Uneori, Dragoş mă învaţă şi lucruri bune aşa că m-am apucat să citesc Maitreyi. Ştiam despre ce e vorba în ea, însă el a fost cel care a pus punctul pe i de la Iubire. Vine vara şi vom pleca câte patru, câte patru în maşini, alături de mici provizii plus un cort în care să ne refugiem pe plaja murdară. Murdară de atâtea sentimente aruncate de către fiecare unde a apucat, şi de iubirile altor oameni, de alte naţionalităţi, aduse de Marea Neagră pe ţărmul nostru.

Mi te şi imaginez cum vei sta în maşina mea mică, pe scaunul din dreapta, fumând o ţigară, scoţându-ţi soşeţelele roşii pe geam să le admire toată lumea şi-mi vei pune să ascult doar Regina Spektor şi Parov Stelar până la mare, iar acolo vom asculta doar sunetul valurilor liniştite ce ne şterg desenele făcute la apus.

Atâtea poveşti, atâtea persoane despre care am scris fără să-ţi dai seama în doar două sute şi ceva de cuvinte. Anul ăsta nu va semăna cu niciunul din trecut, doar din simplul fapt că te-am cunoscut pe tine şi că va fi ultimul meu an. Nu voi ţine cont de restu.

povestim, ne jucăm şi ne iubim
până aproape înnebunim.
ce păcat că soarele apare
şi iubita-mi iar dispare.

Tu ai un remediu bun, însă eu nu am încredere în tine, orice ai face. Acum, când eu am revenit printre ei, ai dispărut tu şi inima mi s-a oprit câteva minute în şir văzând că… nu mai eşti. Dispărut fără urmă! Nici în stânga, nici în dreapta. M-am chinuit două ore să fac rost de ceea ce ai lăsat în urmă, câteva schiţe, aruncate prin cache-ul unui site din Japonia. M-ai dus rapid cu gândul la o carte cu dispăruţi, care acum ceva timp a dispărut din biblioteca mea. Mă mai aflu acum pe acolo doar pentru că aşa îl pot contacta pe vlad, însă în câtva timp voi pleca.

Degeaba-mi expui părerile tale prin prisma trăirilor tale, eu înţeleg oricum. E de ajuns să te uiţi la mine căci am priceput tot. Vezi şi singur ce stă scris sub el; trebuie doar să ştii unde să te uiţi. Eu ştiu ce vreau şi ce cer, să mă înveţi şi să-mi explici. Poate dacă te-aş cunoaşte vreodată, în viaţa asta, aş reuşi. Ai venit, pribeag şi flămând şi te-ai aşezat la biroul meu. Mi-ai intrat în fiecare celulă şi nu te mai pot scoate de acolo. Deşi eşti cel mai bun poet român care a trăit vreodată, te întorci mereu cu câte ceva nou vorbind ca Cioran din cel mai prost imposibil.

Dar tu ştii cu adevărat ce vrei? Nu te mai lua după toţi inculţii din jurul nostru care spun că eşti nihilist, nu eşti! Eu poate sunt pentru că scepticismului meu e mai presus de toate, făcându-mă să neg aproape tot, însă eu mă simt bine cu condiţia aceasta de ratat. Când cineva îmi spune că sunt ratat, râd şi sunt fericit pentru că în disperarea mea nu am ajuns ceea ce mi-am dorit şi-mi dau seama de asta. Pe 3 ar fi frumos să ne vedem în BdL împreună cu cine va veni Ioan. În Franţa ai fost alături de el, în… aici (pentru că nu-i mai găsesc un nume potrivit ţării), ai curajul să calci?

Şi uneori cuvintele tale, ale unui nimeni nebun, mă doboară mai mult decât ceea ce mi-au zis alţii în 17 piese ale vieţii mele. Fiecare trebuie să-i îndemne pe cei ce vin încotro să meargă când noi vom pleca. Nu trebuie să-i faci pe oameni să se conformeze ci doar să-şi aleagă o direcţie în care vor să meargă. Eu sunt un om simplu, nu sunt special sau diferit, de aceea ce spun aici e complicat. Dacă aş fi un om complicat nu aş mai avea ce să spun, iar ceea ce-am scris eu acum nu e adevărat sau fals. Doar este! să nu regreţi nimicc…

Îmi tot spui că mă concediezi şi că nu voi mai fi scriitorul tău preferat dacă nu mai scriu pe blog, dar… pe bune acum, cine te crezi dragă Ana? (hai, hai, aruncă cu ceva prin cameră!) Fiecare început, are până la urmă şi un sfârşit, iar eu nu-s Quijote să mă lupt cu morile de vânt.

Gândeşte-te la cea mai bună carte pe care ai citit-o tu, gândeştete că eşti la ultima pagină. Acum, prin acest text eu voi pune punctul pe i, de la cuvântul sfârşIt!

Eu ştiu, şi ţi-am spus şi ţie, amintirile nu se uită niciodată, iar domnul Alzheimer e un simplu soldat împotriva armatei iubirii.

De dimineaţă, când am coborât la căsuţa poştală în speranţa că voi găsi încă o scrisoare de la tine, am fost foarte surprins. Mai mult neplăcut decât plăcut. Nu era numele tău pe el, era un plic alb pe care erau trecute cu verde, un nume şi o adresă, primit de la policlinica la care am fost săptămâna trecută şi mi-am făcut analizele, în disperarea mea de a căuta un antidot, o scăpare. Din păcate, este prea târziu, iar acum am ajuns la ultima fază: resemnarea. Atunci când nu mai doare, când mintea se acomodează cu ceea ce trupul simte.

Mi-au spus că mai am maxim şase luni. Şase luni în care voi încerca să fac tot ceea ce n-am făcut până acum, să-ţi spun ce n-am putut să-ţi spun, şase luni în care îi voi fi infidel morţii, iar apoi… Şi poate aşa mă voi simţi mai bine şi voi pleca împăcat. Cine ştie, poate dincolo vei fi iar lângă mine şi ne vom înţelege mai bine decât am putut s-o facem de data aceasta.

Am lăsat plicul acela plin de tristeţe pe biroul meu, alături de ultima ta scrisoare, unde, pe o foaie dictando se vedea scris frumos şi arcuit: Do you want it? Do you want me? I want it.  It is you. You are where I want to be.

Elr nfir wfkz grmv! Deschide ochii bine şi citeşte! Doar tu vei înţelege!

Dacă vă e mai uşor, gândiţi-vă la actualul/fostul prieten/iubit şi spuneţi ce aţi iubit sau ce iubiţi la el.

Pentru că scriu poezii, cântece şi cărţi dedicate nouă.
Pentru că niciodată nu ne înţeleg, dar nu renunţă la asta niciodată.
Pentru că văd frumuseţea în femei, când femeile au încetat de mult timp să vadă vreo frumuseţe în ele însele.
Pentru că trăiesc ca să ne facă să zâmbim.
Pentru că nu le pasă cum arată sau dacă îmbătrânesc.
Pentru că ne fac să râdem.
Pentru că spun poveşti foarte frumos.
Pentru că abilitatea lor de a visa este probabil cea mai mare resursă de energie intactă de pe planetă.
Pentru că fac mari eforturi să ascundă, fără succes, că sunt fragili şi umani.
Pentru că fie vorbesc prea mult, sau deloc.
Pentru că sunt exploratori şi visători de neîntrecut.
Pentru că ne pot privi în ochi şi să ne topească instantaneu.
Pentru că după toate întâmplările, nu pot trăi fără noi, oricât de tare ar încerca.
Pentru că sunt deştepţi, tandri şi puternici.
Pentru că îi iubim, şi doar un bărbat ar gândi că acest lucru necesită explicaţie.

Mai erau două zile şi pleca la mare împreună cu fostele colege de liceu. Erau patru în total, iar acolo urma să se întâlnească cu o grămadă de tipi, care mai de care. Nu era interesată de acest subiect câtuşi de puţin. Nu vroia să-i mai vadă. Doar nesimţiţi, porci şi bădărani!

Deja îşi făcuse bagajele, pusese tot, de la periuţa de dinţi până la crema de bronz plus vreo zece kilograme de haine şi accesorii. Cam cât înseamnă asta? Păi, cam trei trolere din acelea mari.
Maria sigur va avea ceva de comentat, adică până la urmă, era maşina ei, portbagajul ei, spaţiul ei. Şi celelalte fete aveau de gând să-şi mai ia bagaje, nu vroiau să plece doar cu hainele ce le purtau în acel minut, iar Dana nu era singura care mergea în acea vacanţă.

Se gândea clar să schimbe ceva la ea, dar mai ales la viaţa ei. În primul rând nu-şi putea da seama cum a fost aşa de naivă şi-şi tot amintea momentul în care s-a urcat în maşina acelui necunoscut. Îşi va reproşa asta toată viaţa. Nimic din ce a fost până în acest moment nu va mai fi la fel cu ceea ce urmează.

- E o ploaie caldă. În fiecare picătură care cade peste noi, există un gram de iubire. Ştii de ce e aşa caldă ploaia?

- Vară, clar nu e… deci nu-mi dau seama ce explicaţie să-ţi dau.

- Nu e o ploaie de vară, ai dreptate. Este ploaia iubirii, care cade pe Pământ doar atunci când doi oameni se iubesc foarte mult şi îşi dau seama că destinele lor sunt încrucişate. Aş sta toată viaţa alături de tine în ploaia aceasta: să fiu ud până la piele dar simţindu-ţi corpul alături de al meu. Odată am citit o carte în care se spunea că dragostea e un joc de puzzle, unde fiecare corp trebuie să-şi găsească bucata de piesă potrivită, şi să rămână unul lângă altul îmbrăţişaţi, precum marea şi plaja. Mi-aş dori să petrec toată viaţa, aici, cu tine.

- Lucas, a fost foarte frumos ceea ce mi-ai spus şi vreau să-ţi spun şi eu ceva, mic şi sublim.

- Spune-mi.

- …te iubesc!