Iubesc ceea ce scriu, pentru că am început să scriu despre tine, iar pe tine nu am cum să nu te iubesc. Te aştept în fiecare dimineaţă, în acelaşi loc, cu acelaşi tip de cafea, acelaşi palton, acelaşi pachet de ţigări, aceeaşi muzică pe fundal, acelaşi singuratic. Vii agale cu mănuşile albăstrui, în timp ce fulgii de martie ţi se pun în păr şi pe umeri. Tragi de uşa defectă şi te chinui s-o închizi în urma ta.

Colorăm primăvara ce apune în sens invers peste lumea noastră, prin cafenele, pe aleile de ieri pe care ne-am plimbat. Am greşit în roman multe chestii şi mi-ai atras atenţia. Ştiu că nu ştiu să scriu, însă tind să cred că acum investesc pentru a-mi asigura ţigări pe viitor. Peste ani, când editorul îmi va spune că nu are cum dracu să publice aşa ceva, îmi voi lua caietele, te voi chema la mine şi vom fuma foile acelea pătate de cerneală şi amintiri.

Îmi aduc şi acum aminte cum te-ai dus pe balcon, te-ai pus jos şi ai început să fumezi. Viciu în viciu, legate de mână. Pun pantera în boxe şi dau volumul mai tare să nu-mi auzi inima cum bate.