Nu ştiu absolut deloc de ce îmi vin în minte cuvintele lui Octavian Paler de pe vremea când era invitat la Sinteza Zilei şi vorbea despre România. Cuvintele acelea magistrale care se terminau cam aşa: sunt în situaţia acum să spun că nu mai cred în nimic, sau aproape în nimic. Nu mai cred în democraţie, nu mai cred în capitalism, nu mai cred nici in libertate.

Ideea e că am scris asta pentru că nu mai văd cum totul s-ar putea remedia. Pur şi simplu cred că pot să folosesc o mică personificare când mă gândesc la ea şi pot să afirm că este o boală incurabilă. Nu-mi dau seama cum poţi să-l crezi pe Dan Puric când îţi spune vorbele alea. Da, poate e un om excepţional, poate chiar un bun filosof, însă refuz să cred toate acele vorbe despre România şi despre poporul român. M-am săturat să-l aud când îmi spune cât de minunaţi suntem ca popor, fără ca noi să facem absolut nimic. Nu văd nimic minunat în asta. Mă uit în jurul meu şi trag singur propriile concluzii. Nu trebuie să mă mintă nimeni, sau să-mi zică cum e în România, pentru că din păcate trăiesc în această societate.

O demonstraţie de “Cine suntem” a făcut-o Mircea Badea zilele trecute. Ştiu că nu v-aţi uitat la emisiune, aşa cum ştiu că nici la înregistrare nu o să vă uitaţi. Nicio problemă, voi aveţi alte lucruri mult mai importante de văzut şi de făcut.

Citeste mai multe »

Una din cele mai mari lucruri pe care le urăsc pe lumea asta e ipocrizia, implicit oamenii ipocriţi. Iar cei mai mulţi dintre români sunt aşa. Da, o să ziceţi că sunt un hater, că nu am dreptate şi că nu-mi pot susţine afirmaţiile însă nici nu vreau să o fac, nu trebuie să demonstrez nimănui nimic, ştiu că aşa e şi mă conving de fiecare dată când mă uit în jur. Când deschis ochii şi observ cum sunt de fapt oamenii şi când au loc acţiunile lor. Hai să vă dau totuşi două exemple, aleatorii, mai noi aşa, să vă convingeţi şi voi.

• Efectul Adrian Păunescu

nu mai are rost să vă dau delatii biografice sau cine a fost. Înainte, când încă era în viaţă, nimeni, sau foarte puţină lume îl aprecia la modul activ, adică îl mai citea din când în când, cumpăra o carte de a lui, se uita la emisiunile tv pe care acesta le susţinea sau pur şi simplu căuta informaţii despre el, ce mai face, cu ce se ocupă etc.

Nimeni nu-şi dădea cu părerea despre el, ce a făcut bine, ce a făcut rău, nimeni nu-i critica/aprecia opera sau pe el.

După moartea sa, toată lumea a sărit ca arsă ca a murit Adrian Păunescu şi că ce pierdere am suferit sau, a suferit românia. Toţi îl citesc, îi cumpără cărţile, ies şi îşi dau cu părerea pe unde pot. Discuţiile legate atât de opera sa, cât şi de viaţa lui, iar aici îmi vine o chesti în minte: critica subiectivă nu mă poate aprecia, te interesează opera sau persoana mea?

Citeste mai multe »

Despre oamenii cu ecologia şi alte chestii d-astea care mai sunt la modă. N-am nimic cu ei, bravo lor dacă au ieşit afară să facă curat după alţii şi aşa mai departe. Am tot discutat cu o prietenă pe tema asta. Mă tot întreb câţi din ăia din echipa care a iniţiat evenimentul în România îşi sortează gunoiul acasă la ei. Măcar două categorii: hârtie şi plastic. Şi au simţit ei aşa că dacă fac asta, nu e de ajuns, adică dacă ei reuşesc să facă asta acasă foarte bine… s-au gândit că trebuie să facă o zi în care să mobilizeze oamenii să iasă din case, să facă curat. CÂŢI? Chestiile astea de ce nu le ziceţi pe bloguri? De ce nu apar în ziare, la ştiri? De ce nu vine X retardată (a se citi PR-istă) d-aia de-i curg balele după Bobby Voicu (tot respectu’) sau altu de pe aici să zică: bă eu fac aia, aia, aia şi m-am gândit că e prea puţin mă.

Am discutat cu câteva persoane care au fost la prostia asta şi au făcut curat. Cum a fost bă? Păi să vezi mă, ne-am dus, am strâns cinci pet-uri şi ne-am pus la o vorbă, ca tot românu… a da? Tare! Felicitări, de azi eşti un mic ecologist adevărat! Ai strâns cinci pet-uri!

La fel de retardată, mi se pare şi Earth Hour, sau mă rog, cum îi zice că nu am de gând să mă documentez despre nimic. Fraierii să stingă luminile într-o seară în timp ce fabricile consumă la greu! Bun.

Citeste mai multe »

Ceea ce urmează nu este un pamflet iar sfaturile trebuiesc luate ca atare!

Mă distrează extrem extrem, la extrem, de mult când îi văd pe băieţii care se agită, care e mai şmecher, care are mai mulţi muşchi, care a fost la sală mai mult timp, care are mai mulţi prieteni bazaţi şi aşa mai de parte. Mă distrează când îi văd cum se ameninţă, cum se iau la bataie, cum vin ei aşa şmecheraşi cu blugi largi, cu bandane pe cap, cu ţigări după urechi…

Învăţaţi dracului odată că mintea conduce pumnul, nu invers. Degeaba ai şapte ani de sală în spate, 86 de kilograme şi ridici 140 la piept. Degeaba ai 3000 de prieteni cu 4000 de BMW-uri negre tunate şi cu geamuri fumurii. Totul e nimic, atâta timp cât în România, la momentul de faţă, poţi cumpăra un pistol cu preţul de 600 – 700 (cu tot cu armament). Poate pistoalele automate sunt puţin mai scumpe, însă nu asta e ideea. Cert e că nu trebuie să ai o avere să-ţi poţi permite un pistol.

Da` frate… nu te teme, ai prieteni, eşti bazat…
Pot să-ţi trag două gloanţe-n cap şi să scap!

P.S. îmi cer scuze pentru acest articol.

Vorbesc cât se poate de serios că a început să-mi placă din ce în ce mai mult în România. Nu, pe bune, fără glume, fără chestii luate în batjocură. Mie îmi place în România, şi nu îmi e ruşine să o zic. Toate acestea deoarece simt că la o vârstă trebuie să-ţi dai seama de nişte chestii şi să realizezi că eşti idiot, să treci mai departe şi să-ţi vezi de viaţa ta. Să încerci să o faci mai bună, pe asta, pentru a ţi-o pregăti pe următoarea. Doar avansând în conştiinţa ta prin înţelegere şi meditaţie poţi să o duci mai bine. Dar, să revenim.

Am observat că cei mai mulţi români se plâng de vremurile care sunt, de partidele politice, de spitalele din România, de sistemul de învăţământ, de salariile politicienilor, de şoselele din ţară, de CRIZĂ, de n şi n şi n lucruri. În primul rând, cel mai retarzi mi se par ăştia de seama mea care îmi dau fraze d-alea care se vor pline de inteligenţă şi înţelepciune spunându-mi că E CRIZĂ. Ce criză e mă handicaptule? Ce ştii tu despre o criză politică sau economică? Despre câte mari crize economice globale îmi poţi vorbi din cunoştinţele tale? Păi, cred că despre niciuna. Aşa că? Ce te freacă pe tine dacă e o criză sau nu? Ai un pumn de ani şi te preocupă nişte lucruri despre care habar ai.

La fel de retardaţi mi se par şi adulţii care invocă motivul ăsta să nu-şi mai facă treaba, şi se plâng în continuu se situaţia pe care o au. Frate, bun, să zicem că nu o ducem prea bine, ca populaţie, dar nu vreţi voi să ne gândim şi la anii ce-au trecut? sau poate la alte popoare sau ţări? La oamenii din Africa care mor nuştiucâţicopii pe oră din cauză că nu au APĂ, hrană şi condiţii sanitare ok? Ăia de acum 500 de ani cum o duceau? De sclavii care erau bătuţi în fiecare zi şi înfometaţi până mureau, deşi ei munceau până nu mai puteau? De x, y şi z lucruri.

Citeste mai multe »

Cui? Niciun cui, că nu-s nici fumător şi nici tâmplar. La mulţi ani tuturor copiilor, celor care sunt la stadiul de avansaţi însă şi-au păstrat sufletul de copil sau celor care sunt copii însă simt că au trecut de mult timp de această perioadă. Copilăria o mai găsim doar prin cărţile citite. Oricum:

Mulţi au trecut, mult prea uşor prin această perioadă fără viitor
Eu n-am uitat încă,
sunt mulţi ca mine şi din păcate încă nu sper la mai bine.
Pline îmi sunt emisferele numai de rele,
Sunt zilele iîn care mor încet speranţele.
Cu toate astea trec prin viaţă zâmbind,
suntem copii îmbătrâniţi înainte de timp…

Bucuraţi-vă! Eu unul azi voi lua o pastilă, o pastilă anti-bunsimţ şi anti-societate şi voi face ceva doar pentru mine, să fiu fericit în interior şi atât. Voi fugi de realitate şi de fiscalitate, întorcându-mă la Darwin, la spiritualitate! Mă voi re-vedea cu nişte prieteni, undeva în natură şi ne vom cunoaşte mai bine. Niciodată nu o să ajungem să ne cunoaştem complet prietenii, deoarece noi nu ne cunoaştem pe noi înşine!

Printre copiii sărbătoriţi azi se află şi puştiul urât şi bizar care iubeşte cu un creier de copil – Mircea Cărtărescu. Dacă vreţi să aflaţi mai multe despre acest prozator şi poet minunat pe care România îl are dar nu ştie să-l aprecieze, ave Wikipedia. Până una alta, un început de poem care mi-a plăcut la nebunie:

Citeam Kundera cu micul dicţionar francez-român pe piept
şi ea mi se juca feroce cu degetele mâinii:
baga unul în gură şi îl molfăia, mârâind, cu gingiile.
Apoi am luat-o pe piept: se uita ţintă în carte,
atentă, de parcă ştia să citească
şi atunci m-am gândit: “Ioana,
mă laud tuturor că eşti cel mai bun produs al meu, că eşti
mai presus de literatură
dar aşa te scot din literatură
adică din viaţa mea.
Ioana, ca să fii în literatură şi în afara ei
mă gândesc să scriu un poem despre tine.”

La mulţi ani copilul zvăpăiat!

Sau cum am văzut sărăcia în adevăratul sens al cuvântului. În fiecare zi suntem nemulţumiţi că nu avem telefonul X care are sute de aplicaţii, că nu ne permitem să ieşim când vrem noi cu prietenii în oraş, că nu avem o plasmă de un metru în dormitor, că nu avem jeanşi nu-ştiu-de-care şi aşa mai departe. Toate astea doar nimicuri. Ne spunem că este vina parlamentărilor şi a celor de la putere pentru situaţia noastră. Ne spunem că suntem săraci, însă noi nici nu ştim ce înseamnă SĂRĂCIA. Hai să vă dau nişte versuri din melodia creTzu & Horia – Andrei, să reflectaţi puţin asupra lor:

Jucând fotbal pe teren, râde cu ochii pierduţi
cu pantalonii cusuţi şi tenişi lui rupţi.
E fericit în sărăcie, numai copii poate s-o facă
şi n-a mâncat o ciocolată întreagă niciodată.

Acum aproape o lună, am avut o deplasare cu fotbalul, undeva într-un orăşel din apropierea Făgăraşului, iar dacă nu mă înşel, acela a fost orăşelul Victoria. Mă rog, contează mai puţin numele exact al oraşului. Înainte să avem meciul propriu-zis am stat şi ne-am uitat la alte două echipe ce se disputau pe teren. La un moment dat, în apropierea autocarului nostru şi-au făcut apariţia doi copii: unul cred că avea undeva pe la 10 ani, iar celălalt era ceva mai mic, cam 7 ani. Erau murdărei, îmbrăcaţi cu nişte zdrenţe iar ca încălţăminte aveau propria piele.

Bineînţeles că cei care nu judecă au început să râdă de ei şi de situaţia lor, însă mi s-a făcut milă de ei şi m-am gândit să le ofer o ciocolată, pe care o primisem de la club. M-am dus şi le-am dat acea ciocolată (d-aia Poiana – cu ambalaj nou -> d-ăla care se lipeşte la loc dacă doreşti). Când i-am dat ciocolata băieţelului mai mare mi-a zis: mulţumesc. Am rămas pur şi simplu stupefiat. La cât de timid era nu credeam că ştie să vorbească, însă am rămas foarte şocat de gestul lui. Nu mă aşteptam să-mi spună mulţumesc. În ziua de azi, dacă mă duc şi îi dau unui prieten bun de-al meu o ciocolată şi îi zic că aşa vreau eu, să-i dau o ciocolată, fără nicio ocazie, o s-o accepte însă slabe şanse să-mi spună Mulţumesc. După acestea, mi-a cerut 1 leu, ca el şi prietenul lui să-şi cumpere o pâine, să mănânce.

Câteva minute nu le-am mai dat atenţie, şi nici bani nu le dădusem deoarece nu aveam la mine. După cinci minute de când le-am dat acea ciocolată, am văzut că încă nu o desfăcuseră. M-am întrebat de ce oare. Era simplu: nu ştiau cum s-o desfacă, iar cel mai mare, de ruşine, i-o dăduse băieţelului mai mic iar acela o mânca cu tot cu ambalaj. Îmi dăduseră lacrimile când am văzut. M-am dus şi le-am desfăcut ciocolata şi le-am rupt-o în bucăţi.

Citeste mai multe »

Tot ei! Aceaşi nesimţire! Aceeaşi Românie! M-am săturat în pula mea să pun un citat/o poză/un banner pe blog iar mai apoi să o văd pe la încă 5 bloggeri din oraşul meu. La fel se întâmplă şi cu temele. Bă, pur şi simplu m-am săturat ca azi să-mi pun o temă, s-o modific, să mă chinui să o fac după gustul meu iar peste două zile să primesc zece mail-uri în care sunt rugat să o împart şi cu ei, că îmi dau un link şi-mi promovează blogul. Mi se rupe şi mie şi blogului de promovarea aia. Nu am nevoie de ea, nici de vizitatorii veniţi din partea voastră şi nici de voi! Spre deosebire de voi nu fug după vizitatori, căci altfel scriam despre Bianca Draguşanu sau orice pizdă retardă care mai e la modă acum prin ziare şi apare la ştirile mondene de la televizor în loc să scriu despre citatele lui Einsten. Unii m-au întrebat ce temă folosesc şi dacă le-o pot da şi lor că vor s-o folosească. Bineînţeles că le-am dat tema căci nu am niciun drept asupra ei, însă aici ideea este despre cum ceri ceva şi cum te exprimi atunci când vrei să primeşti ceva.

Din aceaşi listă:

• m-am săturat de elevi needucaţi!
• m-am săturat de profesori care nu te învaţă nimic dar la fiecare 3 luni ies în stradă cerând salarii mai mari şi ameninţând cu îngheţarea anului! Nu e vina noastra că aţi fost proşti timp de 20 de ani şi că aţi trăit fără să ziceţi nimic în ţara asta de căcat, care deja-mi lasă impresia că este o boală incurabilă şi pur şi simplu nu voi scăpa de ea decât dacă emigrez. Citatul cu “fruntaş în satul meu decât codaş în oraşul tău” sau cum dracu era, e un fake total.
• m-am săturat să aud “Legalizaţi Marijuana!” – NU VREAU să se legalizeze şi nici măcar tolereze. Orice puştan prins cu 0.0000000001 grame la el => şcoala de corecţie direct iar după 18 ani, pârnaie!

  Citeste mai multe »

Nu ştiu dacă şi voi aţi primit, însă eu de o săptămână şi ceva tot primesc mass-uri pe messenger cu un mesaj care sună ceva de genul ăsta:

Să afle toată ţara: Pe 19 mai va fi cel mai mare protest de după ’89 încoace… Ora 9, Piaţa Victoriei, sunt aşteptaţi peste 40.000 oameni. Români veniţi cu ce aveţi pe acasă, să dăm hoţii jos… Constanţa, Timişoara, Iaşi, Sibiu, Arad şi-au anunţat prezenţa: studenţi , suporteri , vagabonzi , pensionari revoluţionari. Cine e cu noi să dea mesajul mai departe, Mulţumim !

Oare aşa au făcut şi adevăraţii revoluţionari? Au dat mass-uri pe mess să se chinuie să strângă trei taxiuri şi să facă revoluţie? Nu prea cred. Aici totul ţine de voluntariat sau mai bine zis, dacă eşti afectat. Nu poţi face o revoluţie pentru că e cool, pentru că aşa fac ceilalţi sau pentru că e ceva anti-plictiseală. Dacă eşti nemulţumit de modul de viaţă pe care îl ai, de pensia pe care o ia mama ta, de alocaţia copilului tău, de salariul mizer pe care îl iei la finalul lunii şi pe care îl dai pe taxe + că te mai împrumuţi că să le plăteşti… atunci te duci! Faci chestia asta pentru că nu mai suporţi să trăieşti aşa şi îţi doreşti altceva. Îţi doreşti o altă viaţă, una decentă în care să nu ai grija zilei de mâine şi că nu ai ce să-i pui familiei pe masă. Ar trebui să fie ceva natural, venit de la sine din sufletul şi inima omului, nu din mintea lui!

Câteva versuri memorabile:

Un semnal de alarmă,
L-a reprezentat înainte de toate
Greva muncitorilor de la Braşov din ’87.

Dacă tăceai… filozof rămâneai. Proverbul ăsta e vechi de când lumea. Îl auzim de prin clasa a-II-a, a-III-a, atunci când începem să scoatem mai multe prostii pe gură decât ne era permis. Nu cred că mai exista om care să nu fii primit proverbul ăsta direct în faţă atunci când credea el că i-a făcut, sau măcar să-l fi auzit. Totul a plecat de la un mesaj de pe twitter ce conţinea hashtag-ul #lecturiurbane (*Post scris în perioada primei ediţii de Lecturi Urbane Braşov).

Pur şi simplu m-am săturat de oamenii ăştia care aruncă cu căcat în stânga şi-n dreapta în unii, dar ei nu sunt cu nimic mai presus. Aşa se întâmplă şi acum. Bă idioţilor:

1. 1. Lecturi Urbane nu promovează cititul în autobuze! Ci CITITUL, cititul în locurile publice.
2. 2. Dacă sunteţi voi mai deştepţi, mai inteligenţi decât noi, de ce nu faceţi frate voi ceva încât să schimbaţi ţara şi mentalitatea din ţara asta? Ne-am săturat de o ţară plină de proşti, condusă de fraieri. Dar ne-am săturat şi mai rău de ăştia care nu fac nimic dar arată mereu cu degetul! Ceea ce faceti voi, nu e nimic altceva decat un simplu lătrat!

Lăsând toate astea, la momentul când am văzut tweet-ul, mi-am zis să intru şi eu pe blogul respectivului, să văd ce-i poate capul. M-am gândit ca poate măcar s-a gândit un filosof să ne facă de căcat, iar atunci chiar mă simţeam mândru că sunt târât prin noroi. Deci, după cum urmează: am intrat iar ultimul post de pe blog avea următorul citat:

Cum pula mea să nu te vadă, mă gândeam, toată lumea te-a văzut băga-mi-aş pula, n-am mai văzut nimica în afară de tine, mă simt ca la eclipsă!

Nu, înjurăturile sunt ok, dar eu încă nu am găsit cuvântul “nimica” în dex. Poate nimic, dar în fine, mai departe nici nu mai are rost să mă mai uit. Mi-am dat seama cât poate. Iar acum, revenind la mesajul lui de pe twitter: “hipsteri borati”. Ăsta e genul de (“tip” nu pot să-i zic) (şi nici măcar “om”) – deci, “malformaţie” despre care vorbea Costel de la Deko în show-ul lui despre înjurături. Mai mult, se pare că acest microb este şi setat pe cuvântul hipster. Îl foloseşte oriunde, oricând. Probabil îşi doreşte să fie primul în google la căutările după acel cuvânt.

P.S. Dulcea retardare lasă gust amar…

Deşi joc fotbal profesionist de zece ani şi jumătate, niciodată nu mi-a plăcut să discut cu cineva despre acest subiect sau şi mai mult, să scriu pe blog. Din când în când, mai intru pe sport.ro [ca să nu mă uit la căcaturile alea de ştiri de la televizor că mă disperă TOT ceea ce înseamnă ele. De la prezentatori la faptul că se repetă de 100 de ori pe zi] ca să văd ce s-a mai întâmplat prin sport în ultimele zile. Citesc toate ştirile care mă interesează, indiferent de sport.

Aseară, după ce m-am uitat la Arsenal – Barcelona, mi-am zis să intru pe site-ul acela şi să văd ce s-a mai întâmplat prin lumea sportului. Printre ştirile prezente acolo, era şi una despre Cristiano Ronaldo şi despre o proteză pe care acesta o poartă mai nou. Proteza pe care portughezul o poartă este una bucală şi îl ajută la o oxigenare mai bună a plămânilor. Atunci când muşti din ea, mandibula coboară iar discurile de cartilagiu care o separă de cutia craniană se relaxează. Cu ajutorul acestui apărat se pare ca îţi poţi înbunătăţi mai multe abilităţi, printre care şi forţă, viteză, agilitate, rezistentă – (o poză cu această proteză aici).

Eh, pana aici doar pe jumatate interesant. Ceea ce e mai interesant, e în comentariile pe care vizitatorii cu 50 IQ de pe sport.ro le-au lăsat:

Cam cât de prost şi de amator să fii ca să zici una ca asta? Bat pariu că a jucat şi el doi ani de fotbal la un club, prin copilărie, încă trei prin curtea şcolii şi şi-a zis că e în materie şi că poate să-şi dea şi el cu părerea, că doar are o experienţă.

În primul rând, fotbalul din anii 80-90 nu se poate compara cu cel din ziua de astăzi. Este o diferenţă ca de la cer la pământ, din toate punctele de vedere. Sumele investite nu mai sunt aceleaşi, efortul depus de sportivi este mult mai mare acum, nu mai există timp pentru a creşte jucători (de cele mai multe ori). Cele mai multe cluburi, din ţară, îşi doresc jucători gata formaţi. Vor să dea banii pe el, iar el să-şi facă treaba, să aducă rezultate şi toate cele. Puţine sunt cluburile care mai sunt “ferme” şi cresc jucătorii de tineri. Marile cluburi, bineînţeles că au şcoli de fotbal, deoarece şi-au dat seama că de fapt ăsta e viitorul: să investeşti mult mai puţin într-un jucător crescut de tine, în spiritul clubului, care va juca mereu pentru club în primul rând, iar mai apoi pentru bani, decât să dai milioane şi milioane de euro pe un jucător care vine în primul rând pentru bani. Iar aici, exemple ar fi ogrămadă: Gerrard – Liverpool, Totti – Roma, Del Pierdo – Juventus, Maldini – AC Milan, Giggs – Manchester United etc. Românii bineînţeles că nu au înţeles asta nici acum şi nici nu o s-o înţeleagă prea curând, dar tot ei sunt ăia care se plâng că a venit nu ştiu ce brazilian şi că nu prea joacă. Păi bineînţeles că nu joacă.

Ca să-mi susţin oarecum ceea ce-am zis mai sus, şi să-i demonstrez idiotului care a lăsat comentariul ăla pe sport.ro că nu are dreptate, în legătură cu o chestie, mai precis cu: “jucau numai cu apa şi pâine câteodată”. Dacă ar fi cunoscut puţin ‘istoria sportului” ar fi ştiut că dopajul a existat de foarte mult timp, iar acest termen există încă din secolul XVIII. Chiar dacă nu ştia asta, însă dacă era prieten cu Istoria, ar fi ştiut că în al doilea război mondial, soldaţii japonezi foloseau diferite plante şi pastile ca să se dopeze, astfel ei putând să lupte chiar dacă erau răniţi grav. Încă se mai practică chestiile astea, pe soldaţii din Filipine, iar din câte ştiu eu, şi Pacquiao ia astfel de pastile, d-aia e numărul unu mondial în box-ul profesionist şi … tot din această cauză refuză să fie testat anti-doping.

Pe lângă asta, criogenia a avansat foarte mult, şi s-ar putea ca tot ea să fie cea care va învinge cancerul. Whatever, mi-a povestit un profesor de la şcoală, că acum câţiva ani, 20-30, jucătorilor de la Bayern li se lua o cantitate destul de mare de sânge după antrenamente. Sângele acela, cu impurităţi şi plin de reziduri, era băgat în nişte aparate care îl “congelau” şi îndepărtau rezidurile şi îl făceau să fie că nou. În timpul meciurilor, la pauza dintre cele două reprize, la jucători li se injecta acest sânge, plin de oxigen şi de substanţe numai bune să fie arse. Vă daţi seama că în repriza secundă alergau ăia de zici că n-ar fi jucat prima repriză, ci ar fi mers-o. Până la urmă, lumea sportului s-a prins cam ce făceau ăştia şi chestiile astea au fost interzise. Fotbaliştii nu au fost singurii care au apelat la astfel de trucuri, iar unii halterofili & ciclişti au fost găsiţi morţi în camerele lor de hotel, deoarece au încercat să se dopeze şi nu au respectat cantitatea de substanţă injectabilă, aceasta fiind prea mare.

P.S. Înainte să deschideţi gura, mai bine v-aţi gândi de două ori înainte ce vreţi să spuneţi.

nu stiu daca ati observat, dar in romania cam toate (marea majoritate) fetele de 1-17 ani se cred invidiate. frate, mai intru din cand in cand pe hi5, desi chiar si atunci cand fac chestia asta, dupa ce ajung acolo ma simt tot mai idiot (asa cum zicea cineva) si le vad pe toate astea cu poze care mai de care. una e cracita langa dulapul ala cu oglinda, din dormitul ma-sii, alta sprijina un perete roz de zici ca acuma s-a anuntat cutremurul ala de 9.9 pe scara richter iar ea este gata de actiune. este pregatita in orice clipa sa tina peretele si automat toata scara si uite asa dupa acel cutremur blocul ei va ramane neafectat; o sa ajunga la stirile de la ora 19, ca “superwomen” iar mai apoi la toate emisiunile astea de indobitocire in masa a populatiei. gen acces direct. o sa ajunga o super vedeta in cateva ore. doar face un tur al televiziunilor din bucuresti si gata.

a, era sa le uit pe ultimele si poate chiar cele mai importante. stiti voi proverbul ala: “toamna se numara bobocii”. eh, faza e ca dupa ce se numara bobocii pe la baluri, cu intarziere de 5 ore apar toate balurile si pe hi5. toate copilele astea idioate, isi fac poze cu artistii care le canta lor la bal, in care bineinteles ele sunt foarte atasate de respectivul sau respectivii, iar aia … au niste fete de zici ca sunt pe snack de trei saptamani continuu. dupa ce urca frumusel pozele, facute cu telefonul roz din dotare, primit de craciun cadou, baga cate un citat d-ala cu dusmani, talent, bani, dupa cum urmeaza: “invidiata si de zdrente copiata”. acum, ar trebui sa pun bold x 3 pe citatul ala, ca sa manance si gura mea ceva dar prefer sa traiesc din astia 5 vizitatori loiali pe care-i am.

Citeste mai multe »