Fericirea care mă motiva până acum a încetat s-o facă. A reuşit însfârşit să-mi găsească căsuţa poştală şi să-mi lase pliculeţul cu antrax. Stau chiar acum cu prietena mea pe pat şi ne uităm tâmpiţi la acel pliculeţ aşezat pe măsuţa din cameră. Mă gândesc că dacă-l deschid poate-mi va omorâ gândurile. Mă uit la stele, mă uit la mâini. Sunt în Nord cu nişte steleverzi şi pe Maria n-am cunoscut-o. O rog pe Morfina ceva care n-am rugat-o în viaţa mea, sau a ei: îmi aduci un pahar cu apă te rog? Data viitoare fac eu cinste. Ne facem cinste direct proporţional cu numărul de uşi închise în nas sau cu răspunsurile la telefon de genul: Aţi apelat căsuţa vocală a abonatului cu numărul: 0721 XXX XXX

Am cheia inimii tale strâmbe şi seci, deci nu mă poţi opri. Simt că sunt ilegal. Cam ca un drog, pe vene dor, dă-mi că mor! Te rog, sunt erou, desfă, construieşte-l, trage, ţine în piept! În seri când m-ai certat şi ai plecat şi n-ai mai vrut să ştii de mine. Am sângerat până la ultima picătură. De fiecare dată când prietena ta te-a întrebat ce mai fac şi i-ai spus că am murit, că mi-a sărit casa în aer, că m-a lovit Vlad cu maşina. Trăiesc! Iisus vine, şi faza nasoală e că are câte un cui în fiecare mână. Eu nu-s D1, asta nu e scrisoarea mea către Isus, ci doar vorbesc de mine la persoana a-III-a.

Mai am o fantezie şi te las să citeşti alt blog. Într-o zi, chiar îţi voi demonstra cât de ipocriţi suntem noi, iar scriitori adevăraţi nu sunt ăia pe care-i vezi la tv, ci NOI. În fine, aştept să am câte o partidă cu Păpădia, Rufi şi Chica Con Canna până mor. Să fie un du-te vino în dormitorul meu.

// p.s. mai rezistă puţin, acum sunt pe ţeavă şi vin!