Mai rar reuşeşte o piesă să mă marcheze pentru mult timp, însă asta cred că e una dintre ele. Parcă sunt buimac, trezit dintr-o experienţă psihedelică, venit de undeva de departe, picat din cosmos exact în secunda trecută pe pământ. Nu ştiu ce caut aici, cine sunt, ce aştept. Cine sunteţi şi ce tot vreţi de la mine? Fiecare aşteaptă câte ceva, o vorbă bună, o îmbrăţişare, o ţigară, dar şi chestii mai mari, precum o reformă sau vă închipuiţi că eu aş putea să mătur tot şi să arunc la gunoi. Să veniţi voi şi să reclădiţi. Nu, îmi pare rău dar nu mai am deloc asemenea gânduri. Eu nu sunt el, nu lupt cu condiţia şi cu lumea, poate doar cu mine.

Uită tot, nu te mai gândi la viitor. Mori încet, tic-tac.. tic-tac, ăsta e ceasul vieţii tale, nu are rost să-l priveşti căci nu vei afla nimic. Sute de discuţii pe teme religioase şi filosofice şi nu ai să ajungi nicăieri, nu mai aştepta nimic pentru că nu există şi nu vei primi. Oamenii nu se împart între credincioşi şi atei, toţi sunt la fel. Există foarte puţini care refuză pentru că asta le dictează conştiinţa, iar în clipele cele mai grele, rămân raţionali şi acţionează în conformitate. Cei mai mulţi, într-un punct mort, apelează la divinitate sau la Dumnezeu. Până în momentul acela, nimic nu a contat, iar dintr-odată, se agaţă până şi de cel mai mic fir de aţă pentru supravieţuire.

mi-aduc aminte când credeam că-i totul simplu
şi-a trecut timpul, şi realizez că nu-i totul sigur
şi Toto-i singur!

Eu nu ştiu ce o să fac dacă o să vină…