Do you believe that? Simt că ceva nu e în regulă, nici în mine, nici în tine. Mi-am dat seama de asta din vocea ta şoptită în telefon. Despre mine nu-ţi voi mai povesti, m-am săturat să fiu în centrul atenţiei, vreau să te ajut pe tine, cu orice preţ. Eu sunt foarte bine, sunt doar nefericit, ca un doctor docent sau ca un psiholog sătul, aşteptând ziua de pensie mai ceva ca pe Mesia. Lucrurile bune nu vin odată cu lucrurile bune făcute. E greşită porunca aia, sau mă rog, cineva mi-a stricat softul de karmă.

Mi-am scos un cuţit din spatele-mi însângerat şi-l pun pe masă. Nu te bucuri că sufăr, tu niciodată nu ai fost ca celelalte, mereu m-ai înţeles, mereu mi-ai citit în stele şi m-ai lăsat să fac ce vreau, m-ai aşteptat indiferent de perioadă. Certuri în sute de scrisori sau poate mesaje, un fă mereu ce vrei şi de-acum rămâi lângă ai tăi aruncat în grabă! Piele crestată de vorbe, căci uneori vorbele dor mai tare ca o sută de palme.

Iubito dragă, vino mâine pe la mine… sau dacă vrei, auf wiedersehen!

ciudată exprimare,
dar i-aş trage şi în cap şi-n corp cu mare ardoare
doar să-l las fără scăpare,
râzând vesel la imaginea cum prostu moare.

ai avut de ales, dar te-ai ales pe tine
că aşa înţelegi să faci un bine
deci nu căuta milă şi iertare
că nu-ţi merge nicio abordare
fiind violent ca Ştefan cel Mare
nu scapi cu gând de abdicare,
auzi cum stigă toţi în cor: TIRANUL ASTĂZI MOARE!

Când eram mic, visam să ajung matematician. Un fel de Einstein dar puţin mai nebun şi cu ceva mai multe realizări şi merite în timpul vieţii. Nu ştiam ce vroiam exact, ştiam doar că eu trebuie să schimb lumea printr-o matrice făcută de mine, unde singurele legi care se aplică nu sunt cele constituţionale sau fizice, ci cele morale.

Visam numere, mâncam cifre, mă hrăneam cu matematica. Rar mă jucam ca ceilalţi copii de vârsta mea, iar singurii mei prieteni erau Algebru şi Geometric. Doi prieteni imaginari pe care mi făcusem într-o seară de joi ploioasă. Îi găsisem într-o carte de a-X-a a surorii mele, Cintia.

Când am crescut, mi-am dat seama că totul era o nebunie, iar singurele şanse de a scăpa cu mintea nevătămată era să mă potolesc. Să mă îndrept, precum un cui. De atunci, singurele linii pe care le mai trag sunt cele subţiri dintre indiferenţă şi nesimţire; iluzii şi vise; indecent şi senzual. Toate astea de care îţi zic, descoperirile mele ştiintifice din domeniul matematicii, i le-am povestit unui prieten. S-a holbat mirat la mine, după care mi-a spus: ştii că era să depăseşti linia aceea fină dintre hobby şi boală mentală, nu? după care a trântit uşa camerei în urma lui.

De atunci, am dus o viaţă de pustnic, nemaiavând vreo legătură cu tot ce era în jurul meu. Viaţa mea se desfăşura doar în mintea mea! Eu am fost primul care a şters linia subţire dintre geniu şi nebunie. Acum m-am întors. Mi-a fost dor de mediocritate şi spiritualism.

Te-am racolat de pe o străduţă învechită, mai învechită ca noi doi la un loc şi înmulţit cu doi. Noi suntem relativ recenţi în comparaţie cu multe, multe lucruri, iar asta e fain, pentru că mereu avem de ce să ne amuzăm când ne întâlnim.

M-ai întrebat de-un buletin şi ţi-am spus că nu îl am la mine dar am rezolvat-o noi cumva până la urmă şi mi-ai făcut pe plac urmându-mă în cafeneaua aia drăguţă. Opreşte-te din citit şi uită-te puţin la poza asta: pare asemănător, nu? Doar că tu nu porţi inele, tu desenezi monŞtrii cu jumătate de creier pe afară şi femei goale pe care eu nu le înţeleg. Ştiu că sunt singurul, însă nu mi-e ruşine. Nici tu nu mă înţelegi uneori. De abia acum mi-am adus aminte de desenele ce mi le-ai adus şi le-am scos din ghiozdan să mă uit la ele: ştii deja care-mi place şi cred că ţi-l voi fura. Am un plan cu tine, aşa că pregăteşte-te! Te voi duce la toate concursurile, la toate competiţiile. Dacă tu nu vrei să faci nimic cu talentul tău, voi face eu, deşi mă simt foarte prost făcând lucrul ăsta. E ca şi cum mi-aş duce câinele la parada lui de frumuseţe. Nu vreau să te exploatez, dar mă forţezi.

Sunt mulţi pe lume care au un talent, care au ceva de arătat, de zis – însă toate se pierd atunci când n-au susţinere. Şi toate astea nu seamănă deloc c-o poezie, ci mai degrabă cu o reală tragedie!

am luat primul tren,
doar o minte mare
şi perechea mea de blugi prespălaţi.
n-avea praf pe mine,
n-aveam timbre pentru naş
şi-am întâlnit-o pe peronul gării
îmbrăcată cu o fustă neagră,
ştrampi cu model
o bluză roşie,
fumând un surâs
uitându-se la mine cu
o atitudine perversă ca pe târgu ocna.

am impresia că veronika e puţin senilă,
uitând de fiecare dată ce-şi doreşte
şi ce şi-a propus.
am început eu să mă plictisesc
să număr zilele, lunile, anii – de când
se tot hotărăşte ea să moară.

au trecut cinci sau şase ani de atunci.
lasă nesiguranţa şi alege o
singură metodă de sinucidere.
sau vrei să urcăm la etajul 12 împreună
şi să te împing, să te arunc
în afara literaturii?

You are my little princess. Nu ştiu cum te-am întâlnit, care-ţi este numele, de unde provii, cine te-a trimis înaintea mea, însă cu siguranţă mi-ai bifat o zi fericită pe calendarul vieţii. Două cuvinte ce te fac să zâmbeşti, ce te fac să uiţi de trecut şi viitor, de oamenii din jurul tău şi să te gândeşti că poate totuşi ai o şansă, cât de mică ar fi ea. Deşi eşti o particulă de praf într-un univers imens, trebuie să lupţi. Ai pe spate aripi ce-ţi vor creşte doar dacă tu te vei ajuta, ajutându-i pe ceilalţi!

Nu e vorba de ceva complicat, ci de ceea ce trebuie să faci. Nu te ghida după învăţături false, spiritualitatea nu trebuie să fie confundată cu apartenenţa la vreo religie. Învaţă şi alege ce crezi tu de cuviinţă. Am învăţat că totul e simplu, noi, ca oameni – suntem complicaţi, prin natura noastră. Iar dragostea… ce e dragostea? Nu e nimic altceva decât un şir de reacţii chimice la care suntem supuşi, ne transformăm, altfel spus. Cum zicea şi el, de la cheesburger la pizdă, suntem toţi doar substanţe şi enigme! şi sunt sigur că niciodată nu vom ajunge să înţelegem totul.

Te iubesc! 8 litere, 8 întors la 90 de grade, adică Infinit. Cum să-ţi spun altfel că te iubesc la infinit?! Literatura şi matematica şi-au dat mâna să-ţi transmită din partea mea acelaşi mesaj… Nu contează ce va fi, contează că acum există. Carpe diem, baby!

de când ai plecat,
mă simt tot mai trist,
mai gol, şi mai sărac.

atât de sărac, încât
n-am bani nici să-mi cumpăr
o pungă de praf, s-o împrăştii
pe toată mobila,
în speranţa că cineva-şi va da
seama că tu nu mai eşti,
şi nimeni nu va mai face curat
în această odaie.

Umblă zvonul că te-ai iubi cu alţi băieţi, pe alte alei, prin alte file de cărţi. Eu nu plec urechea la fiecare zgomot, aşa că încep aţi desena următoarea scrisoare pe care o vei primi de 1 mai. Sunt nehotărât şi nu ştiu ce să zic, ce să fac, şi te privesc buimac. Te las pe tine să alegi viitorul nostru.

Uneori, Dragoş mă învaţă şi lucruri bune aşa că m-am apucat să citesc Maitreyi. Ştiam despre ce e vorba în ea, însă el a fost cel care a pus punctul pe i de la Iubire. Vine vara şi vom pleca câte patru, câte patru în maşini, alături de mici provizii plus un cort în care să ne refugiem pe plaja murdară. Murdară de atâtea sentimente aruncate de către fiecare unde a apucat, şi de iubirile altor oameni, de alte naţionalităţi, aduse de Marea Neagră pe ţărmul nostru.

Mi te şi imaginez cum vei sta în maşina mea mică, pe scaunul din dreapta, fumând o ţigară, scoţându-ţi soşeţelele roşii pe geam să le admire toată lumea şi-mi vei pune să ascult doar Regina Spektor şi Parov Stelar până la mare, iar acolo vom asculta doar sunetul valurilor liniştite ce ne şterg desenele făcute la apus.

Atâtea poveşti, atâtea persoane despre care am scris fără să-ţi dai seama în doar două sute şi ceva de cuvinte. Anul ăsta nu va semăna cu niciunul din trecut, doar din simplul fapt că te-am cunoscut pe tine şi că va fi ultimul meu an. Nu voi ţine cont de restu.

Iubesc ceea ce scriu, pentru că am început să scriu despre tine, iar pe tine nu am cum să nu te iubesc. Te aştept în fiecare dimineaţă, în acelaşi loc, cu acelaşi tip de cafea, acelaşi palton, acelaşi pachet de ţigări, aceeaşi muzică pe fundal, acelaşi singuratic. Vii agale cu mănuşile albăstrui, în timp ce fulgii de martie ţi se pun în păr şi pe umeri. Tragi de uşa defectă şi te chinui s-o închizi în urma ta.

Colorăm primăvara ce apune în sens invers peste lumea noastră, prin cafenele, pe aleile de ieri pe care ne-am plimbat. Am greşit în roman multe chestii şi mi-ai atras atenţia. Ştiu că nu ştiu să scriu, însă tind să cred că acum investesc pentru a-mi asigura ţigări pe viitor. Peste ani, când editorul îmi va spune că nu are cum dracu să publice aşa ceva, îmi voi lua caietele, te voi chema la mine şi vom fuma foile acelea pătate de cerneală şi amintiri.

Îmi aduc şi acum aminte cum te-ai dus pe balcon, te-ai pus jos şi ai început să fumezi. Viciu în viciu, legate de mână. Pun pantera în boxe şi dau volumul mai tare să nu-mi auzi inima cum bate.

Am luat din raftul meu micuţ căruia îmi place să-i zic bibliotecă vreo şapte cărţi şi le-am deschis pe toate într-un mod aleatoriu. M-am chinuit ore şi ore să extrag cuvinte, să le rescriu, să le aranjez, să-ţi pot spune ceea ce simt pentru tine. Sunt gol, eu nu sunt în stare să creez aşa ceva, însă nici cărţile nu reuşesc să o facă când vine vorba de tine. Nimeni nu poate picta cuvinte să te descrie într-un mod realist, să te arate aşa cum eşti tu.

Foaia a luat foc, aflându-mă între angelic şi demonic. Îmi e frică când mă uit în jurul meu, atâtea pericole şi atâţia oameni răi, la fiecare pas. Îmi e frică că ai putea să păţeşti ceva şi atunci ce aş mai face? Nu aş mai avea pe cine să iubesc. Te-aş sechestra într-o pivniţă pe vecie, precum un austriac nebun, nu din răutate ci din iubire. Acolo, în acel alcatraz, nimeni nu-ţi poate face rău.

Mi-a amorţit mâna şi ar trebui să schimbăm poziţia. Ne certăm pe subiecte aiurea, care din noi e Artistul şi-mi vine să râd de fiecare dată când te văd că râzi de mine şi de ceaiul meu de caise & piersici cu gust de căpşuni.

p.s. auzi? când o să mă fac mare, vreau să-mi tatuez şi eu o pasăre d-aia pe piept.

printre firele înalte de iarbă,
te cuprind de mijloc
şi te trag mai aproape.

îţi prind primii cercei biodegradabili
iar tu mă pupi apăsat pe obraz,
însă am uitat să-ţi spun un lucru:
cerceluşii tăi au chiriaşi!