Aş vrea să mergem împreună. Mi-ai promis atâtea şi atâtea.  Mai ţii minte când stăteam îmbrăţişaţi şi visam la cai albi? Ar fi fost frumos să parcurgem drumul împreună, călare, pe acele străduţe pline de  praf şi iubire. Oamenii nu au timp să fie viteji şi să facă lucruri mici dar măreţe. Mai ţii minte? Mi-ai zis asta şi ai plecat lăsându-mă cu gândul la ea. Să ştii când m-a durut când mi-ai zis-o. Oamenii uită să zâmbească şi să spună “mulţumesc”. Tot ce ştiu ei e să dăruiască flori şi să fie în aşa fel încât să ţâşnească sentimentele din ei prin fiecare por. Auzi “te iubesc” spus de fiecare celulă a lor, dar nimeni n-o spune mai special.

Îmi e dor de zilele petrecute cu tine, când făceam drumeţii împreună în fiecare zi deşi nu ieşeam din camera noastră. Stăteam ore în şir şi priviream cerul plin de nori albi ce se jucau între ei ca nişte bulgăraşi de vată de zahăr. Eram vânzătorul nostru de vise. Şi de acele seri petrecute pe mare, pe uscat, în aer sau sub pământ nici nu mai zic. Ţin minte că odată ne aflam pe insulă şi m-ai îngropat complet în nisip, legându-mi de braţ un zmeu colorat. O să-mi aduc aminte de toate astea şi în trecut, şi azi şi pururea. Sper că într-o zi te vei întoarce, mă vei lua în braţe şi-mi vei spune că ţi-am lipsit. Te voi aştepta oricât tu vei întârzia, până atunci fă-mi o bucurie şi zâmbeşte. Fericirea ta mă face fericit.

Good things might come to those who wait!