Fără prea multe detalii, prinşi printre altele, nu am mai avut timp de afişe, detalii, texte etc. Clar şi la obiect: ne vedem duminica asta, 14 noiembrie 2010 în aceeaşi locaţie:Ceai et caetera, la ora 17:30 – 18:00. Cum vine asta? Până vine toată lumea, până ne încălzim (modul propriu), mai discutăm una alta şi aşteptăm feţele noi.
Nu cred că mai are rost să zic ce înseamnă “Schimb de Cărţi” sau ce este. Eu cred că PUTeţi să vă folosiţi de toate armele media pe care le aveţi la îndemână. Search-ul funcţionează, iar google nu doarme.
Pe facebook a făcut Georgeun eveniment, în caz că vreţi să vă anunţaţi participarea din timp. Ne vedem acolo!
Fără prea multe comentarii în legătură cu formaţia, artiştii, albumul, piesele. Îmi place atitudinea lor din câte ne-au dat să vedem, îmi place că Dragoş pare aproape treaz (rămâne de văzut), îmi place freza lu’ Chimie şi-mi place la nebunie cum arată teaserul. E de toamnă, e de junkişti. Dacă video o să fie la fel, şi cred că o să fie, va fi perfect. Videoclipul ăla în care apare doar Dragoş e penal rău şi nici nu-l suport! 3d? căcat. Ştim noi cum să vedem 3d… Mă distrează la nebunie starea de letargie a lui Chimie şi ticul pe care îl are Dragonu (de la zăpadă), acela când duce mâna la nas.
Melodia asta e pur şi simplu SPECIIală, păcat că nu a rămas pe beat-ul din concerte, nu că acesta ar fi mai prejos dar îmi plăcea mie mai mult ăla. Mai e o lună!
…
şi ne priveşte golaşă
mirată de privirile noastre
insistente.
păcat de semnele de căţel
de pe picioare, dar ea,
frumoasa Venus de pe Marte
împarte fiori în inimi sparte.
eram în departament la antidrog de aproape două luni, am nimerit odată cu schimbările mari de nume, automat şi de strategie, din poliţia capitalei, din 2009. fie vorba-ntre noi, era ceva putred la mijloc. dar nu mă interesa că urmau alegerile şi că ăsta ar fi fost unul dintre motive sau că era doar ceva de imagine pentru uniunea asta europeană, ideea e că începeau să cadă brusc tot mai multe capete importante ce alimentau străzile sau cluburile sau şcolile… era momentul să intru şi eu in joc, simţeam asta la fel cum unii nebuni cred cu siguranţă că vorbesc cu diavolul sau cu dumnezeu.
la narcotice îşi incep toţi cariera adevărată, aşa se spune. nu credeam asta, sincer să fiu, dar e adevărat că aici se poate şi doar cu puţin bulan şi ceva răbdare. am văzut asta cu ochii mei. şi-ncepea să-mi pară tot mai simplu, având în vedere că pe mine nu mă interesa decât nebunul. restul era oricum o mascaradă.
ce, nu ştiam că drogurile vor ajunge înapoi pe piaţă? sau că le vor lua alţii? poate o să fiu blamat pentru ce spun, dar tâmpit să fii să nu-ţi dai seama că mulţi din departament sunt consumatori şi aşa îşi fac rost de marfă. se-nchid ochii ca lucrurile să meargă. şi lucrurile merg.
dar nu eroismul îl căutam eu în afacerea asta. ce putere aveam eu până la urmă, un nimeni şi un pitic de puţin peste unu şaizeci, să schimb lucrurile? eu vroiam lovitura de imagine… şi promovarea pentru încă un an, hai, doi, în poliţie. şi pensia dup-aia…
Cred că doar eu puteam să mă joc cu cuvintele atât încât să ajung să realizez unde e ascuns numele ăla. Şi azi m-am gândit toată ziua doar ca să-ţi continui filmu, află că tot eu sunt în linia unu primu’! Poate o piesă sau o fată specială. Nu contează, important e mesajul pe care fiecare-l înţelege sau mai bine zis cui îi este adresat.
Adolescentul decent ce a rămas la info repetent recent a pus mâna pe un pachet de mine scriind rime în neştire, fiind unic ca cnp-ul în buletine şi fin ca băuturile fine. E bine când uneori te speli pe faţă cu apă rece şi realizezi ceea ce ar trebui să conteze. Unele perioade sunt de moment, nu prezentul contează. Aşa cum niciodată nu contează ce eşti, ci ceea ce aspiri să ajungi!
O să îndrept spre tine lirica-mi morbidă
Şi o să scriu cu jale-un cântec de amor.
Aşa cum neguros, fluture e întâi omidă,
Cuvinte din cavou ies, vor, nu vor…
Că-n cript-un prieten m-a închis
Spunându-mi că de mult nu am mai scris…
Eu reînvii azi, spărgând inerţia
Şi dedicând fetei din linia unu poezia.
Te pregăteşti pentru 2012? Nu mă ţin plămânii să-ţi spun tot ceea am adunat în creier pentru ca atunci când ne întâlnim să-ţi zic tot. Ai mai scos câte ceva pur şi nu pot să-mi dau seama ce eşti tu mai bun. Două entităţi lucrează în tine şi nu pot să-mi dau seama care dintre ele e mai bună. E greu, e greu, însă clar o aleg pe aceea cu literele. După ce m-am supărat şi te-am abandonat (chiar acum ascult piesa), ai făcut acelaşi lucru. Şi îmi e frică că nu voi mai da niciodată de tine şi poate tu nu o să mai scoţi nimic, văzându-ţi de viaţa ta umilă din oraşul dragostei, deşi pe tine nu te cred capabil de acest sentiment. Tu poţi iubi fluturii presaţi în pânze, vitaminele, o plimbare pe drumul de ţară de pe uliţa bunicii sau un obuz ce cade asupra României. Însă o femeie nu cred că poţi iubi. Sena neintrând în această discuţie a noastră.
Tu ai un remediu bun, însă eu nu am încredere în tine, orice ai face. Acum, când eu am revenit printre ei, ai dispărut tu şi inima mi s-a oprit câteva minute în şir văzând că… nu mai eşti. Dispărut fără urmă! Nici în stânga, nici în dreapta. M-am chinuit două ore să fac rost de ceea ce ai lăsat în urmă, câteva schiţe, aruncate prin cache-ul unui site din Japonia. M-ai dus rapid cu gândul la o carte cu dispăruţi, care acum ceva timp a dispărut din biblioteca mea. Mă mai aflu acum pe acolo doar pentru că aşa îl pot contacta pe vlad, însă în câtva timp voi pleca.
Degeaba-mi expui părerile tale prin prisma trăirilor tale, eu înţeleg oricum. E de ajuns să te uiţi la mine căci am priceput tot. Vezi şi singur ce stă scris sub el; trebuie doar să ştii unde să te uiţi. Eu ştiu ce vreau şi ce cer, să mă înveţi şi să-mi explici. Poate dacă te-aş cunoaşte vreodată, în viaţa asta, aş reuşi. Ai venit, pribeag şi flămând şi te-ai aşezat la biroul meu. Mi-ai intrat în fiecare celulă şi nu te mai pot scoate de acolo. Deşi eşti cel mai bun poet român care a trăit vreodată, te întorci mereu cu câte ceva nou vorbind ca Cioran din cel mai prost imposibil.
Crede şi nu cerceta e o mare minciună! Nu înţeleg de ce oamenii cred în proverbe, zicători, şi tot felul de anecdote. Citatele care au fost lăsate în urmă, au fost lăsate ca să ne facă să gândim, să ne deschidă ochiul, să nu mai luăm totul aşa cum e. De obicei, doar proştii dau citate!
Vine uneori o perioadă în viaţa ta când chiar dacă dacă eşti cea mai pesimistă persoană de pe planetă ai o slăbiciune şi toată bariera aia mentală pe care o ai proiectată mereu în creier, cade şi totul arde ca Roma. Ştii de ce se întâmplă asta însă nu poţi avea nicio reacţie, tu nu eşti gol pe dinăuntru, nu eşti ca Mr. D. Poate dacă te-ai fi născut într-o baltă de sânge şi nu ai fi fost capabil pentru dragoste şi orice alt sentiment de acest gen era mai bine. Poate, sau nu, cu siguranţă îţi era mai uşor, însă trebuie să te descurci în continuarea.
Aud în jurul meu mulţi proşti susţinând că timpul vindecă rănile! Nu bă, timpul nu vindecă rănile, ci doar le face uitate. MOARTEA e singura care VINDECĂ!
// mai jos e o piesă care merită ascultată fără să încercaţi să aflaţi cine o cântă sau cum se numeşte. Farmecul ei e în versuri, în instrumental, în prima oară când îmi place skizzo. Într-o strofă care vorbeşte despre multe lucruri din care n-ai să înţelegi nimic. Nu-i nimic, die this way!
// în scurt timp unii dintre voi nu vor mai putea intra pe acest blog deoarece mi se pare logic şi normal ca atâta timp cât noi nu mai avem ce discuta, nici pe aici să nu vă faceţi viaţa. N-am vrut eu să vă rog să nu mai intraţi, pentru că ştiam că tot veţi intra, însă veţi vedea că timpul le rezolvă pe toate. Ştii, amuzant e că versurile astea se potrivesc şi pentru tine acum: ca prin magie, ce blog îţi place ţie dispare repede! Şi ca să nu uit, nu mă mai salutaţi când mă vedeţi!
am plecat de la sediu pe la şase. aşa a început totul. vorbisem cu nebunul la telefon, trebuia să-şi vadă de câţiva clienţi până spre seară, apoi, în jur de nouă, să ne-ntâlnim. aveam emoţii.
dacă are marfa la el, i-o trag. chiar zilele-astea. şi mă rugam să se intâmple aşa, trebuie să recunosc.
vroiam să termin cât mai repede, fără prea multe complicaţii. altfel urma să mai amân toată treaba câteva săptămâni.
oricât ar fi meritat, nu mai puteam răbda atât. zece ani pierduţi, în care am făcut pe sluga din departament în departament şi-acum… la narcotice… era şansa mea, ce dracului? orice secundă în plus ar fi însemnat o zi de sevraj. bine, ce puii mei ştiam eu despre sevraj atunci? nu de parcă ar conta, mă amuză doar naivitatea cu care îmi începusem ziua.
aveam totul pregătit, ştii? până la cel mai mic detaliu: microfoanele, dosarul, mandatul de arest pentru a doua zi de la Ştefan, prietenul meu, procuror, singurul căruia-i spusesem în mare de plan, singurul în care aveam încredere şi care mă putea ajuta cu adevărat. nu ştiu dacă înţelegea cât de important era să-mi iasă lucrurile aşa cum vroiam, dar oricum, în situaţii de genul ăsta, nu mai e vorba nici de înţelegere, nici de încredere, singurul lucru care contează de fapt e prietenia. şi nu orice fel de prietenie, amice, mă refer la cea dintre doi oameni care sunt în stare să meargă în iad unul după celălalt, fără să ştie dacă se vor mai întoarce vreodată. sună al naibii de pompos poate, e vorba doar de cuvinte şi de ce înseamnă ele pentru tine.
Sunt tânăr doamnă…
Ati reuşit să distrugeţi o istorie de 2000 de ani în 20, înlăturând orice valoare, trăind într-o mare de ignoranţă, iar relaxare în zilele noastre înseamnă… o mare depravare în care curvele au loc de cinste, iar iubirea este denaturată, fiind doar o boală de o zi, la fel ca mahmureala. Este o lume a aparenţelor! Din care trebuie să scapi!
Încercând să aflii nişte chestii de la prietenii tăi, îţi vei da seama că te-ai înconjurat cu fel de fel de dobitoci, care mai de care, ce într-un final fiecare te va uimi prin prostia arătată. De cele mai multe ori aparenţele înşală! Ar mai fi multe de spus… însă cei care vor să o facă, nu au pentru cine să o facă. E mai bine să scrii pentru tine însuţi şi să nu ai public, decât să scrii pentru public şi să te pierzi pe tine însuţi.
Postat 3rd November 2010, in categoria:Filme/Seriale
Cu siguranţă v-aţi dat seama că eu urmăresc serialul Criminal Minds sau Minţi Criminale, căruia i-am dedicat şi o pagină întreagă cu toate citatele din serial. Adunate, fiecare citat – fiecare autor, din fiecare episod. Îmi place foarte mult pentru că e diferit de foate multe seriale/filme de acest gen deoarece se pune accent pe gândirea omului, ci nu pe acţiunile mascaţilor, forţă şi alte chestii. Totul se bazează pe profilul psihologic al fiecărui autor necunoscut. De acolo începe adevăratul caz, şi adevărata cursă contra-cronometru împotriva acestuia. După aceasta urmează toate chestiile ce ţin de criminalistică & poliţie.
Îmi aduc aminte că acum ceva timp am văzut un episod, în care criminalul îşi găsea victimele pe internet, prin intermediul site-urilor de socializare. Vă sună cunoscut? Da, fix alea pe care le folosim mulţi dintre noi: Facebook, Twitter, Tumblr, Hi5, Myspace… nici nu le mai ştiu! Pe mine mă stresează ăştia care zic pe twitter sau facebook chiar TOT ce fac ei, unde sunt, cu cine sunt, de ce sunt, ce mănâncă etc. etc. + alte 10.000 de căcaturi despre viaţa lor personală care pe mine chiar nu mă interesează (să mai zic de retarzii adolescenţi care-şi pun acolo la relaţii prietenul/prietena?) – îi mai şi schimbă de la săptămână la săptămână. Ăia mi se par cei mai proşti! Level maxim! Chiar nu vă mai suportaţi de aţi ajuns să faceţi aşa ceva?
