2

Schimbarea va veni când noi vom fi schimbarea

Postat 20th May 2011, in categoria:Personale

Probabil înţelegeţi foarte bine ce exprimă fotografia de mai sus, iar chestia aia cu o fotografie face cât o mie de cuvinte e adevărată, însă nu citatele din bătrâni e subiectul acestui articol. Ideea e că acum câteva săptămâni am reuşit să plec din oraş, aşa… un mini-trip. Pur şi simplu m-am minunat cum au ajuns peisajele acestei ţări, da, ok, toată lumea ştie că în România şmecherii au defrişat pădurile ca lemnul să fie trimis în afara graniţelor pentru un preţ de nimic, iar mai apoi să se întoarcă sub forma de mobilă & altele, la nişte preţuri imense. N-am înţeles-o p-asta absolut deloc, de ce dracu să vinzi lemnul ca ăia să ţi-l prelucreze şi să ţi-l vândă la un preţ poate de trei ori mai mare. Dar aşa e, e cam de căcat să creezi locuri de muncă şi să faci tu ceva, când poţi să stai cu mâinile în buzunar şi să-ţi vină genţi de bani.

Am realizat că artiştii din hip-hop au început tot mai des să dea citate în piesele lor, iar primul care-mi vine în minte e unul din Gandhi asamblat în două piese noi. Iar dacă tot am ajuns la partea de citate, deşi e posibil să fie în contradicţie cu situaţia:

Tinerii au fost mereu motorul schimbării în societate. Noi ca tineri ar trebui să încetăm să dăm vina pe România şi pe români, ar trebui să încetăm să ne înjurăm ţara pentru că primii vinovaţi suntem chiar noi. Suntem vinovaţi că nu ieşim în stradă, nu contestăm şi nu ne revoltăm. Nu va veni vreun Mesia din rândul nostru, schimbarea va veni când noi vom fi schimbarea! Când noi vom fi următorii Bălcescu, Cuza, Titulescu, Vladimirescu, Iancu sau Iorga!

Tu mă asculţi acum şi vei spune: bravo, pace, respect! însă asta mă lasă rece, atâta timp cât tu nu o să iei atitudine şi nu o să te revolţi faţă de lucrurile care merg prost în jurul tău.

(George Simion – Noii Golani)
Daca ti-a placut acest articol as fi bucuros sa-l imparti cu prietenii tai prin site-urile tale preferate din social media.

Acest articol are 2 comentarii:

  1. Iza says:

    scurt si la subiect … true.

  2. Stefan says:

    păi da, timpul înseamnă bani. banii sunt ca hârtia igienică, îi arunci după căcaturi!

Spune-ti parerea: