De obicei când încep un articol scriu titlul iar mai apoi scriu despre ceea ce vreau să vorbesc, să explic etc. Acum chiar nu ştiu ce titlu să aleg, aşa că mai întâi voi scrie articolul iar de abia apoi voi arunca şi un titlu.

Ideea de bază e că atunci când ajungi la o vârstă şi începi să pricepi nişte lucruri care până acum ţi se păreau normale, îţi schimbi cu totul părerile şi ideile. Dacă tu n-ai fost în stare să faci nimic cu viaţa ta, gândindu-te că nu e de datoria ta să înveţi nişte discipline sau să-ţi însuşeşti nişte cunoştinţe, să înveţi mai multe meserii, să ai nişte deprinderi şi nişte competenţe… chiar îţi meriţi soarta.

Dacă tu ai patruzeci de ani şi mergi la locul de muncă doar pentru a-i face pe cei mai mici ca tine de căcat, pentru că tu ai patruzeci de ani şi o facultate terminată… crede-mă, ai terminat-o degeaba! Eşti un adevărat… ce demonstrezi? Ştiu analfabeţi deştepţi şi proşti olimpici la chimie! şi chiar e adevărat. Am întâlnit foarte mulţi tineri din licee bune care m-au făcut să rămân perplex arătându-mi cum gândesc ei, ce idei au şi cum se comportă la vârsta pe care o au. Dacă eşti într-un liceu bun, nici pe departe nu înseamnă neapărat că eşti şi deştept.

Va urma un fel de Îngeri şi Demoni, iar pe lista mea sunt profesorii care nici ei nu cred ce spun şi care se cred superiori, aceştia înlocuind cardinalii. Primul de pe listă a fost executat. Va urma..