… după ce am fost batjocorit, bătut şi izgonit în infern, m-am trezit într-o încăpere întunecată, fără geamuri. Uşa, exista, însă în tavan. Pereţii erau vopsiţi în negru, iar jos era doar pământ bătătorit. Camera era aproape goală, un singur obiect se afla în ea: o masă. Era din lemn masiv, neagră şi era aşezată într-unul din colţuri camerei. Părea că levitează singură, însă m-am gândit că mintea-mi joacă feste.

Încet, din toate colţurile încăperii au început să răsune câteva sunete. Era o melodie ce a început să cânte. Melodia ce răsuna din ce în ce mai puternic, era una ce aparţinea stilului gotic. Era o melodie cântata la orgă, iar pe fundal se auzeau sunetele impunătoare ale unui clopot de biserică. Nu orice biserică! Ci una aparţinând şi ea stilului gotic, sumbră, neagră, masivă şi cu diferite statuete pe faţadă de îngeri căzuţi. Pe partea din faţă a bisericii, trona o statuie a lui Abigor.

În jurul meu au început să se joace tot felul de umbre. Fiecare scotea nişte sunete foarte înfricoşătoare. Am închis ochii. Deşi încercam să nu le dau atenţie, ştiind că spiritele răului cu asta se hrănesc, cu frica celui neajutorat, nu puteam. Părul de pe antebraţe mi se ridicase, iar pe spate am început să simt un fior rece. Ştiam că e aproape! Toate astea nu puteau să indice decât un singur fapt. Eram mort. Văduva cu coasă mă vizitase deja şi nu am reuşit să-i fac faţă. Ajunsesem în regatul îngerilor decăzuţi, alături de Leviathan şi Belial.

În sidebar, au apărut mai multe link-uri. Unele sunt către cei care îmi sunt prieteni şi pe care îi citesc, iar altele sunt spre blogurile unde mai scriu eu din când în când. Printre acestea se numără şi “Voci de oracole“. Am ales acest titlu, deoarece are legătură cu ceea ce scriu eu acolo. Diferite povestioare, sau mai bine zis seriale, pe care eu “le văd“. Nu mă întrebaţi unde! Niciuna nu este copiată după o altă poveste sau .. cum îmi zicea cineva: frate, astea sunt după filme. Da mă, că pe pământu’ ăsta sunt doar 150 de oameni care creează, noi, Ceilalţi .. copiem totul după acei 150 de oameni. Noi nu putem să creem nimic. Nu ne duce capul şi suntem prea idioţi ca să facem aşa ceva, precum a inventa o povestioară. Mă rog, nu pe asta vroiam să dau focus.

Vineri, printre alte ore, am avut şi limba română. Era penultima oră. Ultima oră defapt, că la muzică a plecat toată clasa. Au plecat ogrămadă de elevi, am mai rămas vreo şapte, dar am zis să rămân chiar dacă nu aveam tema. A venit profesoara, a întrebat de temă, de lecţia pe care o studiem dar .. nimeni nu prea ştia mare lucru. M-a întrebat de temă, i-am zis că n-o am, iar mai apoi m-a întrebat dacă vreau să răspund. Bineînteles, la lecţia următoare nu am fost atent că am citit o carte (ce nu avea legătura cu lecţia) . Am văzut că nimeni nu vroia să zică nimic, aşa că m-am hotărât să răspund. La final, ultimul exerciţiu pe care îl aveam de făcut, era să fac o poveste (să scriu dintr-un film, dintr-o carte sau ceva din mintea mea – o poveste fantastică, cu elemente fantastice). Fix în momentul ăla, mi-am adus aminte ca odată am văzut nişte voci de oracole. Bineînteles, după cum aţi ghicit, i-am scris articolul ală, cu Amintiri din Infern (I) de pe “Voci de oracole”. Aceaşi poveste, doar că puţin mai pe scurt că n-am avut timp în 20 de minute. Profesoara la exerciţiul ăsta mi-a dat 9! Faza mai nasoală a fost că n-aveam tema facută. Am luat un 7 la răspunsurile pe care le-am dat (am reţinut alea în timp ce citeam cartea mea cu o oră înainte), un 9 pe ultimul exerciţiu şi .. 2 pentru temă. Rezultă nota 6. Nu mă simt nasol că am luat o notă aşa mică, deşi puteam să iau 8-9 dacă îmi făceam tema. Însă asta e, să dea nenea de sus să rămân eu cu circumvolunţiunile populate şi să rămână cu notele … aia care mi-au zis: “ce prost ai fost! cum să iei mă 6?” Am şi un răspuns pentru ăştia: măcar eu îmi conduc viaţa, nu doar picioarele!

P.S: uneori e bine să debitezi unele chestii, nici nu ştii când o să-ţi folosească!