Îmi place să cred că undeva în cosmos fiecare om are o carte în care fiecare dintre noi scrie zilnic, oră de oră, minut de minut, secundă de secundă. Fiecare pas, fiecare respiraţie, fiecare faptă, fiecare prietenie legată, fiecare fată cunoscută, fiecare prieten uitat, fiecare moment plăcut şi viceversa e trecut acolo, pe vecie. Vom ajunge s-o citim doar atunci când vom trece în altă dimensiune, iar atunci vom afla de câte ori am făcut pe cineva să plângă, sau câte persoane am rănit, pe câte le-am făcut fericite, câţi kilometrii am parcus pe jos, câţi ani am lenevit, câţi ani mai aveam maxim de lenevit, câte ţigări am fumat, de câte ori am clipit, de câte ori am ascultat The Killers,  de câte ori am rostit cuvântul “te iubesc” şi multe altele.

Iar atunci vom afla totul, absolut tot. Fiecare adevăr în parte va ieşi la iveală ca atunci când scoţi o scrisoare din plicul ei. Exact aşa, vom afla ce gândeau cu adevărat prietenii despre noi, ce gândeam cu adevărat despre prieteni. Nu vom mai avea o conştiinţă, nici subconştient, iar totul va fi foarte limpede. Şi va fi plăcut să-ţi aduci aminte de vechile amintiri pe care nu le-ai avut niciodată. Să aflii ce persoane urma să cunoşti, dacă nu mureai.

Uneori retrăiesc clipele de mult apuse, dau timpul înapoi şi-mi aduc aminte de persoanele pierdute, sau pe jumătate pierdute. Mi-ar place să am puterea să re-scriu ceea ce am măzgălit până acum în viaţa mea. După erată, totul ar arăta altfel. Dar n-am obosit, încă mai scriu…