Nu mai auzi un lucru de mult timp, nu ai mai auzit de persoana aceea de câţiva ani şi deodată îşi face loc în viaţa ta precum un şoricel ce se strecoară printre crăpăturile din perete. De cele mai multe ori nu-i binevenită, chiar dacă într-un timp ai suferit după ea că a plecat din viaţa ta.
La un moment dat, obişnuinţa o să fie la ea acasă, şi totul se reduce la simpla faptă de a închide uşa în urma ta fără să spui nimic, să pleci fără să anunţi, precum un tată alcoolic ce-şi părăseşte copilu’ atunci când avea mai mare nevoie de el.

Ascult piesa asta la oră târzie, nu pot să mă abţin să pun pe hârtie, şi… simt cum fiori reci îmi străbat corpul, mici furnicături pe sub piele, şi nu, nu-i de la frigul din cameră. M-am obişnuit de acum o lună cu el. Sângele-mi curge încet pe coapsa stângă şi simt cum cilice-ul acela de oţel nu-şi mai face treaba aşa cum ar trebui. Îmi las paltalonii în jos şi strâng cureaua mai tare, iar sângele începe să curgă mai abundent şi mai rapid.

Stau cu ochii în sus şi mă gândesc la toate acele clipe petrecute împreună. Nu înţeleg de ce oamenii nu pot să treacă peste unele lucruri sau situaţii, să se uite doar în faţă, fără să tragă cu coada ochiului la trecut. Multe intersecţii sunt în viaţă, iar de cele mai multe ori, fiecare dintre noi pleacă singur pe un singur drum. Rămâi cu el, ştii că tu ai ales, eu am acum drumul meu, al tău e-n celălalt sens!

După cum ziceam uneori, unele lucruri n-au nevoie de cuvinte, n-au nevoie de introducere sau de prezentări. Trebuiesc luate ca atare, iar mai apoi gândurile cu siguranţă îţi vor zbura acolo unde trebuie. Aşa se întâmplă şi cu aceste filmuleţe, însă vă voi da nişte detalii:

Commercial for EF (Education First) Language Schools a început acum ceva timp o campanie ce îmbină perfect şi armonios imaginea cu tipografia şi muzica pentru a transmite un anumit mesaj. Ce mesaj? Cred că este destul de clar, iar numele campaniei a fost ales foarte bine: cel mai bine, o limbă se învaţă în ţara ei. Şi da, este normal, înveţi mult mai uşor pentru că intrii în contact cu mult mai multe chestii, mult mai multe persoane şi eşti nevoit să înveţi pentru că altfel nu te descurci.

Toate aceste clipuri au fost realizate sub producţia Camp David Film, cu Gustav Johansson pe post de regizor,  Niklas Johansson (d.o.p), Albin Holmqvist (typographer), iar de muzică s-a ocupat Magnus Lidehäl. Locaţiile superbe alese: Paris, Barcelona, Londra, Beijing. Recomand vizionarea full HD:

Do you believe that? Simt că ceva nu e în regulă, nici în mine, nici în tine. Mi-am dat seama de asta din vocea ta şoptită în telefon. Despre mine nu-ţi voi mai povesti, m-am săturat să fiu în centrul atenţiei, vreau să te ajut pe tine, cu orice preţ. Eu sunt foarte bine, sunt doar nefericit, ca un doctor docent sau ca un psiholog sătul, aşteptând ziua de pensie mai ceva ca pe Mesia. Lucrurile bune nu vin odată cu lucrurile bune făcute. E greşită porunca aia, sau mă rog, cineva mi-a stricat softul de karmă.

Mi-am scos un cuţit din spatele-mi însângerat şi-l pun pe masă. Nu te bucuri că sufăr, tu niciodată nu ai fost ca celelalte, mereu m-ai înţeles, mereu mi-ai citit în stele şi m-ai lăsat să fac ce vreau, m-ai aşteptat indiferent de perioadă. Certuri în sute de scrisori sau poate mesaje, un fă mereu ce vrei şi de-acum rămâi lângă ai tăi aruncat în grabă! Piele crestată de vorbe, căci uneori vorbele dor mai tare ca o sută de palme.

Iubito dragă, vino mâine pe la mine… sau dacă vrei, auf wiedersehen!

ciudată exprimare,
dar i-aş trage şi în cap şi-n corp cu mare ardoare
doar să-l las fără scăpare,
râzând vesel la imaginea cum prostu moare.

ai avut de ales, dar te-ai ales pe tine
că aşa înţelegi să faci un bine
deci nu căuta milă şi iertare
că nu-ţi merge nicio abordare
fiind violent ca Ştefan cel Mare
nu scapi cu gând de abdicare,
auzi cum stigă toţi în cor: TIRANUL ASTĂZI MOARE!

Îşi mai aduce aminte cineva de copilăriile alea cu X + Y = LOVE? Unii dintre noi trăiesc în trecut, iar din punctul meu de vedere, nu-i nimic rău. Decât în viitor, mai bine în trecut. Oricum, nu vreau să zic prea multe legate de acest subiect, ci despre titlul acesta de articol. RADU + ANA este un film de scurtmetraj românesc  pe care l-am văzut acum mulţi ani, să fie vreo 4, la un festival de film din Braşov. Imediat după ce l-am văzut, m-am dus la un stand de acolo şi mi-am cumpărat un dvd cu vreo 7 filme pe care era şi acesta. Până la momentul acesta, l-am văzut de câteva sute de ori. Este pur şi simplu fabulos.

Filmul este regizat de Paul Negoescu şi îi are ca actori pe Bogdan Marhodin (este născut în Braşov) şi Olivia Niţă. Durează doar 8 minute, iar genul său este dramă. Un scurt fragment în cuvinte despre film ar fi: Radu Ana este nascut intr-o zi de vineri, 13 si este cel mai ghinionist om de pe pamant. Lucrurile, insa, se pot schimba.

Mai multe de atât nu o să vă zic pentru că ce farmec ar mai avea să vă uitaţi la el? Cu mare plăcere, sper să vă placă:

Bat pariu că nu se supără băieţii că le-am împrumutat titlul. Până la urmă, crede-mă, aş putea să-ţi spun foarte multe fără cuvinte, fără să scriu ceva, nici nu te bate gândul. De data asta, o să-l las pe un prieten vechi să-ţi aducă aminte de toate acele imagini imortalizate, de toate acele alei şi ploi. N-am nervi, nu plâng, nu sunt supărat pe tine, e doar aşa… cum se zice la noi la Bucureşti, la sentiment.

Nu ştiu să scriu sau să exprim, toate aceste gânduri ce-mi trec prin minte şi, mă lasă rece, fără răspunsuri. Ştiam că n-o să scap, m-am dat cu capul de pereţii camerei până vecinii mi-au făcut reclamaţii. Am cedat, am renunţat. Degeaba cauţi răspunsuri dintre nori, nu se vor ivi.

Ştiu că există o boală şi mai grea decât cancerul, naufragiat pe-un suflet rătăcit, dar voi acum ce ascultaţi, deschide-ţi ochii la povestea multor cerceşotori  îngropaţi. Motivare produsă din instinct de lumea rea, am închis telefonul.

p.s. // am un vers care mi-a marcat copilăria: viaţa-i un copil, iar noi suntem jucăria!

Când eram mic, visam să ajung matematician. Un fel de Einstein dar puţin mai nebun şi cu ceva mai multe realizări şi merite în timpul vieţii. Nu ştiam ce vroiam exact, ştiam doar că eu trebuie să schimb lumea printr-o matrice făcută de mine, unde singurele legi care se aplică nu sunt cele constituţionale sau fizice, ci cele morale.

Visam numere, mâncam cifre, mă hrăneam cu matematica. Rar mă jucam ca ceilalţi copii de vârsta mea, iar singurii mei prieteni erau Algebru şi Geometric. Doi prieteni imaginari pe care mi făcusem într-o seară de joi ploioasă. Îi găsisem într-o carte de a-X-a a surorii mele, Cintia.

Când am crescut, mi-am dat seama că totul era o nebunie, iar singurele şanse de a scăpa cu mintea nevătămată era să mă potolesc. Să mă îndrept, precum un cui. De atunci, singurele linii pe care le mai trag sunt cele subţiri dintre indiferenţă şi nesimţire; iluzii şi vise; indecent şi senzual. Toate astea de care îţi zic, descoperirile mele ştiintifice din domeniul matematicii, i le-am povestit unui prieten. S-a holbat mirat la mine, după care mi-a spus: ştii că era să depăseşti linia aceea fină dintre hobby şi boală mentală, nu? după care a trântit uşa camerei în urma lui.

De atunci, am dus o viaţă de pustnic, nemaiavând vreo legătură cu tot ce era în jurul meu. Viaţa mea se desfăşura doar în mintea mea! Eu am fost primul care a şters linia subţire dintre geniu şi nebunie. Acum m-am întors. Mi-a fost dor de mediocritate şi spiritualism.

Încep eu primul, intro cu miros de ploaie şi pustietate pe alei. Funingine în aer de la ale voastre suflete arse şi copaci ce-mi fac plecăciuni la ale vântului suflări. Totul pe aici îmi inspiră iubite părăsite, pierdute prin paturile altora, şi iubiţi uitaţi de soartă pe scaunele altui bar, cu vodca altei sticle în pahar. Deşi e primăvară, grade-s fugite undeva departe, pe alt continent unde e mai multă zi decât noapte. Doar asta ne mai încălzeşte în ultimul timp, în ceasul douăzeci şi patru. Şi nici ea nu va fi aproape când vei avea nevoie cel mai mult. Nu te încrede în nimeni, nici pe tine nu te cunoşti!

Totu-i anost şi  trist, umbra Lui ne apasă pe umeri şi cerul se apropie de noi din ce în ce mai mult, până când acel demon cenuşiu ne va înghiţi cu totul. Atunci va veni Apocalipsa adevărată, când oamenii se vor auto-distruge. Cu gluga-n cap, în troleu sau pe vreun gang, te uiţi în stânga şi-n dreapta, speri doar să vină până la urmă. Trece un prieten vechi, te uiţi urât pe el, v-aţi certat în trecut. Simţi c-ai vrea să arzi, să renaşti, să prinzi aripi şi să zbori cât mai departe de aici. Să uiţi de toţi, de parcă nu i-ai fi cunoscut, dar nu locul e problema, ci rezultatul acţiunilor tale.

Sentinţa ţi-o dai singur, tu doar încearcă să stai pe linia de plutire. N-o să reuşeşti, dar măcar vei fi încă unu care a încercat. E cam la fel şi cu cei care caută divinitatea. Niciunul n-o găseşte, dar depinde cât de mult te-ai apropiat de ea!

p.s. // eu m-am jucat, tu n-o vei face. mi-ar fi plăcut un diss la asta

Te-am racolat de pe o străduţă învechită, mai învechită ca noi doi la un loc şi înmulţit cu doi. Noi suntem relativ recenţi în comparaţie cu multe, multe lucruri, iar asta e fain, pentru că mereu avem de ce să ne amuzăm când ne întâlnim.

M-ai întrebat de-un buletin şi ţi-am spus că nu îl am la mine dar am rezolvat-o noi cumva până la urmă şi mi-ai făcut pe plac urmându-mă în cafeneaua aia drăguţă. Opreşte-te din citit şi uită-te puţin la poza asta: pare asemănător, nu? Doar că tu nu porţi inele, tu desenezi monŞtrii cu jumătate de creier pe afară şi femei goale pe care eu nu le înţeleg. Ştiu că sunt singurul, însă nu mi-e ruşine. Nici tu nu mă înţelegi uneori. De abia acum mi-am adus aminte de desenele ce mi le-ai adus şi le-am scos din ghiozdan să mă uit la ele: ştii deja care-mi place şi cred că ţi-l voi fura. Am un plan cu tine, aşa că pregăteşte-te! Te voi duce la toate concursurile, la toate competiţiile. Dacă tu nu vrei să faci nimic cu talentul tău, voi face eu, deşi mă simt foarte prost făcând lucrul ăsta. E ca şi cum mi-aş duce câinele la parada lui de frumuseţe. Nu vreau să te exploatez, dar mă forţezi.

Sunt mulţi pe lume care au un talent, care au ceva de arătat, de zis – însă toate se pierd atunci când n-au susţinere. Şi toate astea nu seamănă deloc c-o poezie, ci mai degrabă cu o reală tragedie!

Sărbătorim încheierea anului şcolar printr-o ediţie de schimb de cărţi. Probabil o să fie ultima ediţie din vara asta, deoarece lumea mai pleacă şi în vacanţă. Vom re-începe la toamnă.

Ce este Schimb de Cărţi?

Schimb de Cărţi este o serie de întâlniri “ca între prieteni” ce se organizează lunar şi ce se desfăşoară în mai multe oraşe din Romania (şi nu numai).
În Braşov, ne vom întâlnim pentru a schimba cărţi între noi şi a discuta la un ceai, la o cafea sau o limonadă, despre cărţi, autori, citate, edituri şi orice altceva ce ţine de literatură, şi nu numai.

Când şi unde va avea loc?

Totul va avea loc duminică, în data de 19 iunie 2011 începând cu orele 18:00 în Ceai et caetera (str. Castelului, nr 37).

Ideea acestui eveniment, sau scopul acestor întâlniri e ca oamenii să se întâlnească şi să vorbească deschis şi liber despre ceea ce le place lor (asta se presupune!) – cărţile. Nu trebuie ca nimeni să-i tragă de limbă şi să mai afle una-două. Nu dăm note, nici rigle peste degete, promitem! Oricine poate participa la aceste întâlniri şi e important de înţeles că nu e vorba de un cerc închis, în care toată lumea se cunoaşte cu toată lumea.

Feedback

Am creat evenimentul pe facebook, unde vă puteţi anunţa participarea. De asemenea, dacă puteţi promova evenimentul, mulţumim anticipat. Mai ajos aveţi şi afişul la o rezoluţie mai mare în caz că-l puteţi afişa pe undeva.

Am renunţat de mult să te mai critic… căci am înţeles că fără mine nu puteai să te ridici, şi te iubesc! Dar tu eşti slab şi răneşti ce iubeşti, c-aşa fac toţi. Deci negi, renegi cine eşti, c-aşa fac toţi!

A trecut aproximativ o lună de când am scris chestia aia, nu ştiu dacă ai văzut-o, şi mă gândeam că totul a revenit la cum a fost odată, însă… roata se întoarce. Sau mai bine zis: istoria se repetă mereu! Şi trebuia să nu ascult de nimeni, trebuia să plec, însă nicio problemă: de acum voi asculta doar de instict, fără personaje aferente.

Şi într-un timp, mi-a zis şi mie asta, şi n-am avut grijă de ea, tot partea ta am ţinut-o. Sunt imatur şi nihilist, dar să ştii şi tu: persoanele importante sunt cele cu care realizezi, cele pe care le ai în suflet, nu la friends pe facebook! În fine, consideră chestia asta un manifest, un adio pe vechie, un fel de fir întins! Nu mă voi mai uita în spate.

P.S. totuşi, nu plâng ca FRAIERII, sunt liniştit, fiindcă ştiu că M-AM NĂSCUT ÎN LOCUL POTRIVIT!

Cam în aceeaşi perioadă a anului trecut am scris despre Papergirl Braşov, adică în 2010, când a fost prima ediţie a acestui eveniment la nivelul oraşului meu. Ideea originală e de prin anul 2006, când Aisha Ronniger a iniţiat în Berlin proiectul de artă Papergirl. Proiectul a prins foarte bine aşa că s-a extins, astfel fiind adoptat şi în alte oraşe precum: Albany-NY, San Francisco, Cape Town, Portland, Charlotte, Sao Paulo, Northampton, Bucureşti, Iaşi, Sibiu.

1. Câteva lucruri despre Papergirl

Ideea proiectului este aceea de a aduce arta cât mai aproape de public într-un mod diferit, oamenii ajungând în contact cu arta în viaţa lor de zi cu zi. Artiştii pot dona lucrări de artă care vor fi expuse, iar mai apoi dăruite de pe biciclete trecătorilor, în stilul băieţilor care distribuie ziare în SUA.
În 2010, braşovenii au strâns 439 de lucrări, provenind de la 35 de artişti, iar în ziua distribuirii lucrărilor s-au implicat 16 voluntari pe biciclete.

2. Strângerea lucrărilor

Contribuţiile artiştilor (desene, picturi, schiţe, benzi desenate, caricaturi, stenciluri, colaje, printuri, fotografii, etc.) sunt trimise prin poştă sau sunt aduse personal în Braşov la ceainăria Ceai et caetera, la Librăria Okian (str. Muresenilor, nr. 1) sau la Bistro de l’Arte din (Piata Enescu nr. 11 bis).
Nu există limitări în ceea ce priveşte formatul, subiectul sau cantitatea lucrărilor trimise, prin urmare, rolele vor conţine lucrări originale, printuri şi fotografii.
Toate lucrarile sunt aşteptate până la data de 31 AUGUST 2011.

3. Expoziţia

Toate lucrările strânse pot fi văzute în cadrul expoziţiilor ce se vor desfăşura în mai multe locuri din Braşov în ultima săptămână din AUGUST – prima săptămână din SEPTEMBRIE 2011. La fel ca în stradă, lucrările vor fi liber expuse pentru public. Ele pot fi privite, răsfoite, dar nu şi cumpărate! Toate lucrările strânse vor fi distribuite la finalul expoziţiilor.

4. Distribuţia

Toţi voluntarii papergirls şi paperboys se întâlnesc la jumătatea lunii SEPTEMBRIE 2011. Ei se vor plimba prin oraş cu bicicletele, aruncând trecătorilor câte o rolă cu lucrări de artă, în mod aleatoriu.

ps. // Evenimentul va fi sărbătorit cu o petrecere! Anul ăsta am ceva grav magic fin de dus la Papergirl, de abia aştept!

Dacă vreţi să aflaţi mai multe despre Papergirl Braşov sau aveţi nevoie de afişul evenimentului, puteţi intra pe site-ul lor sau pe pagina de facebook.