Citeste mai multe »
Probabil înţelegeţi foarte bine ce exprimă fotografia de mai sus, iar chestia aia cu o fotografie face cât o mie de cuvinte e adevărată, însă nu citatele din bătrâni e subiectul acestui articol. Ideea e că acum câteva săptămâni am reuşit să plec din oraş, aşa… un mini-trip. Pur şi simplu m-am minunat
Aminteşte-ţi de mine aşa cum m-ai văzut prima dată, timidă şi cu inima strânsă de atâta fericire. Aminteşte-ţi de mine aşa cum m-ai ţinut prima dată de mână şi cu inima strânsă de atâta extaz. Aminteşte-ţi de mine prin mesajele care ne-au apropiat. Aminteşte-ţi de mine… frumos. Aminteşte-ţi de mine înainte să fiu nefericită.
Aminteşte-ţi de mine când o altă iarna va veni şi zăpada îţi va aduce aminte de mine şi de plimbările noastre lungi, cu degetele lipite de frig. Aminteşte-ţi de mine înainte să se fi terminat totul şi înainte, măcar, să fii început. Aminteşte-ţi de mine când încă inima mea tresaltă la atingerea fină a mâinilor tale sau înainte ca vorbele tale să mă rănească mai tare decât o tăietură adâncă.
// scrisă de A.
***
Îmi voi aminti de tine în lungile discuţii, în mesajele ce refuzau să fie şterse de către telefonul nokia din dotare. Îmi voi aminti de tine ca fetiţa cu mâinile de aur, cu degeţelele pe care vroiam să le tai şi să le criogenez, ca de fiecare dată când am nevoia să-mi aduc aminte ce-i aia artă, să le scot şi să-mi deseneze sau să-mi modeleze ceva drăguţ, poate un pandantiv, poate un inel.
Îmi voi aminti de tine când voi ajunge în India, şi-ţi voi trimite o scrisoare – să mă urmezi, indiferent de situaţia fiecăruia de la acel moment. Acolo e Totul. Îmi voi aminti de tine şi te voi chema să-mi desenezi planul casei, doar ţi-am promis. Până ne învârtim noi pe aici, remember me şi… roagă-te, mănâncă, iubeşte!
You are my little princess. Nu ştiu cum te-am întâlnit, care-ţi este numele, de unde provii, cine te-a trimis înaintea mea, însă cu siguranţă mi-ai bifat o zi fericită pe calendarul vieţii. Două cuvinte ce te fac să zâmbeşti, ce te fac să uiţi de trecut şi viitor, de oamenii din jurul tău şi să te gândeşti că poate totuşi ai o şansă, cât de mică ar fi ea. Deşi eşti o particulă de praf într-un univers imens, trebuie să lupţi. Ai pe spate aripi ce-ţi vor creşte doar dacă tu te vei ajuta, ajutându-i pe ceilalţi!
Nu e vorba de ceva complicat, ci de ceea ce trebuie să faci. Nu te ghida după învăţături false, spiritualitatea nu trebuie să fie confundată cu apartenenţa la vreo religie. Învaţă şi alege ce crezi tu de cuviinţă. Am învăţat că totul e simplu, noi, ca oameni – suntem complicaţi, prin natura noastră. Iar dragostea… ce e dragostea? Nu e nimic altceva decât un şir de reacţii chimice la care suntem supuşi, ne transformăm, altfel spus. Cum zicea şi el, de la cheesburger la pizdă, suntem toţi doar substanţe şi enigme! şi sunt sigur că niciodată nu vom ajunge să înţelegem totul.
Te iubesc! 8 litere, 8 întors la 90 de grade, adică Infinit. Cum să-ţi spun altfel că te iubesc la infinit?! Literatura şi matematica şi-au dat mâna să-ţi transmită din partea mea acelaşi mesaj… Nu contează ce va fi, contează că acum există. Carpe diem, baby!
Umblă zvonul că te-ai iubi cu alţi băieţi, pe alte alei, prin alte file de cărţi. Eu nu plec urechea la fiecare zgomot, aşa că încep aţi desena următoarea scrisoare pe care o vei primi de 1 mai. Sunt nehotărât şi nu ştiu ce să zic, ce să fac, şi te privesc buimac. Te las pe tine să alegi viitorul nostru.
Uneori, Dragoş mă învaţă şi lucruri bune aşa că m-am apucat să citesc Maitreyi. Ştiam despre ce e vorba în ea, însă el a fost cel care a pus punctul pe i de la Iubire. Vine vara şi vom pleca câte patru, câte patru în maşini, alături de mici provizii plus un cort în care să ne refugiem pe plaja murdară. Murdară de atâtea sentimente aruncate de către fiecare unde a apucat, şi de iubirile altor oameni, de alte naţionalităţi, aduse de Marea Neagră pe ţărmul nostru.
Mi te şi imaginez cum vei sta în maşina mea mică, pe scaunul din dreapta, fumând o ţigară, scoţându-ţi soşeţelele roşii pe geam să le admire toată lumea şi-mi vei pune să ascult doar Regina Spektor şi Parov Stelar până la mare, iar acolo vom asculta doar sunetul valurilor liniştite ce ne şterg desenele făcute la apus.
Atâtea poveşti, atâtea persoane despre care am scris fără să-ţi dai seama în doar două sute şi ceva de cuvinte. Anul ăsta nu va semăna cu niciunul din trecut, doar din simplul fapt că te-am cunoscut pe tine şi că va fi ultimul meu an. Nu voi ţine cont de restu.
Zâmbesc ironic şi-mi aduc aminte de toate acele clipe, de toate acele vorbe fără rost. Nu înţeleg cum poţi trăi fără să ştii nimic de el, însă nu e nicio problemă. Şi probabil că te-a rugat să fii alături de el într-un moment important, O SINGURĂ ZI PE AN! atât. Nu a contat, nici pentru tine, şi nu va mai conta nici pentru el. A înţeles pe deplin mesajul tău.
Ai citit Străinul – Camus? Nu ţi-o recomand, nu-ţi mai zic nimic. Şi-mi pare rău că te-am ascultat atunci când nu trebuia, şi trebuia să ajung în ultimul hal. Da, chiar în ultimul hal! Nu-mi era frică de nimic: nici de secţia de dezintoxicare, nici de spitalul de nebuni. Nebunii au lumea lor.
Nu-mi e ruşine cu ce am făcut, nu toţi oamenii reuşesc în viaţă şi ţi-aş da citate dintr-un clasic, însă oricum nu vei înţelege nimic. Da, sunt anti-social şi depresiv, iar dacă nu-ţi convine, poţi cauta fericirea-n altă parte. Vezi că se apropie ziua ei de naştere, să n-o uiţi te rog! N-am cunoscut-o, însă îmi dau seama ce simte. Rămâi cu ai tăi pe vecie!
// p.s. unii mai fac greşeli, mă piş pe lumea voastră!
Azi m-a sunat şi mi-a spus că e trist, singurătatea-i apasă pe umeri cu fiecare clipă ce trece. Poate nici nu gândeşti cum se simte, poate stările prin care trece tu nu le ştii nici măcar teoretic. I-am promis că voi trece pe la el, să-i mai alung din ceaţa în care e învăluit, să-i aduc un înger să se lupte cu ai săi demoni. Alcool şi Tutun, doi prieteni ce-l învaţă cum să meargă, ce trasee să aleagă.
Mi-am dat seama că ceva nu e în regulă. Avea o ancoră pusă pe perete. Se agaţă de orice vis, de orice moment iluzoriu doar ca să alunge sfaturile primite şi compătimirea jegoasă, nemiloasă. Drum alb şi lumini de faruri, o fantomă sau aşa s-a deghizat de data asta. Răspunsuri există, însă mai bine n-ar fi existat. A aflat că mai are maxim şase luni de trăit. Ştia asta şi fără confirmarea medicului, fără diagnostic. Regina îi e cancerul şi nu poate lua piesa. Şi şi-ar dori ce n-a primit în copilărie, o maşinuţă sau un trenuleţ… să-i curme viaţa!
Atâta suferinţă la vârsta în care tu nu ştii ce-nseamnă viaţă sau lucruri simple. Pentru el spiritualitatea a fost mereu pe primul plan, însă civilizaţia l-a obligat să treacă de la una la alta, fără să gândească. Îngrădit de sentimente false, oameni amăgitori şi complexitate, când totul e atât de simplu. Nu cere prea mult, iar norii sunt departe. Mr Vertigo? Basme prietene, nu vom înţelege ideologia asta niciodată, iar el va fi singurul dus departe.
Şi-a închis telefonul, nu-i pasă deloc, nu vrea oameni, nu vrea să-i spună toţi prietenii că le pare rău că el în câteva luni nu va mai fi printre ei. Ştie că nu-i adevărat, şi-am fi ipocriţi să zicem asta. Nu înţelege de ce oamenii fac lucrurile astea. Şi-a şters o lacrimă, nu din pricina suferinţei sau a gândului – ci pentru că nu a făcut atâtea câte şi-ar fi dorit. Fără eroi, fără prietenie, fără Făt-Frumos.
***
Nu ştii ce vrei şi simţi că faci mereu aceeaşi greşeală, însă el te simte. Hotărăşte-te ce-ţi doreşti, poate mâine va fi prea târziu, şi doar atât! Nu e departe, momentul când voi termina această carte, Şi pe ultima pagină voi scrie: dedicată ţie, DA, ŢIE!
**
P.S. da, am aflat că am cancer. nu plânge, nu-mi zi că-ţi pare rău, nu vreau telefoane, nu vreau mesaje.
Şi ştii de ce? pentru că nu vor avea absolut nicio consecinţă.
P.S. 2 e amuzant că mereu trebuie să modific unele chestii, aflându-mă în contradicţii şi probleme cu persoanele despre care vorbesc. şi da, mi-aş dori să vină chiar în momentul ăsta!
Nu cred că mai e cineva care nu ştie că fiecare femeie din ziua de azi îşi doreşte să fie cât mai suplă, cât mai atrăgătoare, cât mai sexy şi cu cât mai puţine kilograme posibile. Acest ritual de înfometare, oarecum, începe încă de la vârste foarte mici. Cam pe la 14 ani, de atunci de când fetele încep să treacă la pubertate iar şoldurile se măresc, formele încep să se evidenţieze ş.a.m.d. căci nu are rost să mai continui cu exemplele. Sunt oarecum amuzante fetele şi femeile. Cum încearcă ele să se menţină în greutate. Merg la sala de fitness, mănâncă un iaurt şi doi biscuiţi toată ziua. Doar fructe şi salate vara. Creme, creme şi alte creme. Şi multe multe alte chestii pe care pe noi ne fac să zâmbim. Probabil nu veţi afla niciodată de ce.
Nu mereu a fost aşa. În trecut, iar aici mă refer la câteva sute de ani, femeile din societate erau mai plinuţe, dacă pot spune aşa. Aia era vremea, şi aşa era moda atunci. Dacă acum femeile mai frumoase sunt cele mai subţirele, mai slăbuţe, atunci cele mai plinuţe erau mai frumoase.
Citeste mai multe »
Citeste mai multe »
Tot aud prin jurul meu că tinerii sau că cei din noile generaţii nu mai citesc. Că pentru noi acum internetul e tot ce contează, iar dacă filmele şi jocurile nu ne ghidează viaţa, atunci cu siguranţă televizorul are un rol foarte important în asta. Nu pot contrazice aceste afirmaţii pentru că ştiu că sunt adevărate, însă nu în totalitate. Am observat că oamenii, marea lor majoritate, au nişte idei bine fixate în cap pe care nu le poţi scoate de acolo. Degeaba le demonstrezi că nu au dreptate, ei tot pe a lor o ţin. Ei au impresia că unele lucruri se fac până la o vârstă, apoi nu mai ai voie să faci aşa ceva. Şi hai să nu fim ipocriţi şi să dăm totul pe faţă. Câţi dintre cei trecuţi de patruzeci de ani mai citesc? Câţi dintre părinţii voştri citesc? Orice (cărţi). Câte cărţi au citit în anul 2010? Vă zic eu, mult mult prea puţini. Sunt de acord, noi nu prea citim, pentru că suntem distraşi de la îndeletnicirea aia. Gândiţi-vă puţin că în tinereţea voastră voi nu aveaţi internet, calculatoare, televizoare. Iar dacă mai exista câte un televizor – două, în localitatea de unde sunteţi, oricum avea emisie nici cinci ore. Aşa că să nu comparăm vremurile. Pentru voi nu era altă modalitate de distracţie, aşa că mai bine citeai “Crimă şi pedeapsă” în loc să numeri petele de pe tavan. Dar acum, câţi dintre voi mai citesc?
Nu ştiu absolut deloc de ce îmi vin în minte cuvintele lui Octavian Paler de pe vremea când era invitat la Sinteza Zilei şi vorbea despre România. Cuvintele acelea magistrale care se terminau cam aşa: sunt în situaţia acum să spun că nu mai cred în nimic, sau aproape în nimic. Nu mai cred în democraţie, nu mai cred în capitalism, nu mai cred nici in libertate.
Ideea e că am scris asta pentru că nu mai văd cum totul s-ar putea remedia. Pur şi simplu cred că pot să folosesc o mică personificare când mă gândesc la ea şi pot să afirm că este o boală incurabilă. Nu-mi dau seama cum poţi să-l crezi pe Dan Puric când îţi spune vorbele alea. Da, poate e un om excepţional, poate chiar un bun filosof, însă refuz să cred toate acele vorbe despre România şi despre poporul român. M-am săturat să-l aud când îmi spune cât de minunaţi suntem ca popor, fără ca noi să facem absolut nimic. Nu văd nimic minunat în asta. Mă uit în jurul meu şi trag singur propriile concluzii. Nu trebuie să mă mintă nimeni, sau să-mi zică cum e în România, pentru că din păcate trăiesc în această societate.
O demonstraţie de “Cine suntem” a făcut-o Mircea Badea zilele trecute. Ştiu că nu v-aţi uitat la emisiune, aşa cum ştiu că nici la înregistrare nu o să vă uitaţi. Nicio problemă, voi aveţi alte lucruri mult mai importante de văzut şi de făcut.
Citeste mai multe »
Ai crede că sunt din Ploieşti sau de undeva de prin Berceni. Nu, nu e vorba despre piesa aia cu care am crescut cu toţii, însă realitatea fiecare o vede în felul său.
Nu ştiu exact de ce m-am apucat să scriu acest articol, însă am o mare ură împotriva tuturor celor care vin în oraşul meu şi merg în centrul vechi, lângă fântâna aia şi lângă casa sfatului şi fac poze. Nu neapărat doar cu turiştii (mă refer la români), dar şi la cei din Braşov care fac lucrul ăsta. Dacă stai două ore pe o băncuţă pe acolo pe undeva, nu contează anotimpul, vei vedea câteva sute de persoane care fac lucrul ăsta.
Apoi, în perioada asta tot oraşul a fost cică împodobit cu globuleţe şi alte felul de drăcii puse ca privirea să-ţi fie furată. Bun, n-am treabă cu cei de la primărie sau cine face lucrul ăsta, îi înţeleg. Pur şi simplu nu-i înţeleg pe cei care se calcă în picioare să le vadă. Doar atâta reuşiţi să vedeţi când mergeţi în centrul vechi? DOAR atât? Traficanţii de carne vie de pe acolo de ce nu-i vede nimeni? De ce nu vede nimeni realitatea asta? Trecând de chestiile făcute să-ţi fure privirea. De ce nimeni nu citeşte printre rânduri şi… să facă ceva.
Văd zilnic cum MII DE PROŞTI luptă pentru nişte cauze idioate pe facebook. Autostrăzi? Interzicerea drogurilor? Şi câte şi mai câte căcaturi care nu au nicio valoare, pentru care nu merită să lupţi. Plus de asta, să mai zic că totuşi, ele sunt PE FACEBOOK? şi că NIMENI nu le ia în seamă? să mai zic? Nu, oricum aţi citi asta iar mâine aţi face aceeaşi chestie. Deci da, sunt de părere că oricine care luptă pentru o cauză pe facebook e un om idiot!
// e o lume de scamatori, nu de salvatori!
Sunt zile când n-are sens să scot capul din carapace. Şi poate va fi pentru ultima oară când fac asta, însă sunt uluit în acelaşi timp şi nu pot să cred ce văd. Mintea mea refuză să înţeleagă aşa ceva sau poate că pur şi simplu, pe această lume, eu sunt cel care n-a înţeles nimic din ce trebuia înţeles. Aşa e lumea, aşa merge ea şi nimeni nu se supără. Toţi trăiesc ca atare: încercând să repare greşelile făcute, însă ele nu pot fi reparate. Se pare că adevărul aşa este. Degeaba încerc să-l caut. Greşim continuu. Şi eu şi el. Şi nu-i rămâne decât să-şi continue viaţa aşa cum ea, neprogramată, căci el nu… a fost o idee ratată. nu am mai continuat.
S-a deschis în faţa ei. Nu-mi vine să cred nici acum. A fost pentru a-II-a oară când el a reuşit să treacă peste statutul său şi să se apropie de o fiinţă, a reuşit să stoarcă nişte sentimente din fiinţa sa, se acomodase cu ea, îi păsa, se simţea bine cu ea, şi… ea a plecat de lângă el fără niciun motiv. A fost singura persoana cu care s-a simţit bine 100 %. Poate nu va mai fi niciodată aşa, poate nimeni nu va mai vedea în el ce a văzut ea vreodată. Pentru ea, a trecut peste cod, peste principii, peste tot ce gândea până atunci. A rămas cu câteva amintiri. La ce bun?
// închide-te-n tine pe vecie! voi face la fel.
O voi mai atinge? Ceva îmi spune ca a fost acolo tot timpul. Şi pielea mi se înfioară, iar inima-mi slăbeşte şi mă uit la acea persoană care se plimba odinioară pe străzi şi mă întreb: o vom mai face? vom fi din nou iar?
// respect rufi
