Despre

Cine sunt? Eragon, un puşti urât şi bizar, îmbrăcat neglijent cu un sacou roşu, un tricou lălâu, pantaloni reiaţi, păr slinos dat după urechi şi o barbă neglijentă care se afla în pragul schizofreniei şi nu ştie nimic în afar’ de-o brumă de literatură. Pur şi simplu nu dau doi bani pe imaginea mea, poa` să fie şifonată, nu contează ce ţol porţi; contează ce porţi în cap. Cam aşa mă îmbrac eu – cum nimeresc, nu călătoresc, nu am prieteni şi  ignor tot ce iubesc tinerii din ziua de azi de aceaşi vârstă cu mine! Eu sunt un lup singuratic. Cu alte cuvinte, nu sunt afiliat niciunei haite. Şi nici nu-mi doresc să mă afiliez în vreun fel. Eu am să-mi duc crucea mea de lup singuratic – e blestemul meu de solitar – până la capăt.

De doi ani m-am apropiat atât de mult de nebunia asta cu paşi rapizi  încât îi mai simt şi acum suflul ei îngheţat învăluindu-mi ţeasta. Sunt cu totul diferit de ceilalţi, prea introspectiv şi introvertit iar uneori prea pedant. Anxietatea şi psihoza îmi sunt prietenele cele mai bune, iar când acestea mă părăsec încerc să fiu cu toată fiinţa mea Camus, Paler, Kafka, Sartre, Celine, Bacovia, Voronca, Bimbaud şi Valery. Nu mă simt un geniu, ci un eşuat jalnic. Toate astea se produc sub presiunea singurătăţii. Chiar şi aşa, cineva mi-a spus că sunt tare dar păcat că sunt român…

Cât despre conturile de pe reţelele de socializare online, puteţi găsi mai multe detalii la pagina creată special.

Dacă vrei să iei legătura cu mine, mă poţi contacta la: all@stefanoancea.com

Daca ti-a placut acest articol as fi bucuros sa-l imparti cu prietenii tai prin site-urile tale preferate din social media.

Acest articol are 16 comentarii:

  1. Ella says:

    Heyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyy

    Ce faci, Stefannnn ?>:D<

  2. Foarte bine fac, tu ce faci?

  3. D'aia says:

    E fain Cărtărescu.

  4. da, este, şi totodată unul din preferaţii mei

  5. Alin says:

    Esti un hipster.

  6. Ştiu, şi ce-i rău?

  7. Malina says:

    Si mie imi place Camus:), cel mai mult mi-a placut “Ciuma” :D !

  8. Buna ziua, va trimitem acest mesaj in speranta ca poate va intereseaza un traffic analytics, este vorba de …
    Putem sa oferim urmatoarele:
    Complet gratuit!
    Nu avem reclame ascunse in codul de tracking.
    Statistici in timp real. Traficul este monitorizat in fiecare secunda.
    Statistici organizate pe perioade de timp: zile, stapamani, luni.
    Statistici legate de referreri.
    Statistici despre browserele folosite de catre vizitatori.
    Statistici despre sistemul de operare folosit de vizitatori.
    Detalii despre rezolutiile folosite de catre vizitatori.
    Fara limitari de date. Nu vom sterge sau limita niciodata statisticile dumneavoastra.
    100% Privat. Pretuim intimitatea dumneavoastra, de aceea statisticile pot fi facute private.

  9. 20 says:

    toti copii ca tine vbesc despre hip hop si nu inteleg de ce. NU AI NIMIC IN COMUN, esti un cocalar

  10. ce-mi plac mie toti retarzii ascunsi sub identitati false. :) ba, am mai spus-o si o mai spun: daca tot aveti coaie si injurati, injurati cu identitatea voastra. OK? apropo, cum e vremea pe la constanta?

    p.s. si da, kazi sau sisu sunt de 100x mai buni decat blaziny! au ani in spate coaie! asa ca daca esti vecin de bloc si vrei sa-i arati ca esti un fan adevarat.. fail!

  11. Nu ai cu cine sa te intelegi, daca nu s-ar mai folosi identitati false, ar fi mult mai bine.

    Ps;: Foarte tare descrierea, parca ai scris o poveste.

  12. Laura says:

    Am ajuns absolut intamplator pe tumblr-ul tau (se pare ca te-ai mai ales cu un follower hehe) si de acolo, m-am trezit aici pe blog. Imi place ce si cum scrii si imi place ca ma regasesc intr-o groaza de chestii de pe aici. Presimt ca blogul tau va fi adaugat pe lista de lucruri care ma tin treaza noaptea
    Cam atat :)

  13. Stefan says:

    mulţumesc laura :)

  14. Andrea says:

    Hey Stefan, am ajuns aici din cauza citatelor din serialul “Criminal minds”, ai facut un lucru minunat pentru noi “ceilalti”, multumesc. Apoi am mai zabovit un pic pe pagina ta, ti-am citit capitolul DESPRE si gasesc ca trebuie sa fi o persoana foarte interesanta. O sa iti scriu mai multe intr-un e-mail privat… Daca mai exista ceva “privat” on the web…

  15. năuneim says:

    Ţi-am găsit blog-ul de pe tumblr şi uite că am ajuns şi pe site-ul tău. Ambele sunt foarte tari, dar chestia care mă uimeşte cel mai tare este că descrierea ta seamănă înfricoşător de mult cu a mea. Nu am mai dat până acum de un român, “lup singuratic”, care să aibă ca pasiune scrisul, iar faptul că nu sunt singurul mă bucură. Keep rockin’ :].

  16. Stefan says:

    a? chiar seamnănă descrierea mea cu a ta? măi să fie!

Spune-ti parerea: