Te uiţi la poze vechi, ce repede trece timpu… Probabil te gândeşti acum la asta la fel de mult ca mine. Probabil un milion de oameni de pe planetă se gândesc acum la ce ne gândim şi noi. Şi mă întreb de unde avem atâta timp să ne gândim şi să cugetăm. Probabil ar trebui să uităm cuvântul ăsta.
Ştiai că cel mai mult timp îl petrecem gândindu-ne la viitor? Ne gândim ce vom face după liceu, facultate, ce vom deveni, care va fi primul job, cum vom arăta cu o soţie la braţ, dacă primul va fi fată sau băiat şi multe alte lucruri mărunte dar totuşi importante. Timpul ăsta, de care ţi-am scris aici, şi pe care noi îl pierdem, am putea să-l transformăm. Vreau să zic că, în loc să ne gândim cum va fi şi ce vom face, mai bine ne-am ajuta ca totul să devină cum am vrea. Dar întrebarea este: de unde timp?
Trăim în secolul vitezei. Aşa se spune acum. Aşa s-a spus şi când a fost construită prima maşină, făcută să economisim timpul, nu că nu ne-ar fi plăcut să mergem pe bicicletă. Aşa se va spune şi peste o sută, două sute de ani când fiecare dintre strănepoţii noştrii va avea o rachetă pe post de automobil. Trăim în secolul vitezei!
Dar nu e timp să ne gândim până acolo. Vezi tu, timpul e precum o curea, precum o uşă care se închide încet, precum un balon care se dezumflă. Timpul nu înseamnă bani! Timpul înseamnă zâmbete pe minut! Eu în asta mi-aş cronometra viaţa! Aşa aş spune, însă mulţi dintre voi nu veţi fi de acord cu mine, zicându-mi că mi-am pierdut timpul scriind asta, dar şi tu ţi l-ai pierdut citind-o!
Tot aud prin jurul meu că tinerii sau că cei din noile generaţii nu mai citesc. Că pentru noi acum internetul e tot ce contează, iar dacă filmele şi jocurile nu ne ghidează viaţa, atunci cu siguranţă televizorul are un rol foarte important în asta. Nu pot contrazice aceste afirmaţii pentru că ştiu că sunt adevărate, însă nu în totalitate. Am observat că oamenii, marea lor majoritate, au nişte idei bine fixate în cap pe care nu le poţi scoate de acolo. Degeaba le demonstrezi că nu au dreptate, ei tot pe a lor o ţin. Ei au impresia că unele lucruri se fac până la o vârstă, apoi nu mai ai voie să faci aşa ceva. Şi hai să nu fim ipocriţi şi să dăm totul pe faţă. Câţi dintre cei trecuţi de patruzeci de ani mai citesc? Câţi dintre părinţii voştri citesc? Orice (cărţi). Câte cărţi au citit în anul 2010? Vă zic eu, mult mult prea puţini. Sunt de acord, noi nu prea citim, pentru că suntem distraşi de la îndeletnicirea aia. Gândiţi-vă puţin că în tinereţea voastră voi nu aveaţi internet, calculatoare, televizoare. Iar dacă mai exista câte un televizor – două, în localitatea de unde sunteţi, oricum avea emisie nici cinci ore. Aşa că să nu comparăm vremurile. Pentru voi nu era altă modalitate de distracţie, aşa că mai bine citeai “Crimă şi pedeapsă” în loc să numeri petele de pe tavan. Dar acum, câţi dintre voi mai citesc? 
Salut zăpadă, bine ai venit grăbită şi bolnavă! E prima noapte când a nins ceva mai mult de doi trei fulgi, iar acum (00:34) văd că a reuşit să reziste, să nu se topească şi să şe aşeze atât pe trotuar, cât şi pe şosea. Îmi place când ninge, însă nu-mi place ce urmează după ce ninge. Frig, şosete în permanenţă ude, mănuşi idem, fracturi la membrele neastâmpărate şi alte probleme de-ale oamenilor mari.