11

Hobby-urile necesită timp şi bani

Postat 6th February 2010, in categoria:Personale

Am observat că odată ce înaintezi în vârstă, descoperi că ai din ce în ce mai multe pasiuni, şi e şi normal. Adică, acum zece ani îţi plăcea toată ziua să tragi cu arcul după porumbei şi să baţi mingea pe maidan. Nu conta că trebuia să te mai speli, să mănânci, să faci şi alte treburi, nimic nu conta, joacă frate! Aia era baza! Erai dependent să te joci. Jocul era ca un drog pentru tine, iar tu erai dependent.

Astăzi, e altfel. Ai crescut. Ai 16/17 ani şi îţi plac mult mai multe chestii: să citeşti, să călătoreşti, să faci fotografii, să te plimbi cu bicicleta, să înoţi, să mergi la teatru, să skiezi, să scrii, să creezi, să te dai cu snowboard-ul şi aşa mai departe. Ca să le poţi face pe toate, îţi trebuie timp. Foarte foarte foarte mult mult mult timp timp timp. De unde facem rost de el? Căci, în real life, trebuie să mai faci şi alceva decât ceea ce-ţi place ţie. Ai totuşi o vârstă şi nu mai poţi sta toată ziua la joacă. Trebuie să te gândeşti ce o să faci după ce termini liceul, dacă vei urma o facultate, te vei angaja? Încet, înaintând în vârstă, trebuie să te gândeşti şi la faptul că trebuie să-ţi întemeiezi o familie, poate o să ai copii, trebuie să le asiguri un viitor … Aşa-i că toate chestiile astea nu mai seamănă cu statul în faţa calculatorului 24 de ore jucând Counter Strike sau Farmville?

Că tot vorbeam mai sus de hobby-uri, pe lângă timpul alocat, trebuie să ai şi puţin venit dacă vrei să faci ceea ce-ţi place. Am zis puţin? Rectific: un venit mărişor. De exemplu: să te dai iarna cu placa de snow. Hai să facem un calcul: placă snow. (5-6 mil) + boţi (2 mil) + prinderi (2 mil). Am pus doar strictul necesar, fără apărători, căsca şi alte chestii. Toate preţurile sunt printre cele mai mici. Totul ajune undeva pe la zece milioane. Alocaţia, cât e? Nu serios, nu ştiu. Sunt eu picat târziu pe planetă sau e mai puţin de 50 de lei? În fine, nu contează, oricum, o sumă foarte mică. Bun. Hobby-ul ăsta … e doar iarna.

Dacă vrei pe lângă asta, să faci fotografii, căci îţi place şi îţi plac pozele, trebuie să-ţi cumperi un aparat foto. De recomandat ar fi să-ţi iei unul cât de cât bun, ca să poţi realiza fotografii, în adevăratul sens al cuvântului. Unul mediu (dslr), este cam 12 milioane (cu tot cu obiectiv). De unde faci rost de 12 milioane? Munceşti 6 luni ca ajutor de ospătar? Sau îţi cauţi joburi pe forumulbloggerilor.ro ? … acolo unde unii îţi oferă nişte joburi de toată pu#@, de 1 $ pe un articol de 3000-4000 de cuvinte, 4 articole pe zi. Glumeţi rău ăştia. Ne-am născut noi puţin mai târziu, dar nici chiar ieri.

Daca ti-a placut acest articol as fi bucuros sa-l imparti cu prietenii tai prin site-urile tale preferate din social media.

Acest articol are 11 comentarii:

  1. Alinush says:

    ps: dupa mine, virgula din titlu nu e necesara
    Alinush´s last blog ..De ce cinemagia.ro nu poate fi imdb-ul românesc My ComLuv Profile

  2. .airoh says:

    concluzia probabil , care e mai mult decat epica este : hai sa ne bagam pu#* in Ro. si sa o taiem in state :D / . ma oftic doar ca nu exista imaginatie deloc aici . nu tu un part-time job calumea la 16/17 ani ca dincolo , nu tu oferte de promovare a tineretului online sau pana mea . astia tot ce iau de dincolo sunt testarile si stilul de invatamant care il trec printr-o slanina tip moldoveneasca si il ung cu putin comunism si arata ca un cacat. ca un mare cacat . cu asta imi f#t eu vacantele acuma . :) romania , te iubesc.
    .airoh´s last blog ..Scrieti prea repede la tastatura ?! My ComLuv Profile

  3. Dani says:

    Concluzia ar fi ca iti trebuie o gramada de timp si o gramada de bani ca sa poti sa ai un hobby. Una din conditii e absolut obligatorie.
    Dani´s last blog ..Disperarea My ComLuv Profile

  4. Stefan says:

    @Alinush virgula am pus-o ca să faci o mică pauză când citeşti, pentru că nu vroiam să pun “…” dar … ţi-am făcut pe plac.
    @airoh ce vrei mă tu? job-uri part-time? în România? bă termină … la noi jumătate din populaţia ţării e şomeră şi tu vrei job pentru ăştia de 16 ani :D
    @Dani tu chiar ai pus punctul pe I, ca să priceapă şi Alinush

  5. Alinush says:

    @Dani de dragul discutiei, daca una din conditii e obligatorie atunci de ce ai folosit “si” in loc de “sau” ?
    Cititul e un hobby (in zilele noastre) care nu necesita bani, sau atat de multi bani. Deci nu toate, aproape toate.
    Alinush´s last blog ..De ce cinemagia.ro nu poate fi imdb-ul românesc My ComLuv Profile

  6. Stefan says:

    @Alinush eh :) ba şi cititul necesită bani (în unele cazuri). Dacă vreau să citesc o carte nou apărută … ce fac? Unele sunt ieftine (20-30 de lei) dar … unele sunt de 60 de lei. Asta e, mai aştept jumătate de an până se ieftineşte …

  7. George says:

    ieftine 20-30 de lei ? dacă citeşti o carte in 3 zile, sincer nu mi se pare ieftin.
    George ´s last blog ..categorii My ComLuv Profile

  8. Stefan says:

    @George da, într-un fel ai dreptate, însă tu dacă ai fi scriitor, ţi-ar conveni ca ale tale cărţi să fie vândute cu 20 de lei? Câte crezi că se cumpără? Românii nu citesc îndeajuns de mult încât autorii cărţilor să trăiască doar din asta … (ma refer la români), căci mă îndoiesc că Dan Brown sau Stephenie Meyer mai face şi altceva ca să se întreţină şi să ducă o viaţă (cât de cât decentă) …

  9. George says:

    nu prea sunt mulţi scriitori care să trăiască din cărţi indiferent dacă preţurile sunt mari, cel putin la noi :))
    George´s last blog ..categorii My ComLuv Profile

  10. Stefan says:

    @George în România există un singur scriitor care trăieşte doar din cărţile pe care le-a vândut.

Spune-ti parerea: