Am zis-o şi o mai zic şi de data asta: China este una din ţările mele preferate, alături de India. Încă nu mă pot hotărâ care din ele îmi place mai mult, însă cred că balanţa este puţin înclinată către China. De ce-mi plac aceste ţări? Deoarece oamenii duc o viaţă liniştită, sunt cu adevărat egali între ei şi sunt foarte simpli. Un alt motiv pentru care îmi plac aceste ţări este acela că sunt singurele ţări spirituale cu adevărat. Spirituale, nu religioase, căci aşa şi România este o ţara religioasă. Avem ogramada de puşcăriaşi care după ce au furat, dus fete pe afară la prostituţie, vândut droguri, făcut crime l-au regăsit pe Dumnezeu în pictură, goblenuri şi alte căcaturi. OK, să i-o ziceţi lu’ mutu p-asta. Nu înţeleg cum poţi să omori un om, iar mai apoi să te închini la icoane şi să susţii sus şi tare că te-ai lepădat de păcate prin diferite procedee, iar acum sufletul tău este curat şi pur, gata să i se alăture lui Dumnezeu.
V-am mai povestit despre China în acest post, şi o să mai urmeze încă câteva, care deocamdată sunt în stadiul de procesare, însă de data aceasta vreau să vă las doar cu un video care este pur şi simplu magistral.

Mereu stau şi mă gândesc la chestia asta şi nu îmi pot da seama ce prefer mai mult: ceaiul sau cafeaua? Amândouă îmi plac foarte mult şi nu mă pot decide care e mai ok. Adică, oricum, decât să beau un suc sau ceva alcoolic, prefer un ceai sau o cafea, asta depinzând şi de situaţia în care mă aflu, de starea de spirit sau de compania pe care o am.
După cum probabil aţi învăţat (sper) … China se află în Asia, mai precis în Asia de Est. China, o ţară cu 1 miliard 300 de milioane şi ceva de locuitori, pe departe cea mai populată ţara din lume. are capitala la Beijing, acolo unde s-a ţinut ultima ediţie a jocurilor olimpice moderne, însă cel mai mare oraş este Shanghai. China este împărţită în 22 de provincii (fără Taiwan) şi 2 regiuni cu status special (Hong-Kong şi Macao).