Îmi place TWILIGHT. Recunosc că, după ce m-am prins că o parte din acţiune se întâmplă într-un liceu, m-am întrebat dacă n-o fi prea mare pentru poveşti cu adolescenţi. Am 33 de ani, iar erorii seriei au… 17 ani? Sau 100 şi ceva, depinde cum numeri. O mulţime de doamne de-o generaţie cu mine m-au asigurat însă că nu suntem niciodată prea mari pentru poveşti frumoase.

De fapt, dacă mă gândesc bine, am trăit cu voluptate fenomenul mai degravă alături de ele decât de cele de-o vârstă cu Bella. La noi în agenţie sunt prima care a citit cartea, deşi sunt înconjurată de colege de 20 de ani, mult mai aproape de “target”. Am auzit de Twilight de la sora mea, care are 35 de ani. Am citit sincron toată seria cu prietena mea Dana, care are 37. Despre film am împărtăşit impresii cu Elena, care a trecut de 40 de ani şi a citit cartea la sfatul Adrianei, care are în jur de 35. Acum toate aşteptăm cu nerăbdare lansarea New Moon din noiembrie.

De ce vă plac vampirii? Mie personal îmi plac, nu ştiu de ce însă îmi plac. Totuşi, nu-mi plac toate cărţile/filmele cu ei. A, şi era să uit: cum am mai zis, detest twilight, nu-mi place filmul, cărţile nu o să le citesc, iar fragmentul de mai sus apare aici doar pentru că-mi place cum a scris Gabriela Lungu articolul din DoR.  Twilight nu mi se pare un film excepţional, poate doar un film ok, să zicem, însă nimic mai mult. E un film ca oricare altu, şi a primit prea multă atenţie şi nu înţeleg de ce. De Roberţel ăla, sau cum îl cheamă, nu a auzit nimeni de el până la twilight. Acum, e cel mai zeu, cel mai adevarat, cel mai mare actor. ŞI sincer, sunt scârbit de persoana lui şi de toate căcaturile care apar peste tot despre el.

Cât despre alte poveşti cu vampiri…

• am văzut primul sezon The Vampire Diaries
• sunt la zi cu serialul True Blood (sezonul 3, episodul 10) + am reuşit să citesc primele două volum din colecţia Vampirii Sudului: Morţi până la apus, Moartea la Dallas. După această colecţie a fost făcut serialul True Blood.

©2010 Stefan Oancea. All Rights Reserved.

Filmul regizat de Bertolucci ecranizează povestea unui roman scris de Gilbert Adair ce are ca subiect trezirea la viaţă a celor trei personaje principale, trei tineri din Paris,  totul întâmplându-se undeva prin anul 1968. Acest film a fost făcut pentru tinerii din acele vremuri dar şi pentru tinerii de azi, care au uitat de evenimentele pentrecute în ’68.

Cei doi gemeni, Isabelle şi Théo, îl întâlnesc pe Matthew în mijlocul unei reprezentaţii de protest la care participau, un american venit în oraş la studii. După ce Matthew îi cunoaşte pe părinţii celor doi gemeni este invitat de către aceştia să locuiască pentru ceva timp împreună cu ei datorită plecării părinţilor lor în vacanţa de vară.
În luxosul apartament labirintic parizian (se pare că regizorul a găsit un apartament care chiar aşa este, nu este doar un studio) al familiei, cei trei îşi omoară timpul jucând diferite jocuri pe teme cinematografice, dar şi pe unele cu tentă sexual-erotică bazate pe pedepse. Regulile sunt stabilite de către ei, iar fiecare din ei îşi experimentează reciproc emoţiile şi sexualitate, jucând o serie de farse din ce în ce mai elaborate.

Filmul are o subtilitate absolută, atunci când vine vorba de introdus alte personaje sau lucruri în povestea sa. Mi-a plăcut foarte mult partea când Matthew ia cina împreună cu familia Isabellei şi începe să-i vorbească tatălui ei despre acea brichetă care se potriveşte peste tot (ca dimensiune – lungime) şi despre armonia cosmică a formelor şi a mărimilor. După părerea mea este o referire CLARĂ şi directă la numărul de aur sau regula de aur (proporţia divină) , iar mai apoi la şirul lui Fibonacci dar şi la Gioconda lui Da Vinci. Îmi place că filmul nu este unul simplu, ca toate celelalte, poţi afla multe chestii interesante dacă te apuci şi extragi informaţiile. Trebuie totuşi să-ţi doreşti să faci chestia asta şi poţi afla de: Războiul din Vietnam, Daoism, Henri Langlois, Greta Garbo, Marlene Dietrich, Mao Zedong şi multe altele.
Idila complicată dintre Isabelle şi Matthew se termină în mijlocul unei revolte din stradă unde aceştia au fost aruncaţi, iar Isabelle a ales să rămână lângă fratele ei.

Da, filmul implică multe scene cu tentă sexuală însă implică şi multă cultură, sau aşa tind eu să cred. Este unul din cele mai bune filme pe care le-am văzut vreodată, alături de The Reader.

Câteva citate/replici din film:

Inspiraţia este ca un copil. Nu alege ora potrivită să intre în lume. Nu are consideraţie pentru poetul amărât.

Înainte să schimbi lumea, trebuie să înţelegi că faci parte din ea!

©2010 Stefan Oancea. All Rights Reserved.

Serialul The Vampire Diaries este făcut după trilogia cu acelaşi nume. Prima carte a trilogiei a fost lansată în anul 1991, cu 10 ani înainte de primul volum din True Blood/Vampirii Sudului şi cu vreo 15 înainte de Twilight/Amurg. Lisa Jane Smith este o autoare de science-fiction/fantasy, horror şi romance pentru publicul aflat la vârsta adolescenţei. Toată povestea începe în Italia renascentistă când fraţii Salvadore, Ştefan şi Damon se îndrăgostesc nebuneşte de o frumoasă vampiriţa numită Katherine. Iubindu-i pe amândoi, Katherine alege să se sinucidă, iar cei doi rămân neconsolaţi şi duşmani pe veci, căci şi ei au devenit nemuritori.

Câteva secole mai târziu, povestea se repetă. Cei doi fraţi ajung în micul orăşel Fella’s Church, Virginia, unde se îndrăgostesc de Elena Gilbert, cea mai frumoasă şi populară fată din liceu care seamănă izbitor cu Katherine…

The Awakening, The Struggle și The Fury sau Trezirea, Lupta și Furia sunt cărțile ce prezintă iubirea adolescentină dintre o muritoare și un vampir. Acest subiect a fost pentru prima dată spus în cărțile cu vampiri. Trilogia a devenit în scurt  timp un adevărat bestseller, iar în anul 1992 a apărut și a patra carte – Dark Reunion. După o pauză destul de mare, L.J. Smith a anunțat continuarea seriei cu o nouă trilogie The Vampire Diaries – The Return. Prima carte din această continuare, Nightfall, a fost deja publicată în 2009 și va fi urmată de Shadows Souls în 2010 și Midnight în 2011.

Îmi place foarte mult să văd un serial/film iar mai apoi să citesc și cartea deși au fost și cazuri viceversa. Până acum am reușit să-mi cumpăr cartea Morți până la apus de Charlaine Harris (stă la baza serialului True Blood) și mi-a plăcut foarte mult iar acum aștept să fac rost de a-II-a carte din serie: Moartea la Dallas. Până atunci am zis că o să-mi rog un coleg de clasă să-mi împrumute cărțile Trezirea și Lupta să le citesc, însă mai durează puțin până scap de cele pe care le am începute acum. Vouă vă plac cărțile cu vampiri? Ce cărți de acest tip ați citit (sau ce seriale/filme ați văzut)?

©2010 Stefan Oancea. All Rights Reserved.

Personal, prefer cărţile, deşi de multe ori mi s-a întâmplat să parcurg poveştile invers: adică mai întâi să văd filmele, iar de abia apoi să mă apuc să citesc cărţile. Prima experienţă de acest fel cred că am avut-o cu “P.S. I love you“. Mai întâi am văzut filmul, nu ştiu ce m-a făcut să mă uit la el căci nu prea mă uit la filme d-astea romantice, iar peste ceva timp am găsit şi cartea scrisă de Cecciclia Ahern într-o librărie şi mi-am cumpărat-o. Pe vremea când am văzut filmul nici nu ştiam că există şi o carte cu acelaşi nume (după care a fost făcut filmul) şi am fost foarte surprins când am găsit-o. Deoarece îmi plăcuse filmul foarte mult, mi-am cumpărat-o direct, iar cartea mi s-a părut şi mai bună.

Al doilea exemplu de acest fel ar fi “Codul lui Da Vinci“. M-am uitat la film deoarece auzisem foarte multe păreri despre el, atât bune cât şi rele, iar pe diferite site-uri acest film a creat discuţii aprinse de dimensiuni foarte mari. Mă întrebam de ce e atât de discutat + că auzisem că Vaticanul a avut ceva de comentat la adresa lui. După ce am văzut filmul, la câteva luni, am citit şi romanul scris de Dan Brown sub formă de e-book. Ambele mi s-au părut extrem de bune, însă pot să zic că romanul a fost de două ori peste. În primul rând, spaţiul de desfăşurare a acţiunii este mult mai mare iar detaliile nu sunt trecute cu vederea. Bineînţeles, un film nu poate cuprinde toată acţiunea unei cărţi pentru că astfel ar dura mai mult de patru ore, riscând să cadă în extrema cealaltă şi să plictisească publicul.

Acum urmează o situaţie radicală. Rolulile s-au inversat iar prima oară am citit cartea iar mai apoi am văzut şi filmul. Este vorba despre “Harry Potter şi Piatra Filosofală“. De obicei nu-mi plac SF-urile însă nu ştiu ce m-a făcut să mă apuc de această carte. Ţin minte că în prima noapte când am deschis-o, am citit mai mult de jumătate, atât de mult m-a atras. Mi-au plăcut aventurile prin care Harry şi prietenii săi au trecut, dar şi denumirile ciudate şi satirice ale lucrurilor pe care autoarea J. K. Rowling le-a dat. După ce am terminat cartea, m-am uitat şi la film, însă acesta m-a surprins puţin deoarece mă aşteptam ca unele personaje să arate puţin diferit. În carte erau descrise într-un fel, iar în film arătau altfel. Oricum, foarte frumos şi acesta.

Ultimul exemplu ar fi serialul True Blood şi cartea “Morţi până la apus“, scrisă de Charlaine Harris. De serial ştiu că m-am apucat anul trecut, la recomandarea prietenei Alexandra. La început, când am auzit că e cu vampiri nu prea-mi venea să-l descarc deoarece am crezut că e ca Twilight, dar bine am făcut că l-am cumpărat şi l-am vizionat. Mi-a plăcut foarte mult. Acum o lună sau ceva de genul, mi-am cumpărat şi prima cartea a serieri “Vampirii Sudului“, cea de care v-am zis mai sus. “Morţi până la apus” am citit-o în 3 zile. Nu este o carte foarte mare, deşi are totuşi cam 400 de pagini. Mi-a plăcut foarte mult şi o citeam pe unde apucam: acasă, în troleu, la şcoală. Nu puteam s-o las din mână! Acum urmează să-mi cumpăr cartea a-II-a din această colecţie, intitulată “Moartea la Dallas“.

În urma acestui post vreau să rămână întrebarea: voi ce preferaţi mai mult? Cărţile sau ecranizările cărţilor? Dacă se poate să-mi daţi şi exemple ar fi perfect.

©2010 Stefan Oancea. All Rights Reserved.

Nu ştiu câţi dintre voi ştiţi, dar îmi plac foarte mult filmele, iar mai nou serialele. Pe lângă filmele normale, îmi mai plac şi filmele de scurt metraj, deoarece îmi place când cineva reuşeşte să spună foarte multe într-un timp scurt sau, mai bine zis, să spună într-o frază câte zic alţii în zece. Revenind la filme, ce trece de două ore – două ore şi jumătate deja plictiseşte şi chiar şi o idee bună îşi pierde farmecul.

Mai jos, am pus un film de scurt metraj, denumit “Despărţire“, pe care prima oară l-am văzut la PiticStyle. Acest film este în regia lui Bogdan Dumitrescu, iar în rolul principal este Dan Bordeianu pe care probabil îl ştiţi de la telenovelele de pe AcasăTV. Filmul mi-a plăcut de când l-am văzut prima oară, este foarte frumos atât ca idee de bază dar şi din punctul de vedere al realizării lui. Sper să vă placă, iar la sfârşit să rămâneţi cu câteva lecţii învăţate.

Căscatul e la fel de nociv ca şi:

- “ca supermarketul cu 15 case din care merge una singură”
- “ca idioţii care aruncă gunoaie de la balcon”
- “ca ăia care claxonează la stop când e roşu şi când oricum nu ai unde să te duci”
- “ca şoferii de taxi care nu te iau în cursă că e prea scurtă”
- “ca “badigarzii” care se îmbracă într-o uniformă şi gata: sunt Rambo”
- “ca vânzătoarele care te trimit la colţ să schimbi că nu au să îţi schimbe ele”
- “ca târfele care fac m##e pe bonuri de masă”

©2010 Stefan Oancea. All Rights Reserved.

na, si a fugit el cum a fugit, doar ca … nu cred ca avea mai mult de opt clase asa ca a luat banii si s-a ascuns intr-un alt judet din romania. eu, cu sase miliarde de dolari, plecam direct la henri coanda iar de acolo luam destinatia maldive sau oricum vreo insula exotica, departe departe de romania. trebuie sa fii prea prost ca sa fugi cu sase miliarde dolari si sa te ascunzi la cativa kilometrii de la locul de unde ai disparut. va dati seama ca politistilor nu le-a fost foarte greu sa-l gaseasca. mi se pare ca in ziua respectiva, daca nu a-2-a zi l-au gasit. cand a fost intrebat de ce a fugit cu banii, soferul a declarat ca asa a vrut. oricum, nu a cheltuit mai deloc din acei bani iar paguba era una foarte mica.

am plecat de la o idee si am ajuns sa va tin teoria chibritului. bun. fara sa mai zic nimic, va las sa va uitati la filmulet:

©2010 Stefan Oancea. All Rights Reserved.

The Vampire Diares (2009)

Acest serial mi-a fost recomandat de un coleg din clasa. La început m-am gândit că o sa fie gen Twilight, dar am zis să descarc primul episod şi să văd cum e şi apoi mai vedem. Ca să vă zic o scurtă descriere:

Este vorba despre Stefan, “tipul cel nou” ce se mută la şcoala din oraşul Mystic Falls. El, atrage priviri atât din partea fetelor cât şi a băieţilor deoarece pare foarte misterios. Uşor uşor, între el şi Elena se leagă o prietenie foarte frumoasă. Totul este bine şi frumos, până când .. în oraş se întoarce şi Damon, fratele lui Stefan. Acesta se întoarce pentru a-i plăti o poliţă mai veche lui Stefan.

Eu acum, v-am zis rezumatul rezumatului, însă povestea este mult mai mare şi mai frumoasă. Şi da, totul e normal, fără ca ei să sclipească în soare, de parcă ar fi jucărioare picate în pungile de pufuleţi, cumpăraţi cu 5 lei baxu de la Nea Costică, de la magazinul din colţ. Serialul este o ecranizare a unor cărţi, scrise de către Lisa Jane Smith, şi publicate prin anul 1991 parcă. Asta .. am precizat ca să nu mă abordeze copilele de care vorbeam în postul anterior, cu chestii de genul că ar fi copiat după Twilight.

Criminal Minds (2005)

În acest serial, este vorba despre o echipă de elită de criminalişti, detectivi şi poliţişti ce fac parte din FBI, ce traversează toata USA pentru a-i prinde pe cei mai răi criminali în serie. Prima oara, ei încearcă să îşi dea seama cum acţionează aceşti criminali, iar mai apoi încearcă să-i prindă înainte să mai facă victime.

Un serial foarte interesant pentru cei pasionaţi, însă este puţin cam greoi. Adică, daca vrei să rămâi cu ceva în minte şi pe viitor (ceva folositor) ar fi bine să ţii şi DEX-ul lângă tine, căci mai ai nevoie la unele cuvinte. Bineînţeles, poţi opta şi pentru varianta fără DEX, dar .. o să rămâi doar cu povestea, şi atât.

©2010 Stefan Oancea. All Rights Reserved.