A observat că ceva se întâmplase, aşa că s-a dus la ea, a luat-o de mână şi a tras-o după el. Coborau în grabă scările pentru a ieşi afară. Aşa vroia el, iar Sofia nu avea cum să se împotrivească. Afară era cald, se simţea presiunea aerului, iar norii erau foarte jos, aproape de ei. A tras-o după el în ploaie, chiar dacă era îmbrăcată doar în pijamale şi a luat-o în braţe:

- E o ploaie caldă. În fiecare picătură care cade peste noi, există un gram de iubire. Ştii de ce e aşa caldă ploaia?

- Vară, clar nu e… deci nu-mi dau seama ce explicaţie să-ţi dau.

- Nu e o ploaie de vară, ai dreptate. Este ploaia iubirii, care cade pe Pământ doar atunci când doi oameni se iubesc foarte mult şi îşi dau seama că destinele lor sunt încrucişate. Aş sta toată viaţa alături de tine în ploaia aceasta: să fiu ud până la piele dar simţindu-ţi corpul alături de al meu. Odată am citit o carte în care se spunea că dragostea e un joc de puzzle, unde fiecare corp trebuie să-şi găsească bucata de piesă potrivită, şi să rămână unul lângă altul îmbrăţişaţi, precum marea şi plaja. Mi-aş dori să petrec toată viaţa, aici, cu tine.

- Lucas, a fost foarte frumos ceea ce mi-ai spus şi vreau să-ţi spun şi eu ceva, mic şi sublim.

- Spune-mi.

- …te iubesc!