Nu ştiu cum reuşesc eu să dau de fetele mai mari şi mai inteligente din alte oraşe. Le-am găsit aproape pe toate din Bucureşti, Târgu Mureş, Constanţa, Sighişoara. Din Braşov nu răsare nimic? Când aleg categoria “Braşov”, îmi tot dă not found de câţiva ani buni. Bine, am găsit fete foarte inteligente şi din Braşov însă nu suntem chiar pe aceeaşi lungime de undă sau dacă suntem, ele sunt prea mari pentru a avea timp de discuţii kilometrice pe internet despre multe şi nimic. Totuşi, mă bucur că am cunoscut câteva persoane mai mici ca mine, şi care mă uimesc pe zi ce trece. Sunt nebun după convorbirile care încep cu auzi? tu ce crezi că este… ?

Ce este timpul?

Nu există timp cu adevărat. Timpul a fost inventat de către oameni, pentru a se subjuga singuri. Dacă n-ai avea ceas, n-ai şti cât e ceasul şi nu ţi-ar mai păsa de absolut nimic. Gândeşte-te cât de liberi erau oamenii de acum câteva mii de ani, care trăiau în triburi, sau chiar şi cei de acum. Nu aveau calendare, ceasuri etc. Exista un singur principiu după care îşi duceau viaţa, la fel ca animalele. Te trezeşti în fiecare dimineaţă doar pentru că ţi-ai pus ceasul să sune, dar de ce ţi l-ai pus să sune, nici tu nu ştii.

Ce este viaţa?

Viaţa nu este decât un lung drum către moarte, plin de urcuşuri şi coborâşuri. Când nu vom mai fi în această dimensiune, doar spiritul din noi va continua să trăiască, într-o altă dimensiune, în timp ce trupul nostru se va descompune în părţile componente.

Noi înţelegem cu totul altceva despre viată. Credem că e un joc, în care fiecare om se naşte gol dar încearcă să dobândească cât mai multe, uitând de fapt de esenţa vieţii. Nu e important cât trăieşti, ci cum trăieşti şi ceea ce laşi în urma ta. Eu cu asta cred că suntem datori la viaţa asta: să lăsăm ceva în spatele nostru şi să demonstrăm că nu am trăit doar să producem suferinţă şi umbră pe acest pământ. Omul să caute şi să înveţe cât trăieşte!

Priveşte spre zenit! Deschide ochii, geometric vorbind!

E doar o altă noapte călduroasă de vară. Deşi acum plouă, toată ziua a fost foarte cald. Aşa se întâmplă mai în fiecare seară: ziua este o adevărată caniculă iar pe seară, totul, se sfârşeşte cu un concert magnific de tunete şi fulgere.

Acum stau în patul meu ce-l imens, pentru mine, cu o mare pernă aşezată în stânga mea pe post de birou şi încerc să scriu despre zilele de iarnă. Despre fulgii de zăpadă şi de toate amintirile presărate-n alb peste acele străzi din secolul XV. Despre zilele de iarnă în care ne întâlneam dimineaţa la ora şapte pentru a merge împreună la şcoală.

Eu eram zgribulit de frig iar tu aveai jumătate din cantitatea de zăpadă căzută în oraş în gluga paltonului tău iar cealaltă între firele de păr ce-ţi cădeau pe spate.
Când coborai din troleul acela jegos veneai direct la mine şi mă îmbrăţişai preţ de câteva secunde. Mergeam ţinându-ne strâns de mână prin zăpada ce ne ajungea la genunchi, printre ruinele vechi ale oraşului adormite pe veci parcă de atâta zăpadă şi atâtea asedii. Uneori te opreai în mijlocul drumului sau te sprijineai cu spatele de vreun copac sau stâlp întâlneai în calea noastră, şi-mi ziceai: pupă-mă…

După câteva minute de mers ajungeam şi la intersecţia unde trebuia să ne despărţim. Ne pupam şi ne rugam în subconştient ca şi celălalt să scape de la aceeaşi oră la care scăpai şi tu. Urmau sute de mesaje despre ceea ce făceam în fiecare minut, despre vreme, despre ce oră aveam, despre ce am mai citit, despre ţările în care am pleca împreună, despre tot…

Şi mergeam împreună în cafeneaua mea preferată, ne aşezam comod şi aşteptam ca licoarea magică să ne fie servită. Erai atât de micuţă şi de prostuţă încât ţi-ai pus jumătate din recipientul cu zahăr brun. Bravo! În zece minute mi-ai spus că nu mai ai chef şi că ar fi mai bine să plecăm. Am gustat din cafeaua ta şi mi-am dat seama că dacă o să mai iau o singură înghiţitură s-ar putea să dau direct în diabet.

n-aş putea spune că-s cel mai romantic om din lume, dar pe bune…
la sfârşit doar cu iubirea poţi rămâne!

(Acid)

Poate aţi observat că deja în sidebar-ul blogului, adică în partea dreaptă, a apărut un nou widget. E vorba despre acela de sub norul de tag-uri,  care face referire la prezentarea facebook a blogului stefanoancea.com

Am creat-o de ceva timp deoarece vreau să văd cam câţi de pe facebook ajung pe aici şi le place ceea ce găsesc. Cei mai mulţi dintre cei care au dat “Îmi place” sau “Like” până acum sunt prieteni, însă am avut surpriza plăcută să văd că mai sunt şi persoane pe care nu le cunoşteam absolut deloc şi cărora le place blogul. Vă mulţumesc pentru acest efort al vostru, de a apăsa pe un simplu buton, acum, în era tehnologiei şi a vitezei. Pentru mine este important, apreciez!

De asemenea, unii dintre voi poate au observat, în subsolul fiecărui articol apare butonul “Like” de la facebook, pe care îl puteţi folosi în caz că v-a plăcut un articol anume, sau chiar o pagină. Încă o dată, vă mulţumesc!

P.S. Simţeam nevoia să scriu asta.

Vorbesc cât se poate de serios că a început să-mi placă din ce în ce mai mult în România. Nu, pe bune, fără glume, fără chestii luate în batjocură. Mie îmi place în România, şi nu îmi e ruşine să o zic. Toate acestea deoarece simt că la o vârstă trebuie să-ţi dai seama de nişte chestii şi să realizezi că eşti idiot, să treci mai departe şi să-ţi vezi de viaţa ta. Să încerci să o faci mai bună, pe asta, pentru a ţi-o pregăti pe următoarea. Doar avansând în conştiinţa ta prin înţelegere şi meditaţie poţi să o duci mai bine. Dar, să revenim.

Am observat că cei mai mulţi români se plâng de vremurile care sunt, de partidele politice, de spitalele din România, de sistemul de învăţământ, de salariile politicienilor, de şoselele din ţară, de CRIZĂ, de n şi n şi n lucruri. În primul rând, cel mai retarzi mi se par ăştia de seama mea care îmi dau fraze d-alea care se vor pline de inteligenţă şi înţelepciune spunându-mi că E CRIZĂ. Ce criză e mă handicaptule? Ce ştii tu despre o criză politică sau economică? Despre câte mari crize economice globale îmi poţi vorbi din cunoştinţele tale? Păi, cred că despre niciuna. Aşa că? Ce te freacă pe tine dacă e o criză sau nu? Ai un pumn de ani şi te preocupă nişte lucruri despre care habar ai.

La fel de retardaţi mi se par şi adulţii care invocă motivul ăsta să nu-şi mai facă treaba, şi se plâng în continuu se situaţia pe care o au. Frate, bun, să zicem că nu o ducem prea bine, ca populaţie, dar nu vreţi voi să ne gândim şi la anii ce-au trecut? sau poate la alte popoare sau ţări? La oamenii din Africa care mor nuştiucâţicopii pe oră din cauză că nu au APĂ, hrană şi condiţii sanitare ok? Ăia de acum 500 de ani cum o duceau? De sclavii care erau bătuţi în fiecare zi şi înfometaţi până mureau, deşi ei munceau până nu mai puteau? De x, y şi z lucruri.

Citeste mai multe »