Era ora 9 a.m. Sofia se trezise complet. Spera să continue acel joc din noaptea ce trecuse şi în dimineaţa aceasta. Nu vroia să se ridice din pat, să meargă acasă sau în oricare alt loc. Îşi dorea să stea acolo, în patul acela, alături de Lucas. Încercând să-l găsească, a început să pipăie locul de lângă ea fără să se întoarcă, sperând că mână îi va explora pieptul lui mare. Nu l-a găsit şi a fost nevoită să-şi întoarcă capul, însă şi-a dat seama că nu era în pat. Acum era întoarsă către partea lui de pat şi se uită tristă la acel loc gol. Locul acela parcă i se alătura spaţiului gol din inima ei. Oare chiar asta fusese de la bun început? O noapte şi atât? Doar atât văzuse Lucas la ea? O altă bucată de carne cu care ar putea să se satisfacă timp de o noapte?

Era nervoasă. Cine era el să-şi permită una ca asta? S-o folosească şi să plece aşa, pur şi simplu, fără ca măcar să lase un bilet unde merge şi ce face. În câteva minute, în timp ce-şi strângea lucrurile şi se îmbrăca, a auzit cheia în yală. El era! Nu avea cine să fie alcineva, asta doar dacă vreun hoţ nu s-a gândit să-l asasineze, să-i fure cheile de la casă şi s-o fure. Zâmbea. Nu credea o iotă povestea asta. Doar nu era ea atât de valoroasă, şi în plus… de ce să facă o crimă ca să fure cheile pentru ca mai apoi să o fure? Putea foarte simplu să spargă încuietoarea sau chiar să dărâme uşa.

A auzit cheia învârtindu-se în yală şi zgomotul făcut de uşă, atunci când se deschide. A fugit repede să-l primească aşa cum se cuvine. El stătea în pragul uşii şi o privea cu mirare că se trezise aşa devreme. Era ud leoarcă şi avea câte două pungi de plastic în fiecare mână. Logic că erau de plastic, doar nu vă aşteptaţi ca el, un băiat rău ce se lupta anual cu acei demoni numiţi fete să fie ecologist. Nu era vina lui că planeta se ducea de râpă, că apele curgeau în sens invers şi că Pământul se învârtea acum de sus în jos. Pungile de plastic erau mai bune, le mototoleai şi le băgai în buzunar fără să fie observate, iar încălzirea globală chiar mai poate aştepta! Nu era cazul să intervină în viaţa lui! Avea şi aşa destule pe cap.

Avea zâmbetul pe buze. Era acel zâmbet care ei trebuia să-i spună că era afişat doar pentru că o vedea. Era un zâmbet larg, plin de frumuseţe şi gratis. Era un zâmbet afişat în schimbul iubirii ei, însă ea nu realiza asta. Se gândea doar unde fusese el aşa de dimineaţă…