N-avem nevoie de batiste. Poate că este doar o poveste tristă de viaţă, însă şi acum refuzăm să credem că suntem o dramă. Nici lacrimile nu ne curg, căci le-am vărsat în alte dăţi şi în alte împrejurări. Ele au fost uitate pe diferite trupuri, iar acum chiar sunt sărac. Viaţa mi-a luat tot, până şi lacrimile. Când va veni momentul, atât îmi mai doresc: sora ei să mi le dea înapoi! Măcar atât să las în urma mea pe acest pământ.

Mici picături cristaline. Apă şi sare. Situaţia însă nu le cere. Am învăţat din momentele prin care am trecut. Acum, la sfârşit nu există regrete. Am spus-o de sute de ori, acum ar fi a mia oară. De-a lungul timpului, am învăţat să avem tărie şi în suflet, nu doar în pahar. Să nu ne lăsăm sufletele de fier să fie mâncate de rugină! În tot timpu’ ăsta, am învăţat un lucru bă, dacă iubeşti ceea ce faci, atunci continuă!

Urmează Adio, nu plânge… nimeni nu moare.