Titlul ar putea fi doar o simplă întrebare adresată unor prieteni, dacă le pot zice aşa. Odată, eram cu ei la un pahar de poveşti şi printre subiectele de discuţii s-a strecurat şi “sex & relaţii”. Am discutat noi ce-am discutat până într-un anumit punct, când unul dintre noi s-a apucat să vorbească despre experietene lui sexuale şi să se dea mare. Mai mare decât este. N-am vrut să-i stricăm filmul omului aşa că l-am lăsat să vorbească singur şi să părem cât de cât interesaţi şi absorbiţi de poveştile lui. Partea mai nasoală a fost că el a crezut că pe noi chiar ne interesează aşa că a tot vorbit, cam treizeci – patruzeci de minute. La un momentdat ne-am plictisit, aşa că m-am trezit să-l întreb: bă, fără nicio legătură, am auzit zilele trecute undeva de ‘clitoris’, ce-i ăla? L-a început s-a tot prefăcut că nu înţelege, că nu ştiu ce, iar într-un târziu a recunoscut că nu ştie. Bun, nu asta e problema. Ne-am născut proşti şi îmbătrânim încercând să aflăm tot mai multe despre universul ăsta şi tot ceea ce ne înconjoară. Nu vom putea să le ştim niciodată pe toate! dar măcar hai să încercăm.
Ideea este alta: de ce vorbiţi când sunteţi în necunoştinţă de cauză? M-am săturat de farisei d-ăştia care dau lecţii şi teme, dar când îi pui s-o demonstreze nu au teoreme. Am observat că românul ştie să facă bine un singur lucru: să se afle-n treabă. El dacă învaţă ceva, nu învaţă ca să ştie mai departe, în viaţă, ci pentru că i se cere. Cam aşa a înţeles el şi partea cu sexul: e un act de satisfacere a unor plăceri carnale, dar pur personale. Dacă tu te-ai satisfăcut, e ok, chiar dacă celălalt partener s-a plictisit sau nu i-a plăcut. Nu ştiu, dar din punctul meu de vedere nu ar trebui să fie aşa.
De câteva luni am descoperit blogul Arta Sexului, care după părerea mea este unul din cele mai tari bloguri care au apărut în ultimul timp. Dacă or s-o ţină tot aşa băieţii şi fetele din echipă, or să ajungă departe. Îmi place că nu e un blog atât de porno pe cât cred toţi, astfel că, posturile şi expresiile sunt normale şi nici pe departe cum am mai văzut pe alte bloguri. Specimenele precum Curvette, Blonda.ro sau mai ştiu eu care nu intră în categoria ‘arta sexului’. Alea două sunt doar nişte prostituate aterizate de pe centrua Ploieştiului direct în blogosferă, însă nu are rost să intrăm în detalii. Foarte bine că şi-au făcut blog, am văzut că sunt şi mulţi proşti care le urmăresc, iar din partea mea … la mai mare, nu mă interesează. Trăiţi degeaba! Faceţi sex pentru că aşa simţiţi dar de ce îl faceţi, nici voi nu ştiţi …
P.S. Dacă vreţi să citiţi nişte articole frumoase de pe Arta Sexului, le puteţi încerca pe următoarele:

Ești cam nervos! Mai relaxează-te oțîr
Nu sunt nervos
) starea mea obişnuită este de relaxare şi meditaţie, micile scăpări sunt cele în care devin mai impulsiv
Multumim pentru incurajare si recomandarile facute. O sa incercam sa scriem tot mai des pentru a atrage un public mai mare.
eJohnny, mai mare sau mai matur?
@eJohnny cu mare plăcere. munciţi, munciţi!
@căţelul alpha adică ce vrei să zici? că eu ce … ? ar trebui să mă ocup doar cu tom&jerry?
)
Ștefan, eu zic să fii atent la subiecte de genul ăsta. Niciodată nu strică o informație în plus
Iar pentru copiii de la artasexului.com, poziția 69 are mai multe variante, nu doar „invers”
@căţelul alpha esti invitatul nostru cu un guest post despre pozitia 69