E un prim stop, din suflet scot tot! Am ascultat zilele astea tot mai mult albumele pe care le-am iubit acum ceva timp, precum fiul risipitor, fără paraşute şi încă câteva, marea majoritate de la hades, şi pot spune că am re-devenit fan, mai ales din cauza vremii de afară care merge perfect cu aceste albume. Au ceva între ele, se leagă perfect.

Şi parcă-mi doresc un autobuz fantastic, al dorinţelor, ca în Harry Potter, care mă va transporta exact acolo unde-mi doresc eu. Să ajung în cinci minute şi să nu ştie nimeni unde am plecat. Să nu le pese că nu mai sunt, nici măcar să nu observe dispariţia mea, să-şi vadă în continuare de viaţa lor. Des, destinele-s vapoare, şi ne poartă fiecare acolo unde poate ne e drumul, unde ne este gara. Eu nu cred totuşi că au ele dreptate. Ne putem eschiva, să fugim, să ajungem acolo unde vrem noi să ajungem. Noi să fim la comanda! Şi mă fascinează persoanele astea două, unul în partea dreaptă, unul în partea stângă. Unul o ramură, celălalt cealaltă. Câteva sute de ani între ei, însă parcă inspiraţia unuia e reîncarnată în celălalt şi viceversa.

Mai e puţin şi o să plec şi n-ai să mă mai vezi nicicând! Şi chiar a mai rămas puţin timp, câteva luni până când totul va dispărea într-o negură sau într-o ceaţă deasă, rămânând în urmă doar scrum şi câteva haine pe jos pătate de sânge. Până atunci, promit să ies din bar, când vor simţi măcar piesele pe care apar!

În fiecare an aştept toamna cu aceeaşi mare bucurie, însă îmi dau seama că a trecut multmultmult prea repede pe lângă mine, pe lângă noi. Realizez asta doar când primii fulgi de zăpadă se aştern pe pervazul geamului de la camera mea sau când florile de gheaţă se încăpăţânează să rămână acolo unde sunt, desenate frumos de divinitate. Ajax pentru ferestre n-are niciun efect asupra lor, oricât am freca şi ne-am toci unghiile din dorinţa de a le face să piară.

Şi parcă pe an ce trece pierdem tot mai multe chestii din trecut. Ne maturizăm prea repede, uităm ce trebuia să facem şi ne ocupăm timpul doar cu prostii. Nimic din trecut ce ni se părea magistral nu-şi mai are rostul acum, sau nu ne mai aduce niciun fel de bucurie. Sufletească. Nu trebuie neapărat să mergem în pas săltat pe stradă. Ci să simţim noi că trăim, măcar cinci minute înlănţuite în fiecare zi.

Au căzut primii fulguleţi de nea, oamenii au început să-şi scoată la plimbare paltoanele şi ghetele de iarnă. Am văzut copilaşi cu mănuşi în mâini, dimineaţa spre şcoală. Arătau drăguţ în peisajul acela, alături de alte cuvinte precum frig, polei, medieval. Oraşul a început să-şi schimbe hainele cu ajutorul celor de la primărie şi cu proprietarii de magazine. Au apărut steluţe, brăduţi, zăpadă falsă pe ici-colo şi un brad mărişor în mijlocul oraşului vechi.

Toate acestea anunţă clar că vine sărbătoarea cea mai aşteptată din an. Pentru mine crăciunul nu mai reprezintă acea sărbătoare pe care o sărbătoream acum câţiva ani, plus de asta am eliminat orice fel de implicare religioasă din perioada ce va veni. E doar un prilej de bucurie, de mere coapte, vin fiert cu scorţişoară şi poate practicarea unor sporturi de iarnă, sus în munţi. Finalul meu e ca un vin bun, sau ca şi capetele unora dintre fraţii noştri…

Probabil vă mai aduceţi aminte de articolul acesta în care Mircea Cărtărescu răspundea la întrebarea De ce citim ? Răspunsul lui era unul foarte drăguţ şi sincer. Acum, am scos la iveală un nou filmuleţ marca Editura Humanitas în care la aceeaşi întrebare răspunde autorul Cristian Tudor Popescu. De asemenea, răspunsul lui e la fel de magistral şi nu mă pot hotărâ care din cele două îmi place mai mult. Nu pot să-mi spun părerea încă.

Pentru ca atunci când oamenii vii din jurul nostru nu ne mai spun mare lucru, să stăm de vorbă cu morţii şi necunoscuţii.

E greu acum, după atâta timp în care n-am mai scris nişte articole de mari dimensiuni, să o fac la fel de bine ca înainte. Deja am început extrem de prost. Nu pot spune că o făceam bine, însă eu o făceam. Acum nu ştiu dacă pot s-o mai fac.

Ideea este că mă uit în jurul meu şi văd atâta lume tristă şi posomorâtă, când noi ar trebui să trăim fiecare secundă la intensitate maximă. Fiecare din noi ar trebui să avem o viaţă anaerobă, aşa cum îmi place mie să zic, alăturarea de termeni venind de la efortul anaerob (fără aer – proba de 100 de m). Adică mai pe scurt, foarte intens/ă.

Ne putem bucura în fiecare moment şi fiecare clipă din viaţa noastră de câte ceva, însă alegem să nu o facem. Am prea multe exemple de dat, din viaţa mea şi a altora, însă prefer să vă fac pe voi să vă gândiţi la ce vă face fericiţi şi să experimentaţi. Sunt oameni care au probleme grave de sănătate, care ştiu că mai au doar două săptămâni de trăit iar pentru ei nimic nu contează. Nu contează câţi prieteni au, câţi bani au, câte averi, câte maşini, ce a zis Boc, cât mai e tva-ul sau ce a făcut România în meciul de aseară. Pentru ei contează fericirea, contează familia, contează lucrurile simple în care se regăsesc în fiecare zi. Pentru toate clipele fericite, să închinăm o cană de vin fiert cu scorţişoară şi o ţigară pe fundalul piesei Chris Bathgate – Do What’s Easy.

Continui filmul de mai înainte şi încerc să îmbin mai multe rupturi, mai multe fragmente pentru a realiza ceva. Am precizat şi în articolul anterior că nu sunt de acord cu cei care nu te lasă să faci în viaţă ceea ce-ţi doreşti. Da, este posibil ca tu să o iei pe multe căi greşite în drumul tău spre nimic, însă atâta timp cât tu eşti în deplinătatea facultăţilor mintale, eu nu văd absolut nicio problemă aici. Sunt de părere că fiecare om trebuie lăsat să experimenteze, să greşească şi să înveţe, să aleagă singur ce e bine, ce e rău. Nimeni nu ştie cu adevărat ce este binele şi ce este răul. Doar noi îl putem alege pe fiecare în parte.
Şi până la urmă, ce e viaţa? Ce reprezintă ea? Încotro se îndreaptă viaţa mea? Dar a ta? Voi chiar nu aveţi vise? Chiar nu aveţi principii de viaţă, reguli după care vă ghidaţi? De ce toată lumea îşi doreşte să aibă un loc de muncă, un copil, o casă, o maşină şi restul să fie la întâmplare? Toate astea sunt nimic pentru noi. Unii visează mai departe de atât.

Cel mai mult mă disperă când văd că unii părinţi le impun copiilor ce să facă în viaţă, începând de la alegerea liceului şi continuând cu foarte multe chestii. NU suport să aud chestia asta: ei îşi doresc pentru tine ceea ce n-au putut ei să ajungă. Păi du-te-n morţii tăi, mie chiar nu-mi pasă! Dacă tu ai vrut să fii doctor, e treaba ta, pe mine nu mă priveşte! Ai dat rateu din nu ştiu care cauză, asta e. Mai ai zile de trăit? Dacă da, atunci du-te frate la facultate şi devino doctor dacă tu asta ţi-ai dorit când erai ţânc. Poate că mie nu-mi place să fiu ceea ce vrei tu să fiu, poate că nu mă pasionează, poate că sunt diferit de tine şi pentru mine altceva contează pe lumea asta!

Nu-i mai credeţi pe cei mai mari ca voi, încercaţi să gândiţi şi singuri! Acum îmi aduc aminte de ce zicea teo într-un show, de proverbul acela cu: cine nu are bătrâni să-şi cumpere. De ce toată lumea are impresia că bătrânii, automat, sunt mai deştepţi şi mai înţelepţi? Uitaţi-vă în jurul vostru! Chiar nu vedeţi că sunt atâţia oameni care TRĂIESC DEGEABA? Chiar nu vedeţi că în ţara asta puţini au citit Mioriţa, însă toţi se ghidează după efectul de turmă?! Dacă tu la 20 de ani eşti prost, cu siguranţă la vârsta de 60 nu o să fii vreun filosof. Nu e chiar aşa. Normal, evoluţia are loc în tine în fiecare zi, însă regula asta nu se respectă mereu pentru că d-aia au fost inventate regulile, să fie încălcate!

Citeste mai multe »

Vă prezentam teaser-ul videoclipului pe aici, însă iată că acum a venit ziua când videoclipul a fost lansat. Exact cum trebuia să iasă a ieşit. Nimic de reproşat, plus că, aşa cum zicea şi Cumicu: facem muzică nu cinematografie! Deci dacă vreţi videoclipuri d-alea drăguţe cu multe fete dezbrăcate, maşini decapotabile, bling-bling-uri şi alte căcaturi care n-au ABSOLUT nicio valoare, schimbaţi canalul!

Despre melodie sau despre mesajul ei, nimic de zis. Nu mă simt în măsura să dau sfaturi şi să vă zic ce să faceţi cu viaţa voastră pentru că eu am înţeles chestia asta: am înţeles că trebuie ca fiecare din noi să-şi vadă de viaţa lui, fără să-i sfătuiască pe ceilalţi ce să facă, să-i oblige să nu facă X sau Y şi alte lucruri de genul ăsta.

// p.s. a început numărătoarea inversă până la lansarea albumului.

ţi-aduci aminte cum eram împreună
de nopţi pierdute cu lună plină
ţigări aprinse si sticle golite
de trupuri calde şi adormite.

vrem o noapte mai lungă
la toţi să ne-ajungă!
vrem o noapte mai lungă
la toţi să ne-ajungă!

// p.s. cu siguranţă şi tu ai petrecut o noapte în viaţa ta în care îţi doreai să nu se mai termine. să rămână ora 4:00 pe vecie. indiferent de locul în care erai, cu cine erai, de ce erai acolo. pur şi simplu ai avut măcar una. pentru toate aceste nopţi, ei s-au gândit la noi şi au scris asta. urmează integral mai încolo.

Fără prea multe comentarii în legătură cu formaţia, artiştii, albumul, piesele. Îmi place atitudinea lor din câte ne-au dat să vedem, îmi place că Dragoş pare aproape treaz (rămâne de văzut), îmi place freza lu’ Chimie şi-mi place la nebunie cum arată teaserul. E de toamnă, e de junkişti. Dacă video o să fie la fel, şi cred că o să fie, va fi perfect. Videoclipul ăla în care apare doar Dragoş e penal rău şi nici nu-l suport! 3d? căcat. Ştim noi cum să vedem 3d… Mă distrează la nebunie starea de letargie a lui Chimie şi ticul pe care îl are Dragonu (de la zăpadă), acela când duce mâna la nas.

Melodia asta e pur şi simplu SPECIIală, păcat că nu a rămas pe beat-ul din concerte, nu că acesta ar fi mai prejos dar îmi plăcea mie mai mult ăla. Mai e o lună!

cât pierzi? cât câştigi?
o pereche de cercei
şi un plasture anti-fumat
ancorat pe mâna dreaptă.

emoţii şi
unghiuţe mici date cu roşu,
afişând masca cu chip trist
plecând capul în jos
ca monitorul meu în
pasele lui proaste.

aştept un da sau un nu.

Cred că doar eu puteam să mă joc cu cuvintele atât încât să ajung să realizez unde e ascuns numele ăla. Şi azi m-am gândit toată ziua doar ca să-ţi continui filmu, află că tot eu sunt în linia unu primu’! Poate o piesă sau o fată specială. Nu contează, important e mesajul pe care fiecare-l înţelege sau mai bine zis cui îi este adresat.

P.S. Lavi e bella!

Te pregăteşti pentru 2012? Nu mă ţin plămânii să-ţi spun tot ceea am adunat în creier pentru ca atunci când ne întâlnim să-ţi zic tot. Ai mai scos câte ceva pur şi nu pot să-mi dau seama ce eşti tu mai bun. Două entităţi lucrează în tine şi nu pot să-mi dau seama care dintre ele e mai bună. E greu, e greu, însă clar o aleg pe aceea cu literele. După ce m-am supărat şi te-am abandonat (chiar acum ascult piesa), ai făcut acelaşi lucru. Şi îmi e frică că nu voi mai da niciodată de tine şi poate tu nu o să mai scoţi nimic, văzându-ţi de viaţa ta umilă din oraşul dragostei, deşi pe tine nu te cred capabil de acest sentiment. Tu poţi iubi fluturii presaţi în pânze, vitaminele, o plimbare pe drumul de ţară de pe uliţa bunicii sau un obuz ce cade asupra României. Însă o femeie nu cred că poţi iubi.  Sena neintrând în această discuţie a noastră.

Tu ai un remediu bun, însă eu nu am încredere în tine, orice ai face. Acum, când eu am revenit printre ei, ai dispărut tu şi inima mi s-a oprit câteva minute în şir văzând că… nu mai eşti. Dispărut fără urmă! Nici în stânga, nici în dreapta. M-am chinuit două ore să fac rost de ceea ce ai lăsat în urmă, câteva schiţe, aruncate prin cache-ul unui site din Japonia. M-ai dus rapid cu gândul la o carte cu dispăruţi, care acum ceva timp a dispărut din biblioteca mea. Mă mai aflu acum pe acolo doar pentru că aşa îl pot contacta pe vlad, însă în câtva timp voi pleca.

Degeaba-mi expui părerile tale prin prisma trăirilor tale, eu înţeleg oricum. E de ajuns să te uiţi la mine căci am priceput tot. Vezi şi singur ce stă scris sub el; trebuie doar să ştii unde să te uiţi. Eu ştiu ce vreau şi ce cer, să mă înveţi şi să-mi explici. Poate dacă te-aş cunoaşte vreodată, în viaţa asta, aş reuşi. Ai venit, pribeag şi flămând şi te-ai aşezat la biroul meu. Mi-ai intrat în fiecare celulă şi nu te mai pot scoate de acolo. Deşi eşti cel mai bun poet român care a trăit vreodată, te întorci mereu cu câte ceva nou vorbind ca Cioran din cel mai prost imposibil.

Citeste mai multe »

Crede şi nu cerceta e o mare minciună! Nu înţeleg de ce oamenii cred în proverbe, zicători, şi tot felul de anecdote. Citatele care au fost lăsate în urmă, au fost lăsate ca să ne facă să gândim, să ne deschidă ochiul, să nu mai luăm totul aşa cum e. De obicei, doar proştii dau citate!

Vine uneori o perioadă în viaţa ta când chiar dacă dacă eşti cea mai pesimistă persoană de pe planetă ai o slăbiciune şi toată bariera aia mentală pe care o ai proiectată mereu în creier, cade şi totul arde ca Roma. Ştii de ce se întâmplă asta însă nu poţi avea nicio reacţie, tu nu eşti gol pe dinăuntru, nu eşti ca Mr. D. Poate dacă te-ai fi născut într-o baltă de sânge şi nu ai fi fost capabil pentru dragoste şi orice alt sentiment de acest gen era mai bine. Poate, sau nu, cu siguranţă îţi era mai uşor, însă trebuie să te descurci în continuarea.

Aud în jurul meu mulţi proşti susţinând că timpul vindecă rănile! Nu bă, timpul nu vindecă rănile, ci doar le face uitate. MOARTEA e singura care VINDECĂ!

// mai jos e o piesă care merită ascultată fără să încercaţi să aflaţi cine o cântă sau cum se numeşte. Farmecul ei e în versuri, în instrumental, în prima oară când îmi place skizzo. Într-o strofă care vorbeşte despre multe lucruri din care n-ai să înţelegi nimic. Nu-i nimic, die this way!

// în scurt timp unii dintre voi nu vor mai putea intra pe acest blog deoarece mi se pare logic şi normal ca atâta timp cât noi nu mai avem ce discuta, nici pe aici să nu vă faceţi viaţa. N-am vrut eu să vă rog să nu mai intraţi, pentru că ştiam că tot veţi intra, însă veţi vedea că timpul le rezolvă pe toate. Ştii, amuzant e că versurile astea se potrivesc şi pentru tine acum: ca prin magie, ce blog îţi place ţie dispare repede! Şi ca să nu uit, nu mă mai salutaţi când mă vedeţi!