Lumină moale şi pufoasă în odaie. O prinţesă se ridică să-mi răstoarne în farfurie o bucată de materie organică. Simţeam cum albuşurile înserau în ouă iar lampa de deasupra capului îmi sugea din suflet.

Primăvara, îngerii săgetează cu raze şi flori. Plin de alb şi mov în jur, de parcă Vezuviu ar erupe cu fluvii de levănţică în acest labirint numit război. Un ceiuts îmi aduce aminte de firul faptelor şi al întâmplărilor, făcându-ma să readuc echilibrul în mintea şi fiinţa mea.

Un cocor cu aripi de ceară îmi taie c-un fierăstrău din fosfor roua dimineţii de pe geamul camerei mele. Trag către el cu ochiul dar şi cu gloanţe oarbe. Deschid geamul şi-l învit la un pahar de absint şi la un joc de şah doar cu două piese: viaţă şi moarte.

Se opreşte buimac şi nu înţelege. Cade lat. Anti-inima a încetat să-i mai bată…