Despre oamenii cu ecologia şi alte chestii d-astea care mai sunt la modă. N-am nimic cu ei, bravo lor dacă au ieşit afară să facă curat după alţii şi aşa mai departe. Am tot discutat cu o prietenă pe tema asta. Mă tot întreb câţi din ăia din echipa care a iniţiat evenimentul în România îşi sortează gunoiul acasă la ei. Măcar două categorii: hârtie şi plastic. Şi au simţit ei aşa că dacă fac asta, nu e de ajuns, adică dacă ei reuşesc să facă asta acasă foarte bine… s-au gândit că trebuie să facă o zi în care să mobilizeze oamenii să iasă din case, să facă curat. CÂŢI? Chestiile astea de ce nu le ziceţi pe bloguri? De ce nu apar în ziare, la ştiri? De ce nu vine X retardată (a se citi PR-istă) d-aia de-i curg balele după Bobby Voicu (tot respectu’) sau altu de pe aici să zică: bă eu fac aia, aia, aia şi m-am gândit că e prea puţin mă.
Am discutat cu câteva persoane care au fost la prostia asta şi au făcut curat. Cum a fost bă? Păi să vezi mă, ne-am dus, am strâns cinci pet-uri şi ne-am pus la o vorbă, ca tot românu… a da? Tare! Felicitări, de azi eşti un mic ecologist adevărat! Ai strâns cinci pet-uri!
La fel de retardată, mi se pare şi Earth Hour, sau mă rog, cum îi zice că nu am de gând să mă documentez despre nimic. Fraierii să stingă luminile într-o seară în timp ce fabricile consumă la greu! Bun.
Şi ca o concluzie finală: căcaturile astea de acum, sunt la fel ca căcatul ăla imens pe care-l promovează religia creştin-ortodoxă!!! Ştiţi voi, aia cu de crăciun să fim oameni mai buni, să împărţim totul cu cel de lângă noi, să ajutăm, să facem fapte bune şi alte poveşti penibile. NU BĂ! E O PROSTIE CEEA CE ZIC ĂIA! Fii bun în tot cursul anului şi fi bun pentru că îţi doreşti să fi mai bun, nu pentru că-l sărbătoreşti pe unu care s-a născut de 25 decembrie, dar care de fapt s-a născut prin martie (tot ei afirmă asta în cartea al cărei autor nu-l cunoaşte nimeni). Şi care de fapt cum n-a existat, a scris-o prin intermediul unora, care probabil nici ei n-au existat de fapt.
P.S. articol bun marca DeMaio.

Mintea la cap oricum nu le va veni, aşa că o să avem ce scrie şi anul viitor :) Să le fie de bine acolo, în lumea lor…
Eu sunt de parere ca niste amenzi usturatoare si-ar face treaba foarte bine, nu voluntariate care oricum au fost pentru o zi, cand ar trebui sa fim constienti de ce lasam in urma noastra. Plus ca, daca tot am preluat chestia asta din afara, sa fie totul ca afara – de genul: daca te prind ca ai aruncat chistocul de tigara pe jos, ai amenda. Oamenii aia chiar respecta asa-zisa ecologizare, tocmai datorita amenzilor. In Romania nu se va face niciodata nimic, daca nu se porneste de la mentalitatea omului…
Stefan, la ‘prostia asta’ au participat inclusiv copii. Spuneai parca intr-un articol anterior (sper ca nu ma insel) ca in loc sa faca asta, ar trebui sa investeasca mai mult in educarea ‘multimii’. Cred ca aceasta manifestare poate fi considerata si o forma de educare, mai ales a celor mici. Iar dintre ‘aia’ care au initiat evenimentul, cunosc personal cateva persoane care, crede-ma, isi sorteaza tot gunoiul acasa inca de cand au aparut primele pubele specifice in Bucuresti. Inainte de aceasta ‘aia’ adunau toate hartiile de acasa, de la birou si le duceau la centrul de colectare, fara a cere vreo recompensa. A, ca exista tot felul de personaje care incearca sa-si imbunatateasca imaginea ‘participand’ la astfel de evenimente, nu ma indoiesc. Dar de acolo, pana ‘a arunca cu pietre’ in toti acesti ‘prosti’ care s-au transformat pentru o zi in ‘gunoierii patriei’…
Sunt de acord si cu ce a zis Adi. Pana la urma, pentru cei mici, intr-adevar este un mod de a-i educa. Poate asa, de la cei mici pana la cei mai mari se va rezolva totusi…ceva.
@DeMaio eu mă bucur că-mi creşte numărul articolelor!.. fail
@Adi da, parcă aşa ziceam şi încă îmi menţin părerea. şi totuşi, educăm copii, dar pentru ăştia mari ce facem? că nu copii sunt mare majoritate care aruncă pe jos, plus că, să vedem cât o să-i ţină şi p-ăia mici cu ecologia. peste trei ani vor uita tot
pe lângă asta, nu cred că-şi atinge scopurile de “educare” aşa cum cred toţi. nu văd ce l-ar putea face pe unu să nu mai arunce pe jos. ruşinea? (că au făcut alţii curat după el?) cred că glumiţi..