Bine, ar merge şi “ce-ţi doresc eu ţie dulce democraţie” dar tot cam pe acolo e. Când zici democraţie, zici România, unde fiecare înţelege democraţia în felul său. Am mai zis-o şi o mai zic, deşi nu am trăit în vremea comunismului, sunt tentat să cred că era mai bine. Poate e doar părerea idioată a unui puşti, nicio problemă, accept şi înjurăturile în comentarii. Dacă e să pun în balanţă democraţia care exista acum si comunismul care a fost, nu prea ştiu în ce parte se înclină. Nu zic că totul era ok, însă atunci oamenii nu mureau de foame. Aveau cum să-şi cumpere o maşină, o casă. Fiecare om avea cât-de-cât ca să-şi poată întreţine o familie. Iar cât despre legile şi toate chestiile care erau impuse, cenzura şi toate cele, au fost făcute dintr-un singur motiv: să ţină masele şi oamenii sub control! Nu să facă fiecare ce vrea! Oamenii ştiau că nu e bine să furi şi că nu e bine să dai în cap pentru că astfel ţi-ai semnat sentinţa la moarte. Pedepsele erau mult prea grele, iar astfel se temeau. Acum, fiecare face ce vrea, că-n melodiile lui Hora.

Revenind la titlul articolului şi la ce-mi doresc eu să văd în România. Păi e simplu: nişte atentate, nişte crime, nişte maşini aruncate în aer. Toate făcute cadou de către popor pentru ăia de pe scaune. Oamenii din China, India, Grecia, Kazakstan şi cam toate ţările alea din Arabia, aşa fac şi chiar dau rezultate. Tot aud în jurul meu, o bombă în X loc în India ce-l viza pe prim-ministru, în X loc atentate importiva celor de la conducerea ţării. Asta înseamnă unitate şi forţă. Dacă ieşi în stradă şi îţi ceri drepturile făcând dânsul pinguinului eşti doar un om incapabil ce-ţi baţi joc de viitorul unora şi meriţi să fii spânzurat imediat. Mie chiar mi se pare ceva deontologic chestia asta cu atentatele şi bombele. Frate, nu eşti în stare să faci ceea ce ai promis, ori pleci şi părăseşti postul pe care-l ocupi în al doilea minut ori eşti linşat!

Atenţie! Însă nişte atentate adevărate. Nu vorbim aici despre crimele politice pe care le-au făcut nişte illuminati într-o zi de septembrie.

Din toate cele pe care le-am citit şi le-am văzut în realitate sau pe un ecran, am învăţat o lecţie foarte importantă. Ştiu că pentru mulţi o să sune oarecum ciudat, macabru sau cum vreţi voi să-i spuneţi, însă chiar nu-mi păsa. Uciderea unui om nu e ceva rău, atâta timp cât se îndeplinesc nişte condiţii! O crimă perfectă nu există, însă crima bine argumentată există, iar pe lumea asta există un singur motiv pentru a ucide un om: scapi alte persoane de chin. Dacă vă gândiţi bine veţi vedea că am dreptate. De fapt, cum zicea şi Pazi Kloae: “mă gândesc din ce în ce mai serios să-l omor pe unu de la mine din bloc. De ce întrebi? Pentru că sunt şanse foarte mari să le fac altora un bine”. Hai nu pe bune acum, nu se găseşte nimeni care să-i dea un glonţ în cap unui ministru? şi baftalo. O să vedeţi că o să se potolească toţi cu furatul. Sau, dacă vreţi voi, ca la turci: mâna jos celor care fură de azi înainte. O să fim o ţară model într-un an şi o să ne dea ăia premiu Nobel pentru pace.

Vreau să distrug sistemul care m-a distrus sistemic