Bat pariu că nu se supără băieţii că le-am împrumutat titlul. Până la urmă, crede-mă, aş putea să-ţi spun foarte multe fără cuvinte, fără să scriu ceva, nici nu te bate gândul. De data asta, o să-l las pe un prieten vechi să-ţi aducă aminte de toate acele imagini imortalizate, de toate acele alei şi ploi. N-am nervi, nu plâng, nu sunt supărat pe tine, e doar aşa… cum se zice la noi la Bucureşti, la sentiment.

Nu ştiu să scriu sau să exprim, toate aceste gânduri ce-mi trec prin minte şi, mă lasă rece, fără răspunsuri. Ştiam că n-o să scap, m-am dat cu capul de pereţii camerei până vecinii mi-au făcut reclamaţii. Am cedat, am renunţat. Degeaba cauţi răspunsuri dintre nori, nu se vor ivi.

Ştiu că există o boală şi mai grea decât cancerul, naufragiat pe-un suflet rătăcit, dar voi acum ce ascultaţi, deschide-ţi ochii la povestea multor cerceşotori  îngropaţi. Motivare produsă din instinct de lumea rea, am închis telefonul.

p.s. // am un vers care mi-a marcat copilăria: viaţa-i un copil, iar noi suntem jucăria!

Am luat din raftul meu micuţ căruia îmi place să-i zic bibliotecă vreo şapte cărţi şi le-am deschis pe toate într-un mod aleatoriu. M-am chinuit ore şi ore să extrag cuvinte, să le rescriu, să le aranjez, să-ţi pot spune ceea ce simt pentru tine. Sunt gol, eu nu sunt în stare să creez aşa ceva, însă nici cărţile nu reuşesc să o facă când vine vorba de tine. Nimeni nu poate picta cuvinte să te descrie într-un mod realist, să te arate aşa cum eşti tu.

Foaia a luat foc, aflându-mă între angelic şi demonic. Îmi e frică când mă uit în jurul meu, atâtea pericole şi atâţia oameni răi, la fiecare pas. Îmi e frică că ai putea să păţeşti ceva şi atunci ce aş mai face? Nu aş mai avea pe cine să iubesc. Te-aş sechestra într-o pivniţă pe vecie, precum un austriac nebun, nu din răutate ci din iubire. Acolo, în acel alcatraz, nimeni nu-ţi poate face rău.

Mi-a amorţit mâna şi ar trebui să schimbăm poziţia. Ne certăm pe subiecte aiurea, care din noi e Artistul şi-mi vine să râd de fiecare dată când te văd că râzi de mine şi de ceaiul meu de caise & piersici cu gust de căpşuni.

p.s. auzi? când o să mă fac mare, vreau să-mi tatuez şi eu o pasăre d-aia pe piept.

titlu mai bun nu există
însă din păcate nu reflectă adevărul, căci
airbagurile sunt în regulă,
stopurile funcţionează,
frâna ţine,
şi totuşi nu înţeleg
această alăturare de cuvinte,
cert e că eu subiecte!

stai calm, uneori,
nici eu nu ştiu ce-am vrut să zic
însă ştiu c-am fost genial pe moment.
acum ştiu, şi referindu-mă la tot ce-am scris
nici eu n-aş înţelege dacă-aş fi în locul tău,
DAR NU SUNT!

// nu critica dacă nu înţelegi.

Ieri am fost într-o transă care mi-a permis să mă gândesc la mai multe lucruri şi cu ajutorul ei am reuşit să găsesc cuvintele potrivite care să mă ajute să vorbesc despre ceea ce-mi doresc. Voi v-aţi gândit vreodată, aşa, la trecutul nostru ca popor şi la cum ne comportăm când vin nişte străini în România?

Cu siguranţă aţi observat că noi ne credem europeni, că suntem o ţară civilizată şi că dacă ăia din alte ţări o duc bine, trebuie obligatoriu să o ducem şi noi. Mi se pare că nu ne vedem lungul nasului. Dar ce facem noi când mai avem câte un eveniment d-ăsta de interes naţional? D-ăsta, gen summit nato, sau nu ştiu care zi (a aviaţiei etc.) şi vin nişte străinezi la noi? CE FACEM? Le dăm pâine şi sare şi le arătăm costumele noaste populare şi îi învăţăm să danseze căluşarii. Incredibil! Uite, ăştia suntem ca popor! Atât de proşti suntem! Vrem să părem avansaţi dar ne bazăm doar pe trecutul nostru de acum câteva sute de ani!

Apropo, a observat cineva cuvintele astea până acum? Eu mor de râs de fiecare dată când le aud, şi nu, nu e acel instinct al copiilor de 10 ani care atunci când învăţătoarea îi întreabă ce vreti să aflaţi? încep toţi să râdă şi nu ştie care să-şi facă curaj şi să întrebe: de unde vin copiii? deci nu, nu ăla. Dar pur şi simplu îmi dau seama că nouă ne-a fost atât de lene, ca popor, să creem cuvinte noi, încât le-am re-folosit pe unele pe care le aveam deja în uz şi le foloseam, deşi ele ca sens, dacă e să le separi diferă foarte mult.

Citeste mai multe »

Cred că doar eu puteam să mă joc cu cuvintele atât încât să ajung să realizez unde e ascuns numele ăla. Şi azi m-am gândit toată ziua doar ca să-ţi continui filmu, află că tot eu sunt în linia unu primu’! Poate o piesă sau o fată specială. Nu contează, important e mesajul pe care fiecare-l înţelege sau mai bine zis cui îi este adresat.

P.S. Lavi e bella!

Am de câteva zile filmuleţul acesta de la Teo (deko), salvat cu ajutorul lui Read It Later prin calc, aşa că m-am gândit să-l pun pe aici înainte să se altereze. Mie personal îmi place foarte mult că s-a gândit cineva să abordeze şi acest subiect. Eu sunt de părere că acele cuvinte (pe care le ştiţi cu toţii) ar trebui folosite, oriunde, oricând, căci doar d-aia s-au inventat consecinţele acţiunilor noastre, nu? Mi-a plăcut foarte mult ceea ce a zis Andrei Gheorghe: “nu există cuvinte licenţioase, există oameni licenţioşi”.

Cei care nu acceptă aceste cuvinte mi se par nişte oameni care refuză să creadă şi să înţeleagă că ăştia suntem! Asta ne este limba, asta ne este ţara, ăsta ne este trecutul! Cuvintele astea nu au fost inventate în anul ’98 când nişte drogaţi dintr-o scară, undeva prin Pantelimon, stând cu seringa-n mână s-au gândit să îmbogăţească lexicul românesc. NU! Iar dacă pe puştii ce stau în faţa voastră la coadă la îngheţată îi consideraţi nesimţiţi şi prost crescuţi, de asta sau ăsta ce mai ziceţi? Da, chiar Ion Creangă al nostru.

ţine minte că e dinte pentru dinte
şi iubirea există din păcate numai în cuvinte!