Fără glume idioate, fără poveşti cu final fericit, doar numele ăsta: Ziua copilului! Da, ogrămadă de copii sunt fericiţi azi, însă se gândeşte cineva şi la ceilalţi? La cei care trăiesc desculţi şi murdari, prin canale, terorizaţi de ziua ce urmează şi de acei oameni numiţi părinţi? Poate cei mai mari duşmani ai lor, când de fapt ar trebui să fie cei care ar trebui să-i îngrijească, să-i apere, să-i înveţe, să-i crească!

Şi ce vină au ei că s-au născut aşa? Nu înţeleg de ce lumea se poartă atât de urât cu ei. Nu îi vedeţi cât de terorizaţi sunt? Nu trebuie să-ţi vorbească vreunul dintre ei, să-ţi povestească cum e, trebuie doar să te uiţi în ochii lui.Vei înţelege totul şi vei ştii în cinci secunde cât n-ai acumulat într-un deceniu.

Aşa sunt oamenii din ţara asta despre care nu mai am de gând să vorbesc. Morţii voştrii… aveţi 100.001 de ONG-uri şi organizaţii pentru drepturile animalelor şi pentru protecţia mediului, însă la OAMENI nu se gândeşte nimeni! Îmi e silă de voi, buni samariteni ce sunteţi! Sfântul Petru o să vă ţină minte că ieri aţi plantat un copăcel! Nişte versuri pentru toţi ăştia:

Am nevoie de răbdare să construiesc o scară
Să urc până la Dumnezeu după dreptate morală

Buni creştini vor fi uimiţi când nu vor fi primiţi
Că dacă te închini de trei şi înjuri de patru, ai dat de dracu!

P.S. astăzi este şi ziua celui mai important scriitor din România la ora actuală: Mircea Cărtărescu. La mulţi ani tuturor!

Te uiţi la poze vechi, ce repede trece timpu… Probabil te gândeşti acum la asta la fel de mult ca mine. Probabil un milion de oameni de pe planetă se gândesc acum la ce ne gândim şi noi. Şi mă întreb de unde avem atâta timp să ne gândim şi să cugetăm. Probabil ar trebui să uităm cuvântul ăsta.

Ştiai că cel mai mult timp îl petrecem gândindu-ne la viitor? Ne gândim ce vom face după liceu, facultate, ce vom deveni, care va fi primul job, cum vom arăta cu o soţie la braţ, dacă primul va fi fată sau băiat şi multe alte lucruri mărunte dar totuşi importante. Timpul ăsta, de care ţi-am scris aici, şi pe care noi îl pierdem, am putea să-l transformăm. Vreau să zic că, în loc să ne gândim cum va fi şi ce vom face, mai bine ne-am ajuta ca totul să devină cum am vrea. Dar întrebarea este: de unde timp?

Trăim în secolul vitezei. Aşa se spune acum. Aşa s-a spus şi când a fost construită prima maşină, făcută să economisim timpul, nu că nu ne-ar fi plăcut să mergem pe bicicletă. Aşa se va spune şi peste o sută, două sute de ani când fiecare dintre strănepoţii noştrii va avea o rachetă pe post de automobil. Trăim în secolul vitezei!

Dar nu e timp să ne gândim până acolo. Vezi tu, timpul e precum o curea, precum o uşă care se închide încet, precum un balon care se dezumflă. Timpul nu înseamnă bani! Timpul înseamnă zâmbete pe minut! Eu în asta mi-aş cronometra viaţa! Aşa aş spune, însă mulţi dintre voi nu veţi fi de acord cu mine, zicându-mi că mi-am pierdut timpul scriind asta, dar şi tu ţi l-ai pierdut citind-o!

Monştrii sunt reali, la fel şi fantomele. Există în interiorul nostru, iar uneori câştigă (Stephen King). De fiecare dată când unul din monştrii iese la suprafaţă, realizăm cum sunt oamenii cu adevărat şi în ce lume oribilă trăim. De curând, aceştia îşi îmbrăca corpul pe dos, iar toate organele interne acum se află la exterior. Doar aşa putem vedea cum sunt oamenii pe interior şi ce suflet au, restu-i de prisos.

Niciun om nu este sută la sută original, pentru că el nu poate exista fără educaţie, fără prieteni, aşa că mereu se inspiră de undeva, are fântâni de cultură, de informaţie, deci altfel spus – mereu are păreri personale induse de către alceva sau altcineva. Părerile personale sunt induse.

Multe chestii pe care le trăim ne sunt impuse, aşa cum libertatea, în adevăratul sens al cuvântului nu există. Toţi vrem libertate, toţi avem impresia că suntem liberi, însă nu e deloc aşa. Mâncăm ce ne dau ei, ne îmbrăcăm cu ce ne dau ei, conducem maşinile pe care ni le dau ei, şi aşa mai departe. Aş putea să-ţi înşir ogrămadă de lucruri, însă n-o voi face.

Negru este primul single extras de pe albumul ITP – adică Inspecţia Tehnică Periodică, primul album solo Deliric 1 (CTC). Are lansarea oficială mâine, 29 mai, în Silver Church, unde vor urca pe scenă mai mulţi băieţi printre care şi Vlad Dobrescu, DOC, Aforic, Carbon, Nwanda, Haarp Cord (Sisu Tudor, Cedry2k, Pacha Man, Dragonu).

Piesa asta a apărut prima oară pe net într-o filmare cu Deliric 1, la un concert undeva  în Timişoara şi se numea Scrisoare pentru Isus însă între timp a fost schimbat titlul piesei. La producţie stă Silent Strike, unul dintre cei mai tari producători de muzică din România după părerea mea.  Ca de obicei, românii nici nu prea au auzit de acest tip, el având concerte de trei ori mai multe în oraşe precum Berlin, Londra, Paris, Nice etc. decât în România, dar m-am obişnuit cu chestia asta deja. Tot ce e bun, la export, noi ne mulţumim cu pizdele care atunci când nu ştiu să cânte îşi arată pulpele, iar toată lumea e fericită la final. Nu înţeleg de ce am aprecia adevăratele valori.

Oricum, felicitări Deliric 1 şi Silent Strike, aştept să cumpăr ITP şi mai ales… aştept toamna acestui an să scoată băieţii ăştia album împreună.
Intră pe site-ul oficial dacă vrei să afli mai multe despre album şi Deliric 1.

A fost o perioadă în care a fost pur şi simplu isterie cu afişele alea cu Keep calm and Carry On. La început nu am ştiut care-i treaba cu ele sau care este adevăratul mesaj din spatele culorilor aprinse. Am căutat mai multe pe internet, şi wikipedia fiind mereu pe fază, mi-a explicat că Keep Calm and Carry On a fost un afiş făcut de guvernul britanic în anul 1939 în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pentru a încuraja populaţia şi pentru a le ridica moralul în caz de invazie. Era foarte puţin cunoscut şi nu a fost niciodată folosit, însă în anul 2000 a fost redescoperit şi pus în circulaţie ca simplu afiş, iar unele firme private au început să-l folosească ca temă decorativă pentru o serie de produse obişnuite.

Legea din Marea Britanie este gândită şi concepută în aşa fel încât drepturile de autor asupra bunurilor artistice create de către guver sunt anulate după o perioadă de 50 de ani, astfel că la momentul acesta imaginea este un bun public, putând fi folosită de absolut oricine.
La momentul de faţă, atât imaginea cât şi mesajul, au fost adaptate, astfel că s-ar putea să găsiţi pe internet tot felul de mesaje asemănătoare, dar care sunt ori parodii, ori pur şi simplu nişte adaptări de la ideea originală – pentru nişte situaţii asemănătoare.

Există chiar şi site-uri/miniblog-uri doar cu acestea. Un exemplu foarte bun e acesta.

Am renunţat de mult să te mai critic, căci am înţeles că fără mine nu puteai să te ridici… şi te iubesc! Dar tu eşti slab şi răneşti ce iubeşti, c-aşa fac toţi, deci negi, renegi cine eşti, c-aşa fac toţi!

Sper că eşti bine, te simţi comfortabil acum. Să nu cumva să gândeşti undeva mai departe de propria persoană, de parcă ai avea o aureolă deasupra capului. Mă distrezi, dar mă faci să te compătimesc  în acelaşi timp, că te porţi de parcă ţi-a fost ştearsă memoria.

Chiar nu înţeleg de unde şi până unde toate lucrurile astea, însă am realizat că ţi-ai făcut prieteni noi şi chiar nu-mi pasă, mă bucur pentru tine. Odată persoane bălăcărite şi etichetate într-un anumit fel, acum prieteni.  E tare aşa, atâta, sper că n-ai uitat ce urăsc cel mai mult şi cel mai mult, deşi ştii bine că eu sunt maestru în a detesta!

Data trecută mi-ai spus că a fost din cauza M&I, celei mai fidele fete, însă acum? Da, ştiu, sunt de căcat că scriu toate astea, însă gândeşte-te că s-au mai schimbat nişte lucruri între timp şi vei dori să faci una-alta, vroiam să-ţi spun de pe acum să nu te aştepţi să te urmez pe undeva. Mă simt ca un soldat din Kuweit lăsat de camarazii săi în mijlocul unei ambuscade, rănit şi slăbit. Nicio problemă, gândeşte-te că într-un an drumurile ni se vor intersecta într-un alt oraş, vroiam să-ţi urez drum bun de pe acum!

ps. // sper că înţelegi unde bat cu poza asta.

Probabil înţelegeţi foarte bine ce exprimă fotografia de mai sus, iar chestia aia cu o fotografie face cât o mie de cuvinte e adevărată, însă nu citatele din bătrâni e subiectul acestui articol. Ideea e că acum câteva săptămâni am reuşit să plec din oraş, aşa… un mini-trip. Pur şi simplu m-am minunat

Citeste mai multe »

Aminteşte-ţi de mine aşa cum m-ai văzut prima dată, timidă şi cu inima strânsă de atâta fericire. Aminteşte-ţi de mine aşa cum m-ai ţinut prima dată de mână şi cu inima strânsă de atâta extaz. Aminteşte-ţi de mine prin mesajele care ne-au apropiat. Aminteşte-ţi de mine… frumos. Aminteşte-ţi de mine înainte să fiu nefericită.

Aminteşte-ţi de mine când o altă iarna va veni şi zăpada îţi va aduce aminte de mine şi de plimbările noastre lungi, cu degetele lipite de frig. Aminteşte-ţi de mine înainte să se fi terminat totul şi înainte, măcar, să fii început. Aminteşte-ţi de mine când încă inima mea tresaltă la atingerea fină a mâinilor tale sau înainte ca vorbele tale să mă rănească mai tare decât o tăietură adâncă.

// scrisă de A.

***

Îmi voi aminti de tine în lungile discuţii, în mesajele ce refuzau să fie şterse de către telefonul nokia din dotare. Îmi voi aminti de tine ca fetiţa cu mâinile de aur, cu degeţelele pe care vroiam să le tai şi să le criogenez, ca de fiecare dată când am nevoia să-mi aduc aminte ce-i aia artă, să le scot şi să-mi deseneze sau să-mi modeleze ceva drăguţ, poate un pandantiv, poate un inel.

Îmi voi aminti de tine când voi ajunge în India, şi-ţi voi trimite o scrisoare – să mă urmezi, indiferent de situaţia fiecăruia de la acel moment. Acolo e Totul. Îmi voi aminti de tine şi te voi chema să-mi desenezi planul casei, doar ţi-am promis. Până ne învârtim noi pe aici, remember me şi… roagă-te, mănâncă, iubeşte!

am luat primul tren,
doar o minte mare
şi perechea mea de blugi prespălaţi.
n-avea praf pe mine,
n-aveam timbre pentru naş
şi-am întâlnit-o pe peronul gării
îmbrăcată cu o fustă neagră,
ştrampi cu model
o bluză roşie,
fumând un surâs
uitându-se la mine cu
o atitudine perversă ca pe târgu ocna.

Nu prea am mai scris pe blog de Schimb de Cărţi nimic, chiar dacă evenimentul continuă, însă am preferat să n-o mai fac deoarece m-am gândit puţin şi mi-am dat seama că toţi cei care sunt interesaţi de cărţi, de cenacluri şi alte evenimente adiacente, caută singuri chestiile astea. Nu trebuie să găsească o promovare intensă în tot social media şi pe bloguri, cum se fac pentru alte evenimente de PR sau concursurile alea tâmpite în care premiile puse la bătaie sunt 2 stick-uri de un gb. Am văzut şi asta: cine e interesat – a rămas constant, nu vreau să atac pe cineva sau să arăt cu degetul, nicidecum. Ci pur şi simplu zic că oamenilor care sunt interesaţi de aşa ceva, nu trebuie să le bagi nimic pe gât. Ştiu ei singuri ce au de făcut. Ca să nu mai lungesc vorba, detaliile pentru cei care nu ştiu ce înseamnă Schimb de Cărţi, în general, cât şi acelea pentru ediţia ce urmează:

Ce este Schimb de Cărţi?

Schimb de Cărţi este o serie de întâlniri “ca între prieteni” ce se organizează lunar şi ce se desfăşoară în mai multe oraşe din Romania (şi nu numai).
În Braşov, ne vom întâlnim pentru a schimba cărţi între noi şi a discuta la un ceai, la o cafea sau o limonadă, despre cărţi, autori, citate, edituri şi orice altceva ce ţine de literatură, şi nu numai.

Când şi unde va avea loc?

Totul va avea loc duminică, în data de 17 aprilie 2011 începând cu orele 18:00 în Ceai et caetera (str. Castelului, nr 37).

Ideea acestui eveniment, sau scopul acestor întâlniri e ca oamenii să se întâlnească şi să vorbească deschis şi liber despre ceea ce le place lor (asta se presupune!) – cărţile. Nu trebuie ca nimeni să-i tragă de limbă şi să mai afle una-două. Nu dăm note, nici rigle peste degete, promitem! Oricine poate participa la aceste întâlniri şi e important de înţeles că nu e vorba de un cerc închis, în care toată lumea se cunoaşte cu toată lumea.

Feedback

Am creat evenimentul pe facebook, unde vă puteţi anunţa participarea. De asemenea, dacă puteţi promova evenimentul, mulţumim anticipat. Mai ajos aveţi şi afişul la o rezoluţie mai mare în caz că-l puteţi afişa pe undeva.

am impresia că veronika e puţin senilă,
uitând de fiecare dată ce-şi doreşte
şi ce şi-a propus.
am început eu să mă plictisesc
să număr zilele, lunile, anii – de când
se tot hotărăşte ea să moară.

au trecut cinci sau şase ani de atunci.
lasă nesiguranţa şi alege o
singură metodă de sinucidere.
sau vrei să urcăm la etajul 12 împreună
şi să te împing, să te arunc
în afara literaturii?

You are my little princess. Nu ştiu cum te-am întâlnit, care-ţi este numele, de unde provii, cine te-a trimis înaintea mea, însă cu siguranţă mi-ai bifat o zi fericită pe calendarul vieţii. Două cuvinte ce te fac să zâmbeşti, ce te fac să uiţi de trecut şi viitor, de oamenii din jurul tău şi să te gândeşti că poate totuşi ai o şansă, cât de mică ar fi ea. Deşi eşti o particulă de praf într-un univers imens, trebuie să lupţi. Ai pe spate aripi ce-ţi vor creşte doar dacă tu te vei ajuta, ajutându-i pe ceilalţi!

Nu e vorba de ceva complicat, ci de ceea ce trebuie să faci. Nu te ghida după învăţături false, spiritualitatea nu trebuie să fie confundată cu apartenenţa la vreo religie. Învaţă şi alege ce crezi tu de cuviinţă. Am învăţat că totul e simplu, noi, ca oameni – suntem complicaţi, prin natura noastră. Iar dragostea… ce e dragostea? Nu e nimic altceva decât un şir de reacţii chimice la care suntem supuşi, ne transformăm, altfel spus. Cum zicea şi el, de la cheesburger la pizdă, suntem toţi doar substanţe şi enigme! şi sunt sigur că niciodată nu vom ajunge să înţelegem totul.

Te iubesc! 8 litere, 8 întors la 90 de grade, adică Infinit. Cum să-ţi spun altfel că te iubesc la infinit?! Literatura şi matematica şi-au dat mâna să-ţi transmită din partea mea acelaşi mesaj… Nu contează ce va fi, contează că acum există. Carpe diem, baby!