… în legătură cu prostia omenească şi cu faptul că aceasta este nemărginită. Acum ceva timp, în timp ce mergeam la antrenament, mi-am adus aminte că atunci când mă întorc trebuie să-i cumpăr ceva unei persoane dragi. Ea nu ajunsese să-şi cumpere acel lucru, aşa că m-a rugat pe mine să îl cumpăr căci eu aveam drum prin partea aceea a oraşului. Zis şi făcut. Mi-am adus aminte că aveam ceva bani la mine, însă îi aveam aşa … ba aveam zece bacnote de 1 RON, ba 5 RON, şi nu vroiam să merg la magazinul respectiv şi să-i înşir vânzătoarei nu-ştiu-câte-mii de bancnote mici, să stea să le numere pe toate. Mi-am zis că ar fi mai bine să mă duc la un chioşc, d-ăsta de colţ, alimentar (mixt) sau cum dracule le mai zice şi s-o rog frumos p-aia să-mi schimbe banii, că nu-i cad mâinile.

Zis şi făcut, m-am dus, m-am adresat politicos şi aia mi-a zis: Îmi pare rău, nu am să-ţi schimb. Cum adică? Eşti proastă? Cum adică nu ai să-mi schimbi? M-am dus la alta, însă am primit acelaşi răspuns. Ţin să precizez că le-am explicat proastelor că nu vreau mărunt, ci le ofer mărunt (să aibe, să le dea clienţilor)! Nici în ziua de azi nu pot să-mi dau seama de ce nu au vrut să-mi schimbe.

Odată, când o rog pe o vânzătoare să-mi schimbe din bani mari în mărunt şi-mi spune că nu are, o să-i fac o fază de genul: Nu aveţi? a, ok, atunci vreau să-mi daţi o cutie de chibrite. Cât costă?  50 de bani? Îmi pare rău, nu am decât o bancnotă de 5 – 10 lei.