16

Cafea sau ceai?

Postat 3rd February 2010, in categoria:Personale

Mereu stau şi mă gândesc la chestia asta şi nu îmi pot da seama ce prefer mai mult: ceaiul sau cafeaua? Amândouă îmi plac foarte mult şi nu mă pot decide care e mai ok. Adică, oricum, decât să beau un suc sau ceva alcoolic, prefer un ceai sau o cafea, asta depinzând şi de situaţia în care mă aflu, de starea de spirit sau de compania pe care o am.

Cred că este destul de clar, că oriunde ai fi, aroma de ceai sau de cafea o simţi imediat şi te îmbie instantaneu, însă care pe care? Există tabere şi tabere. Unii susţin cafeaua, iar alţii, ceaiul. Există preferinţe şi preferinţe, aşa cum există şi argumente pro şi contra în fiecare din exemplele de mai sus. Acum, încerc să vă dau nişte mici detalii despre fiecare, nici pe de parte să încep un război între fanii celor două tabere.

1. CafeauaPRO – Este dovedit de către cercetători faptul că prin cosumul de cofeină starea de alertă creşte, se intensifică activitatea creierului, memoria este îmbunătăţită şi ne fereşte şi de “Bună ziua domnule Castor” (aka stomatologul). Nişte cercetători din Italia au aflat că o cană de cafea pe zi, te fereşte de acest individ, deoarece există nişte chimicale în cafea care previn ataşarea bacteriilor pe dinţi. Tot cu o ceaşca de cafea mai putem scăpa de Parkinson, de cancerul de piele şi cancerul la stomac.

Contra – Păi, nu prea ştiu cu ce să încep. Cafeaua se pare că ajută la creşterea nivelului de colesterol care la rândul său ajută la creşterea riscului de a ne îmbolnăvi de diferite boli cardiace. A, şi bineînţeles, dacă bem o ceaşcă de cafea înainte de culcare cu o oră putem să avem insomnii. Chestia asta am realizat-o cel mai bine serile trecute, când am băut pe la ora 6-7 un Capuccino Italian, iar mai pe seară, pe la ora 8-9 o cafea Origini la FrenchPress, made by Cafeteca. Ştiu sigur că după acestea două, nici măcar nu am căscat până pe la ora 5 a.m.

2. CeaiulPRO – Este bine să-l bei fără zahăr sau orice alt îndulcitor deoarece îşi pierde din proprietăţi. Cel mai bun ceai, este ceaiul verde, da` ăla original … de la mama lui, din China. Nu ce găsim noi prin magazinele de la colţu` străzii şi e 5 lei – 5 kg. Cu o ceaşca de ceai pe zi, creierul o să ‘proceseze’ mult mai bine şi nici probleme cu inima nu vom avea. Faţă de cafea, ceaiul nu produce hipertensiune. Ceaiul conţine teină care previne apariţia creşterii tensiunii.

Contra – Dacă preferaţi ceaiul în stil englezesc ţineţi cont de faptul că prea mult lapte poate afecta antioxidanţii din ceai, susţin cercetătorii germani. S-a demonstrat că de pigmentarea dinţilor este responsabil şi pliculeţul de ceai.
Adu-ţi aminte de urmele vizibile lăsate peste tot de pliculeţele de ceai pentru a înţelege mai uşor ce se întâmplă cu dinţii tăi. Dacă-l bei în timp ce mănânci atunci rişti să împiedici absorbţia fierului de către organism, aşa că încearcă să-l savurezi doar după ce mănânci.

Voi ce preferaţi? Eu prefer o cafea în cazul în care ies undeva în oraş, într-un pub sau o cafenea şi un ceai acasă, deoarece merge mai bine cu cititul unei cărţi.

Daca ti-a placut acest articol as fi bucuros sa-l imparti cu prietenii tai prin site-urile tale preferate din social media.

Acest articol are 16 comentarii:

  1. Antonia says:

    Latte machiato in oras si ceaiul acasa/ iarna prin oras:)).

  2. Alinush says:

    pari foarte convins ca cele doua bauturi se exclud. in cazul in care trebuie sa faci o alegere pe loc, normal, e paradoxal sa bei si ceai si cafea. Dar daca e vorba de o zi, poti incepe cu o cafea dimineata si un ceai seara. Daca ai nevoie de mai multe lichide poti bea un ceai dimineata, cafea la pranz, ceai seara.

    Daca ai mult de munca o cafea te va tine treaz si alert asa cum ai spus, desi nu e de preferat sa abuzezi de ea seara. Mai degraba, un energizant.

    Eu unul sunt PRO ceai pentru simplul fapt ca aleg sa-mi iau cofeina din cola, nu ca mi s-ar parea mai sanatoasa ci pentru ca are gust mai bun si, implicit, pot bea 2L.
    Partea proasta cu cafeaua este ca pe langa efectul pe termen scurt, de a te revigora, pe termen lung te poate afecta serios lasandu-te cu cel putin o duzina de nopti fragmentate sau chiar nedormite.

  3. Alinush says:

    ps: fa-ma sa inteleg cu ce e imbracata domnisoara din imagine ca eu nu-mi dau seama ce-i acopera picioarele.

  4. Stefan says:

    @Alinush 1. un energizant? e tot dracu ăla.
    2. Ar fi ceva să se vândă cafea la 2L …
    3. Ştrampi nene, sau egări. Nu prea le ai cu fetele, nu?

  5. Alinush says:

    cand vei gasi un om care a reusit sa le inteleaga, fie-ti mila si pune-l sa scrie o carte, vom avea doua biblii atunci.

  6. Stefan says:

    @Alinush femeile nu trebuie înţelese, trebuie acceptate şi iubite aşa cum sunt

  7. Sandrine. says:

    Cafea, cafea, cafea ! Cât se poate de amară.
    Preferabil băută dimineaţa. Una acasă, a 2a în Umbreluţe[ minunatul local de chiul şi nu numai].
    .-= Sandrine.´s last blog ..* =-.

  8. Stefan says:

    @Sandrine amară? bleach. Mai chiuleşti şi tu? :-”

  9. Dani says:

    Prefer ciocolata calda !
    .-= Dani´s last blog ..E criza.Otravim poporul ! =-.

  10. Stefan says:

    @Dani eu urăsc cu o pasiune de neegalat licoarea aia

  11. Arta Sexului says:

    prefer cafeaua :P
    .-= Arta Sexului´s last blog ..Pozitia Misionarului : Kama Sutra =-.

  12. Arta Sexului says:

    neaparat dupa sexul de dimineata :p
    .-= Arta Sexului´s last blog ..Pozitia Misionarului : Kama Sutra =-.

  13. Stefan says:

    @ArtaSexului cred ca tu trebuia sa zici ca preferi sexul, la cafeaua de dimineata :) )

  14. [...] Eu am descoperit-o acum un an şi ceva şi pur şi simplu m-a fermecat. De ce? Pentru că-mi plac licorile astea două, pentru că-mi plac cafenelele şi pentru că trecutul acestei capodopere este magnific. Este vorba [...]

  15. Anca says:

    Mie imi place foarte mult ceaiul; de ceva timp, beau aproape in fiecare zi ceai verde, inainte preferam infuziile de fructe. Ai dreptate, cel mai bine merge neindulcit. Despre ceaiul negru si despre cum ar trebui servit englezii au pareri diferite, uite ce spune un impatimit, George Orwell: http://ceaietc.ro/category/articole
    Uneori insa merge atat de bine o cafea mare cu lapte si zahar brun…

  16. @Anca Cred că până acum ceaiul verde îmi place cel mai mult, dar şi cel negru. Ţi-am zis ce am păţit la voi cu acela negru… :D o să citesc, mulţumesc.

Spune-ti parerea: