Aseară după ce am mai citit din romanul pe care-l savurez acum şi m-am plictisit de absolut tot, m-am aşezat comod la computer şi am început să verific readerul, să văd ce s-a mai scris pe bloguri. Andrei Ruse a publicat aseară / azi-noapte un articol foarte fain. Este o bucată extrasă şi puţin adaptată din romanul MDMA16 ce urmează să-l lanseze în toamna acestui an (sperăm). Nu vă zic despre ce e vorba, căci altfel n-aţi mai intra să citiţi.

Am discutat puţin cu el şi printre câteva chestii despre care am vorbit mi-a dat un citat din Nichita Stănescu, dintr-un poem al marelui scriitor. Mi-am adus aminte de acele cuvinte, le ştiam de aproape un an, iar prima oară le-am auzit într-o piesă hip-hop, iar mai apoi am aflat ale cui sunt. Da, aţi citit bine, piesă hip-hop!

Este vorba despre poemul “Lecţia despre cub” – Nichita Stănescu, iar mai jos aveţi Carbon & Bitza – Arhitectul:

Se ia o bucată de piatră
se ciopleste cu o daltă de sânge,
se lustruieste cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de nenumărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toti zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

Citeste mai multe »

Nu ştiu cum reuşesc eu să dau de fetele mai mari şi mai inteligente din alte oraşe. Le-am găsit aproape pe toate din Bucureşti, Târgu Mureş, Constanţa, Sighişoara. Din Braşov nu răsare nimic? Când aleg categoria “Braşov”, îmi tot dă not found de câţiva ani buni. Bine, am găsit fete foarte inteligente şi din Braşov însă nu suntem chiar pe aceeaşi lungime de undă sau dacă suntem, ele sunt prea mari pentru a avea timp de discuţii kilometrice pe internet despre multe şi nimic. Totuşi, mă bucur că am cunoscut câteva persoane mai mici ca mine, şi care mă uimesc pe zi ce trece. Sunt nebun după convorbirile care încep cu auzi? tu ce crezi că este… ?

Ce este timpul?

Nu există timp cu adevărat. Timpul a fost inventat de către oameni, pentru a se subjuga singuri. Dacă n-ai avea ceas, n-ai şti cât e ceasul şi nu ţi-ar mai păsa de absolut nimic. Gândeşte-te cât de liberi erau oamenii de acum câteva mii de ani, care trăiau în triburi, sau chiar şi cei de acum. Nu aveau calendare, ceasuri etc. Exista un singur principiu după care îşi duceau viaţa, la fel ca animalele. Te trezeşti în fiecare dimineaţă doar pentru că ţi-ai pus ceasul să sune, dar de ce ţi l-ai pus să sune, nici tu nu ştii.

Ce este viaţa?

Viaţa nu este decât un lung drum către moarte, plin de urcuşuri şi coborâşuri. Când nu vom mai fi în această dimensiune, doar spiritul din noi va continua să trăiască, într-o altă dimensiune, în timp ce trupul nostru se va descompune în părţile componente.

Noi înţelegem cu totul altceva despre viată. Credem că e un joc, în care fiecare om se naşte gol dar încearcă să dobândească cât mai multe, uitând de fapt de esenţa vieţii. Nu e important cât trăieşti, ci cum trăieşti şi ceea ce laşi în urma ta. Eu cu asta cred că suntem datori la viaţa asta: să lăsăm ceva în spatele nostru şi să demonstrăm că nu am trăit doar să producem suferinţă şi umbră pe acest pământ. Omul să caute şi să înveţe cât trăieşte!

Priveşte spre zenit! Deschide ochii, geometric vorbind!

E doar o altă noapte călduroasă de vară. Deşi acum plouă, toată ziua a fost foarte cald. Aşa se întâmplă mai în fiecare seară: ziua este o adevărată caniculă iar pe seară, totul, se sfârşeşte cu un concert magnific de tunete şi fulgere.

Acum stau în patul meu ce-l imens, pentru mine, cu o mare pernă aşezată în stânga mea pe post de birou şi încerc să scriu despre zilele de iarnă. Despre fulgii de zăpadă şi de toate amintirile presărate-n alb peste acele străzi din secolul XV. Despre zilele de iarnă în care ne întâlneam dimineaţa la ora şapte pentru a merge împreună la şcoală.

Eu eram zgribulit de frig iar tu aveai jumătate din cantitatea de zăpadă căzută în oraş în gluga paltonului tău iar cealaltă între firele de păr ce-ţi cădeau pe spate.
Când coborai din troleul acela jegos veneai direct la mine şi mă îmbrăţişai preţ de câteva secunde. Mergeam ţinându-ne strâns de mână prin zăpada ce ne ajungea la genunchi, printre ruinele vechi ale oraşului adormite pe veci parcă de atâta zăpadă şi atâtea asedii. Uneori te opreai în mijlocul drumului sau te sprijineai cu spatele de vreun copac sau stâlp întâlneai în calea noastră, şi-mi ziceai: pupă-mă…

După câteva minute de mers ajungeam şi la intersecţia unde trebuia să ne despărţim. Ne pupam şi ne rugam în subconştient ca şi celălalt să scape de la aceeaşi oră la care scăpai şi tu. Urmau sute de mesaje despre ceea ce făceam în fiecare minut, despre vreme, despre ce oră aveam, despre ce am mai citit, despre ţările în care am pleca împreună, despre tot…

Şi mergeam împreună în cafeneaua mea preferată, ne aşezam comod şi aşteptam ca licoarea magică să ne fie servită. Erai atât de micuţă şi de prostuţă încât ţi-ai pus jumătate din recipientul cu zahăr brun. Bravo! În zece minute mi-ai spus că nu mai ai chef şi că ar fi mai bine să plecăm. Am gustat din cafeaua ta şi mi-am dat seama că dacă o să mai iau o singură înghiţitură s-ar putea să dau direct în diabet.

n-aş putea spune că-s cel mai romantic om din lume, dar pe bune…
la sfârşit doar cu iubirea poţi rămâne!

(Acid)

Poate aţi observat că deja în sidebar-ul blogului, adică în partea dreaptă, a apărut un nou widget. E vorba despre acela de sub norul de tag-uri,  care face referire la prezentarea facebook a blogului stefanoancea.com

Am creat-o de ceva timp deoarece vreau să văd cam câţi de pe facebook ajung pe aici şi le place ceea ce găsesc. Cei mai mulţi dintre cei care au dat “Îmi place” sau “Like” până acum sunt prieteni, însă am avut surpriza plăcută să văd că mai sunt şi persoane pe care nu le cunoşteam absolut deloc şi cărora le place blogul. Vă mulţumesc pentru acest efort al vostru, de a apăsa pe un simplu buton, acum, în era tehnologiei şi a vitezei. Pentru mine este important, apreciez!

De asemenea, unii dintre voi poate au observat, în subsolul fiecărui articol apare butonul “Like” de la facebook, pe care îl puteţi folosi în caz că v-a plăcut un articol anume, sau chiar o pagină. Încă o dată, vă mulţumesc!

P.S. Simţeam nevoia să scriu asta.

Vorbesc cât se poate de serios că a început să-mi placă din ce în ce mai mult în România. Nu, pe bune, fără glume, fără chestii luate în batjocură. Mie îmi place în România, şi nu îmi e ruşine să o zic. Toate acestea deoarece simt că la o vârstă trebuie să-ţi dai seama de nişte chestii şi să realizezi că eşti idiot, să treci mai departe şi să-ţi vezi de viaţa ta. Să încerci să o faci mai bună, pe asta, pentru a ţi-o pregăti pe următoarea. Doar avansând în conştiinţa ta prin înţelegere şi meditaţie poţi să o duci mai bine. Dar, să revenim.

Am observat că cei mai mulţi români se plâng de vremurile care sunt, de partidele politice, de spitalele din România, de sistemul de învăţământ, de salariile politicienilor, de şoselele din ţară, de CRIZĂ, de n şi n şi n lucruri. În primul rând, cel mai retarzi mi se par ăştia de seama mea care îmi dau fraze d-alea care se vor pline de inteligenţă şi înţelepciune spunându-mi că E CRIZĂ. Ce criză e mă handicaptule? Ce ştii tu despre o criză politică sau economică? Despre câte mari crize economice globale îmi poţi vorbi din cunoştinţele tale? Păi, cred că despre niciuna. Aşa că? Ce te freacă pe tine dacă e o criză sau nu? Ai un pumn de ani şi te preocupă nişte lucruri despre care habar ai.

La fel de retardaţi mi se par şi adulţii care invocă motivul ăsta să nu-şi mai facă treaba, şi se plâng în continuu se situaţia pe care o au. Frate, bun, să zicem că nu o ducem prea bine, ca populaţie, dar nu vreţi voi să ne gândim şi la anii ce-au trecut? sau poate la alte popoare sau ţări? La oamenii din Africa care mor nuştiucâţicopii pe oră din cauză că nu au APĂ, hrană şi condiţii sanitare ok? Ăia de acum 500 de ani cum o duceau? De sclavii care erau bătuţi în fiecare zi şi înfometaţi până mureau, deşi ei munceau până nu mai puteau? De x, y şi z lucruri.

Citeste mai multe »

Am făcut o mică listă, despre nişte lucruri pe care le-am învăţat în ultima vreme. Doar atât pot să zic, când ajuţi pe cineva doar aşa ca să fii tu pro bono, să faci o faptă bună, nu rezolvi nimic! Nimeni nu merită nimic! Doar cei care te-au ajutat merită să-i ajuţi, iar pe restu îi ajuţi doar dacă îi cunoşti foarte bine, însă aici sunt multe de discutat. Niciodată nu vom cunoaşte o persoană 100 %, indiferent de cine ar fi vorba. Nu ne cunoaştem pe noi 100 % dar să-i mai cunoaştem şi pe ceilalţi.

1. Dacă crezi că vei fii o persoană mai bună dându-le sfaturi fraierilor care încă nu şi-au cunoscut viaţa, dar vor să-şi cunoască tipul de wordpress pe care vor avea blogul, eşti un prost. Şi recunosc, sunt. Asta e diferenţa dintre unii oameni, unii au puterea de a recunoaşte când au fost proşti sau când au greşit. Sau ambele. Dacă îi înveţi să facă aşa şi nu aşa, vei descoperi mai târziu că se vor pişa pe tine de la înălţime. Scuzaţi-mi expresia dar chiar asta vor face. De la ăia care te aştepţi mai puţin, de la ăia o să ai de suferit.

Iar toată treaba asta nu se aplică doar în acest domeniu. Nu vreau să particularizez, ci vorbesc la general acum. Nu merită să te chinui, să-i educi, să-i înveţi ceva bun. Pur şi simplu nu se merită să faci eforturi pentru alţii.

2. Apoi, mai sunt ăştia care aşteaptă să primească totul mură în gură. Ăştia de-ţi cer poze şi texte pe messenger, că lor le e greu să caute. Mai bine dau 2000 de comentarii pe facebook aiurea, la toate retardatele, în loc să facă ceva pentru ei, productiv. Da da da, tumblr-ul ăla e public, ştiu, pentru retarzi l-am făcut dar măcar recunoaşteţi când vă zic că aţi luat pozele de acolo. Nu uitaţi, au titluri pozele alea şi s-au inventat multe programe de control şi acces la distanţă. Totul se află.

Şi că tot vorbeam mai sus de chestii furate, vorba lu’ Kloae, mă f*t în el de blogging… nu am de gând să fac asta pentru tot restul vieţii!

Sau hai să vă arătăm ce înseamnă MUZICĂ, în adevăratul sens al cuvântului. Nu eu, ci fetele noastre din hip-hop-ul românesc. Mi-ar place să intre şi ele pe tv, la radio şi să mai uite ţara asta de retarzi de toate prostituatele ce-şi fac loc pe acolo. E simplu să urci pe o scenă doar pentru că ai picioarele de 1,50 şi pentru că trei sferturi din viaţa ta ţi-ai petrecut-o la saloanele de înfrumuseţare ş.a.m.d. Poate pentru voi aia e muzică, însă eu refuz să fiu nevertebrat cu buletin.

Nu ştiu câţi de pe aici o ştiţi pe Fely. E o tipă din Timişoara ce a apărut în hip-hop acum câţiva ani şi a avut piese destul de bune şi foarte bune. Pe aceste piese a colaborat cu Vescan, Baboi, Bitza, Yalla, Cumicu, iar ultima oară a colaborat cu Puya. Ultima piesă, sincer să fiu, mi s-a părut o prostie şi nu cred că am ascultat-o decât o singură dată, când mi-am dat seama că nu o s-o mai ascult şi a doua oară. Dar până atunci mi s-au părut foarte bune piesele pe care a apărut, iar de vocea ei nu cred că poate nimeni să zică ceva.
În prezent am auzit că este prietena lui George Hora, iar aşa poate are noroc şi-l loveşte p-ăla inspiraţia şi produce ceva bun şi pentru ea, astfel, să poată ieşi din anonimat.

Citeste mai multe »

Ştiu că acum câteva luni am citit la cei de la metropotam un articol despre viaţa de noapte din Berlin, de party-urile lor şi cum se distrează ei. Ceea ce nu ştim mulţi dintre noi, este faptul că nu ştim să apreciem muzica. Muzica din România sau mai bine zis, muzica difuzată de posturile de radio şi televiziune se rezumă doar la câteva genuri muzicale (infecte după părerea mea), de genul: house, dance etc. De ce infecte? Ştiu că acum o să-mi vină zeci de vizitatori din google căutând nu ştiu ce melodii, dar o să o zic pe faţă. După părerea mea muzica aceea e infectă deoarece nu exprimă nimic. Nu există mesaj, nu există compoziţie! Sunete artificiale oricine poate produce şi nu-ţi trebuie nicio şcoală să faci aşa ceva într-un program de genul Fruity Loops.

Ei, deci dacă doar asta se difuzează şi apreciază la noi în ţară, este logic că şi party-urile şi evenimentele muzicale sunt tot în genul ăsta, sau cele mai multe. În Braşov cel puţin cântă, bine… impropriu spus cântă, doar DJ. N-a auzit nici dracu de ei, dar sunt prezenţi în fiecare seară într-un club de pe aici. Bă, eu înţeleg, nu sunt împotriva, e muzică de club, băgaţi numai house şi daţi volumul cât mai sus, până surziţi! Pe mine mă deranjează că lumea se axează doar pe asta. Nu mi se pare drept să se întâmple asta. Trebuie băgat în seamă fiecare gen de muzică, fie că e rock, dance, folk, rap, punk, jazz, trance, chillout, reggae, tehno. Ar trebui să existe un echilibru la tot ce înseamnă muzică în ţara asta. La radio să se difuzeze şi house, dar şi reggae. Şi electro, dar şi folk.

Berlinul, ca şi Parisul şi multe alte oraşe europene are ceva foarte frumos: viaţă underground. La noi, după părerea mea, doar Bucureştiul se poate lăuda cu aşa ceva. E drept, e şi mai multă populaţie dar asta deja este o scuză în marea majoritate a cazurilor în care vorbim de Bucureşti. Diferenţa între Berlin şi Bucureşti este aceea că ăia au nişte party-uri puţin mai private decât cele private. Iar acum, cu citate pentru că mi-a plăcut postul lor la nebunie:

Citeste mai multe »

Încă mă mai uit la Fenomene Stranii. Într-o zi din săpămânile ce au trecut în timp ce mă plictiseam şi încercam să mă uit pe paginile unei reviste cumpărate de un membru al familie, am aţipit. Am dormit până pe la ora 21-22 iar atunci când m-am trezit aveam chef să mă uit la ceva. Am găsit prin computer ceva emisiuni ce au rulat şi pe cel mai tare post de televiziune care mai există: Discovery Chanel. La început m-am uitat la o emisiune cu cazuri de dispariţii, în care poliţia încearcă să rezolve cazurile şi să afle ce s-a întâmplat, iar în încercarea lor aduc şi un medium pentru a-i ajuta.

Medium – Persoană care poate fi trecută în stare de hipnoză, de transă şi despre care, în practicile oculte, se crede că poate comunica cu spiritele şi poate servi ca intermediar între ele şi cei vii.

(conform DEX)

După ce m-am uitat la această emisiune, mi-am pus şi un episod din vestita emisiune “Fenomene Stranii”. Sunt sigur că o ştiţi. Este emisiunea aceea despre demoni, fantome şi alte entităţi de genul acesta mai mult sau mai puţin reale. Dacă staţi cam prost cu inima sau vă speriaţi la fiecare zgomot când dormiţi singuri în apartament… n-ar trebui să vă uitaţi la această emisiune. Deşi părul de pe mâini mi-a fost ridicat din secundă în secundă, m-am uitat totuşi cu mare plăcere la această emisiune care a ţinut aproape două ore pe ceas. Au fost două cazuri, în care familiile respective s-au mutat în case noi, iar în aceste case locuiau demoni. După mai multe încercări şi metode eronate de a scăpa de demoni, aceştia au apelat la un episcop foarte renumit în lume (nu am reţinut cum îl cheamă) care să facă o exorcizare.

Citeste mai multe »

Am scris acest post cu vestita cafenea Capşa mai mult pentru a fi o introducere a acestui post. Nu am vrut sa pun acest filmulet pe blog până nu clarificam ce a fost şi va fi Casa Capsa. Cine a vrut să citească şi să mai afle ceva, foarte bine a făcut, cine nu, treaba lui. Dumnezeu nu dă cu ambele mâini.

Filmuleţul de mai jos îi prezintă pe doi dintre cei mai mari români din toate timpurile: Emil Cioran şi Petre Ţuţea. Este absolut magistral cum vorbesc aceşti doi oameni şi îmi pare nespus de rău că nu am reuşit să fiu contemporan cu ei, bine… cu Emil Cioran am reuşit însă eram mult mult prea pic ca să vorbesc, dar să-l mai şi cunosc, învăţ sau înţeleg. Din păcate calitatea audio lasă de dorit, însă sper că o să vă placă.

Citeste mai multe »

Lăsa-ţi vacanţele în Ibitza că nu-şi au rostul. Nu înţeleg de ce oamenii au tendinţa să fie proşti, la modă, plecând în X ţări doar pentru a arăta că ei au fost acolo iar restu sunt nişte fraieri pentru că nu au fost sau nu şi-au permis. Nu înţeleg de ce-ţi doreşti să mergi în Ibitza sau oricare insulă d-asta, exceptând Barbados . Insulele pe care pleacă ăştia sunt doar o parte a problemei, sunt multe alte ţări în care populaţia României pleacă doar pentru că… nimic. Nu înţeleg de ce nu aleg să meargă într-o ţară sau oraş în care să aibă ce vizita. Dacă ai fost la Paris şi ai vizitat doar Louvru şi Eiffel că le-ai văzut tu pe carcasa aia neagră… e grav. Sunt multe alte locuri pe care le poţi vizita şi despre care poţi învăţa iar mai târziu cu siguranţă îţi vor folosi.

Revenind la ideea cu care am pornit în acest articol, vreau să vă prezint câteva rânduri despre o construcţie din Bucureşti. Unii dintre voi poate o ştiu, alţii vor afla de ea. Eu am descoperit-o acum un an şi ceva şi pur şi simplu m-a fermecat. De ce? Pentru că-mi plac licorile astea două, pentru că-mi plac cafenelele şi pentru că trecutul acestei capodopere este magnific. Este vorba despre…

Citeste mai multe »