oare câţi trăim în corpul nostru?
se zice că fiecare om are două personalităţi
aşa cum are conştient şi subconştient
precum un înger şi un drac aşezaţi
pe umărul stâng şi pe cel drept.
da, exact ca în desene,
aşa e dualitate.

pe lângă acestea,
oare câte vietăţi trăiesc în mine?
bacterii, plus alte organisme micuţe.
dar în tine?
oare când ne dăm noi doi întâlnire
câte vietăţi îşi dau întâlnire?

stau pe un scaun din bucătărie
şi fumez un dunhill negru.
gina, eşti pentru ultima oară aici
şi aş vrea să te rog ceva.
poţi să mai faci o singură dată
prăjitura aia a ta, cu ciocolată?
e ultima mea dorinţă în veci
şi după aia poţi să pleci.

nu te speria iubito,
doar îmi schimb aragazul.

Fericirea care mă motiva până acum a încetat s-o facă. A reuşit însfârşit să-mi găsească căsuţa poştală şi să-mi lase pliculeţul cu antrax. Stau chiar acum cu prietena mea pe pat şi ne uităm tâmpiţi la acel pliculeţ aşezat pe măsuţa din cameră. Mă gândesc că dacă-l deschid poate-mi va omorâ gândurile. Mă uit la stele, mă uit la mâini. Sunt în Nord cu nişte steleverzi şi pe Maria n-am cunoscut-o. O rog pe Morfina ceva care n-am rugat-o în viaţa mea, sau a ei: îmi aduci un pahar cu apă te rog? Data viitoare fac eu cinste. Ne facem cinste direct proporţional cu numărul de uşi închise în nas sau cu răspunsurile la telefon de genul: Aţi apelat căsuţa vocală a abonatului cu numărul: 0721 XXX XXX

Am cheia inimii tale strâmbe şi seci, deci nu mă poţi opri. Simt că sunt ilegal. Cam ca un drog, pe vene dor, dă-mi că mor! Te rog, sunt erou, desfă, construieşte-l, trage, ţine în piept! În seri când m-ai certat şi ai plecat şi n-ai mai vrut să ştii de mine. Am sângerat până la ultima picătură. De fiecare dată când prietena ta te-a întrebat ce mai fac şi i-ai spus că am murit, că mi-a sărit casa în aer, că m-a lovit Vlad cu maşina. Trăiesc! Iisus vine, şi faza nasoală e că are câte un cui în fiecare mână. Eu nu-s D1, asta nu e scrisoarea mea către Isus, ci doar vorbesc de mine la persoana a-III-a.

Mai am o fantezie şi te las să citeşti alt blog. Într-o zi, chiar îţi voi demonstra cât de ipocriţi suntem noi, iar scriitori adevăraţi nu sunt ăia pe care-i vezi la tv, ci NOI. În fine, aştept să am câte o partidă cu Păpădia, Rufi şi Chica Con Canna până mor. Să fie un du-te vino în dormitorul meu.

// p.s. mai rezistă puţin, acum sunt pe ţeavă şi vin!

Sunt zile când n-are sens să scot capul din carapace. Şi poate va fi pentru ultima oară când fac asta, însă sunt uluit în acelaşi timp şi nu pot să cred ce văd. Mintea mea refuză să înţeleagă aşa ceva sau poate că pur şi simplu, pe această lume, eu sunt cel care n-a înţeles nimic din ce trebuia înţeles. Aşa e lumea, aşa merge ea şi nimeni nu se supără. Toţi trăiesc ca atare: încercând să repare greşelile făcute, însă ele nu pot fi reparate. Se pare că adevărul aşa este. Degeaba încerc să-l caut. Greşim continuu. Şi eu şi el. Şi nu-i rămâne decât să-şi continue viaţa aşa cum ea, neprogramată, căci el nu… a fost o idee ratată. nu am mai continuat.

S-a deschis în faţa ei. Nu-mi vine să cred nici acum. A fost pentru a-II-a oară când el a reuşit să treacă peste statutul său şi să se apropie de o fiinţă, a reuşit să stoarcă nişte sentimente din fiinţa sa, se acomodase cu ea, îi păsa, se simţea bine cu ea, şi… ea a plecat de lângă el fără niciun motiv. A fost singura persoana cu care s-a simţit bine 100 %. Poate nu va mai fi niciodată aşa, poate nimeni nu va mai vedea în el ce a văzut ea vreodată. Pentru ea, a trecut peste cod, peste principii, peste tot ce gândea până atunci. A rămas cu câteva amintiri. La ce bun?

// închide-te-n tine pe vecie! voi face la fel.

nu scriu pentru fufe suple,
scârbe mândre, târfe tâmpe,
apropo nu scriu pentru cârpe strâmbe.

nu scriu pentru artişti banali şi analişti culturali,
scriu numai pentru cocalari şi davişti, tocilari şi punkişti ordinari!
am scris odată o serenadă pentru o fată
şi cu acelaşi suflu am elaborat un plan pentru o-ntreagă armată.
rămâne în urma noastră ce-am făcut, ce-am scris!

// respect FR!

refuz să trăiesc
uitând de tot ce-i în jur
nu doresc ca vreodată să
ne mai întâlnim, nici măcar întâmplător
căci m-am săturat de mult
să văd fără să privesc şi
să aud fără să ascult.

e-n adn-ul nostru să credem
şi să ne debarasăm.

O voi mai atinge? Ceva îmi spune ca a fost acolo tot timpul. Şi pielea mi se înfioară, iar inima-mi slăbeşte şi mă uit la acea persoană care se plimba odinioară pe străzi şi mă întreb: o vom mai face? vom fi din nou iar?

// respect rufi

Nu mă sperie absolut nimic, şi poate odată, peste câţiva ani sau chiar mâine va veni. Încă mă întreb cum mai puteţi crede atâtea fără să le gustaţi înainte să le mestecaţi. Pur şi simplu nu pot să accept atâţia oameni în jur care judecă fără să gândească sau fără ca măcar să se fi aflat în situaţia aceea, să vadă cum e. Prea mulţi proşti apreciaţi pentru nimic, nicio realizare adevărată ce merită admirată sau menţionată, în orice context.

Asta-i o lume de păpuşi cu sfori, DE CE SFORĂI? Sunt sceptic la ce citesc, mai sceptic la ce privesc! Aici nu vorbesc de paraşute, ci de parlament, partide, poliţie, preşedinte, parchet, toate pachet făcute! Nu pot să cred că voi încă mai credeţi că toţi drogaţii pe care-i vedeţi voi pe la colţurile blocurilor sun periculoşi. Că ăia sunt cei de care ar trebui să vă feriţi. Pur şi simplu nu pot. Nu pot să cred că voi mai credeţi că ei sunt cei mai mari traficanţi, că ei au inventat drogurile, iar aici nu vorbesc de ceva uşor. Sunteţi proşti? Doar vă întreb. Toate arestările sunt făcute pentru media, pentru a muşamaliza totul. Tot ce e confiscat, e dat afară pe uşa din spate. La fel şi armele şi tot ce doriţi voi. Multe de spus, dar nu există filtre prin care cineva să treacă toate astea.

De fiecare dată când unul mai răsărit iese în faţă şi reuşeşte să facă ceva încât să atragă atenţia, se spune despre el că practică nu ştiu ce obiceiuri şi că e adeptul unui cult. Multe imagini proiectate greşit, iar ceea ce e scris, ar trebui publicat, aşa… ca de sfârşit, iar apoi the end va fi afişat pe tot ecranul. Respect Illuminati! Totul e un nonsens, iar poate că cineva va reuşi să dea totul pe faţă, iar biserica se va duce dracu cu tot cu pilonii pe care stă acum.

Pune capu pe praf de puşcă, şi fumează-ţi creierii, mai ia o duşcă, încarcă, trage, ÎMPUŞCĂ -TE!

Era de mult pe ţeavă articolul ăsta, însă niciodată nu m-am gândit că ar trebui să îl continui, să mai scriu la el. A fost de dimensiuni foarte mari, însă am ales să închid ochii, să selectez totul din tastatură şi să dau backspace. Acum poate că e un moment prielnic, aşa, ca de final de tot şi toate. Am ajuns la concluzia că despărţirile, în general – nu neapărat amoroase (dar mai ales acelea), au dus la căderea literaturii. Din legal fiction în illegal fiction, exact cum zicea şi C.R. în cartea sa care mi-a plăcut extrem de mult, datorită combinaţiilor sale delicioase, deşi Mircea Cărtărescu a şters cu el pe jos într-un articol. Nu-mi mai aduc aminte dacă era chiar într-o carte de a lui sau era ceva jurnalistică scrisă pe evenimentul zilei, nu doresc şi nici nu am chef să-mi bazez afirmaţiile pe un suport pentru că nu va avea absolut nicio consecinţă. Eu ştiu ce ştiu, aleg ce-mi place, iar oricum voi aţi dat skip deja peste articolul ăsta. Nici nu mai înţeleg de ce ne agităm, nici eu şi nici voi. Mai bine ne-am pune frumuşel în pat şi fiecare să se uite la ce doreşte: voi la discovery, iar eu la rebelde!

Ideea e că şi cele de atunci, şi cele de acum au la bază despărţirea, ca subiect de pornire. Acum parcă-mi aduc aminte, ca dintr-o viaţă anterioară însă am perfect întipărit în minte cine mi-a povestit, şi încă-mi aduc aminte vorbele lui pline de înţelepciune: stăteai două luni cu ea, şi dacă reuşeai să o pupi de două ori într-o seară, erai un tip bine. Acum în zece minute ai aflat tot ce vrei şi… iar de aici nu o să mai continui pentru că ştiţi filmul, plus că am auzit că nu mai sunt cine am fost, că m-am schimbat, că X şi că Y. Am dat destule explicaţii în articolul trecut, nu are rost să mă repet.

Citeste mai multe »

Mai rar reuşeşte o piesă să mă marcheze pentru mult timp, însă asta cred că e una dintre ele. Parcă sunt buimac, trezit dintr-o experienţă psihedelică, venit de undeva de departe, picat din cosmos exact în secunda trecută pe pământ. Nu ştiu ce caut aici, cine sunt, ce aştept. Cine sunteţi şi ce tot vreţi de la mine? Fiecare aşteaptă câte ceva, o vorbă bună, o îmbrăţişare, o ţigară, dar şi chestii mai mari, precum o reformă sau vă închipuiţi că eu aş putea să mătur tot şi să arunc la gunoi. Să veniţi voi şi să reclădiţi. Nu, îmi pare rău dar nu mai am deloc asemenea gânduri. Eu nu sunt el, nu lupt cu condiţia şi cu lumea, poate doar cu mine.

Uită tot, nu te mai gândi la viitor. Mori încet, tic-tac.. tic-tac, ăsta e ceasul vieţii tale, nu are rost să-l priveşti căci nu vei afla nimic. Sute de discuţii pe teme religioase şi filosofice şi nu ai să ajungi nicăieri, nu mai aştepta nimic pentru că nu există şi nu vei primi. Oamenii nu se împart între credincioşi şi atei, toţi sunt la fel. Există foarte puţini care refuză pentru că asta le dictează conştiinţa, iar în clipele cele mai grele, rămân raţionali şi acţionează în conformitate. Cei mai mulţi, într-un punct mort, apelează la divinitate sau la Dumnezeu. Până în momentul acela, nimic nu a contat, iar dintr-odată, se agaţă până şi de cel mai mic fir de aţă pentru supravieţuire.

mi-aduc aminte când credeam că-i totul simplu
şi-a trecut timpul, şi realizez că nu-i totul sigur
şi Toto-i singur!

Eu nu ştiu ce o să fac dacă o să vină…

Ca un fel de intro pentru ceea ce urmează, acest labirint de care el mi-a povestit. A vrut să facă asta pentru mine, iar eu acum transmit ceea ce mi-a spus acel cufăr învechit. Duc mai departe munca lui.
Încerc să scriu la computer, deşi îmi e mai greu decât dacă aş avea un pix în mână şi un caiet dictando pe birou, însă nu am ce face, lenea-mi e mare iar eu mă conformez. Data trecută ţi-am zis că orice început are şi un sfârşit, iar eu nu voi mai face nimic în privinţa asta. Te-am minţit!

După orice sfârşIt, există mereu un alt început, un alt start, un alt drum, un alt punct din care poţi pleca iar. Câteva chestii notate pe o foaie şi dorinţa de a le împărtăşi cu cineva, însă ceva din tine nu te lasă. Ştiu cum e. Trăiesc de câteva luni  bune aşa şî singurele metode de a-mi ţine dorinţele în interior, şi a nu da drumu totului în lumea crudă, sunt ţigările, nessul şi alte chestii adiacente. Dar stai liniştită, tot prin categoria droguri se învârt şi alea. Bag tot, nu-mi refuz nimic… şi ai văzut şi tu în ce mă transform când încep să tremur ca un bătrânel ajuns la pensie ce nu mai are încredere în nimic. Speranţa că poate va prinde nişte alegeri mai albe şi că totul se va schimba într-o zi, e tot ce-l mai ţine în viată.
Nu are decât câteva capitole dacă ar fi să-l despart, e mic şi nu ştiu dacă să-mi calc pe inimă şi să-l las să vadă lumina. Aş putea să bag multe chestii tari din ce-am mai scrijelit pe aici, însă ceva-mi spune că ar trebui să fie ceva nou, decât ochii mei să ştie aia, în rest… nimeni să nu aibe habar! Să fie un fel de boom, şi chiar m-au surprins plăcut tipele din bucureşti cu cărticica lor mică în mâini. Eu nu voi fi aşa, pozând peste tot cu ceva în mână. N-am nevoie de ajutor, mă ajut singur, însă problema e că uneori stau şi aştept să merg în pas cu ceilalţi iar ei nu vor să danseze acest dans. Nu-i nimic, până acum ceva vreme şi el a fost singur, până s-o întâlnească pe L.

Citeste mai multe »

De curând m-au întrebat foarte multe persoane, când are loc? când e schimb de cărţi? Viitorul e acum prezent. Am hotărât cu George ca şi ediţia de decembrie a acestui an să aibă loc, aşa.. fiind ultima (?). Rămâne de văzut.

Ce este Schimb de Cărţi?

Schimb de Cărţi este o serie de întâlniri “ca între prieteni” ce se organizează lunar şi ce se desfăşoară în mai multe oraşe din Romania (şi nu numai).
În Braşov, ne vom întâlnim pentru a schimba cărţi între noi şi a discuta la un ceai, la o cafea sau o limonadă, despre cărţi, autori, citate, edituri şi orice altceva ce ţine de literatură, şi nu numai.

Când şi unde va avea loc?

Totul va avea loc duminică, în data de 12 decembrie 2010 începând cu orele 18:00 în Ceai et caetera (str. Castelului, nr 37).

Ideea acestui eveniment, sau scopul acestor întâlniri e ca oamenii să se întâlnească şi să vorbească deschis şi liber despre ceea ce le place lor (asta se presupune!) – cărţile. Nu trebuie ca nimeni să-i tragă de limbă şi să mai afle una-două. Nu dăm note, nici rigle peste degete, promitem! Oricine poate participa la aceste întâlniri şi e important de înţeles că nu e vorba de un cerc închis, în care toată lumea se cunoaşte cu toată lumea.

P.S. mulţumim iubescbraşovul.ro şi şapteseri.ro pentru susţinere. Încă nu am reuşit să facem un eveniment pe facebook deoarece oamenii din conducere sunt mai ocupaţi decât se credea aşa că am trecut peste legislaţie şi ne-am făcut de cap. Până reuşim noi să dăm de ei pentru a le cere ajutorul, puteţi promova şi singurei evenimentul prin viu grai, că-i cel mai bun, sau prin mijloacele de care dispuneţi. Vă aşteptăm acolo cu poveşti noi, turtă dulce şi ceai inspirat de iarnă!